Pelicule incitante în miez de vară

“Caravana Metropolis” revine la Sibiu Ajunsă la cea de-a treia ediţie, după două sezoane în care a strâns peste 130.000 de spectatori, Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber”, cel mai mare festival nomad de film din ţară, revine în Piaţa Mică din Sibiu, al şaptelea oraş de pe itinerariul din acest an, unde va […]

Pelicule incitante în miez de vară

“Caravana Metropolis” revine la Sibiu Ajunsă la cea de-a treia ediţie, după două sezoane în care a strâns peste 130.000 de spectatori, Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber”, cel mai mare festival nomad de film din ţară, revine în Piaţa Mică din Sibiu, al şaptelea oraş de pe itinerariul din acest an, unde va […]

“Caravana Metropolis” revine la Sibiu

Ajunsă la cea de-a treia ediţie, după două sezoane în care a strâns peste 130.000 de spectatori, Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber”, cel mai mare festival nomad de film din ţară, revine în Piaţa Mică din Sibiu, al şaptelea oraş de pe itinerariul din acest an, unde va rămâne între 15 şi 20 iulie. Un eveniment organizat de: Asociaţia Culturală “Metropolis”.

Şase filme recente, dintre care două în premieră naţională, multi-premiate şi aclamate de critici la festivaluri internaţionale de film în 2014, precum Berlin sau Cannes, vor fi proiectate de marţi până duminică, de la 21.30, utilizând cel mai performant echipament de proiecţie în aer liber din România. Ecranul gonflabil de 120 de metri pătraţi şi singurul proiector digital mobil din ţară, de 17.000 lumeni, permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

În condiţiile în care cinematografele în aer liber şi grădinile de vară au dispărut sistematic după anul 1989, numărul cinematografelor a scăzut, iar în unele oraşe nici nu există săli de cinema, “Caravana Metropolis” urmăreşte facilitarea accesului publicului la film, diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber şi a ofertei de film, prin prezentarea unor producţii premiate la importante festivaluri internaţionale de film, precum Cannes, Berlin, sau laureate la “Oscar”, “Globurile de Aur” sau la premiile “Academiei Europene de Film”, dar care nu se bucură de o atenţie deosebită în sistemul tradiţional de distribuţie, filme europene şi producţii independente care satisfac cele mai pretenţioase gusturi, dar şi pe cele ale necunoscătorilor.
Marţi, 15 iulie, de la ora 21.30, puteţi viziona în premieră naţională “Tante Hilda!”, în regia lui Jacques Remy Gerard, animaţie, aflat în competiţie în secţiunea “Generation Kplus” la “Berlinale” 2014. În propria grădină botanică, tanti Hilda, o mare iubitoare a naturii, conservă mii de plante din întreaga lume, multe care sunt pe cale de dispariţie. Între timp, datorită unei noi cereale create în laborator de o mare corporaţie, haosul pune stăpânire pe lumea de afară.

Paradisul spulberat

Miercuri, 16 iulie, sunteţi aşteptaţi la “Borgman”, regizat de Alex Van Warderdam, thriller, în competiţie la Festivalul de Film de la Cannes în 2013. Un vagabond intră în viaţa unei familii din înalta societate, transformându-le viaţa într-un coşmar psihologic. Este Borgman doar un vis, un demon, sau întruchiparea fizică a fricilor noastre?

Joi, 17 iulie, este programat “Paradisul spulberat”/ “The Broken Circle Breakdown”, semnat de Felix Van Groeningen (nominalizat la “Oscar” pentru cel mai bun film străin în 2014, “Oscarul” european pentru cea mai bună actriţă). Elise şi Didier se îndrăgostesc la prima vedere, deşi sunt foarte diferiţi. Însă, atunci când fiica lor se îmbolnăveşte grav, iubirea lor este pusă la grea încercare.

Vineri, 18 iulie, o surpriză: “Adâncul”/ “The Deep”, considerat cel mai apreciat film islandez al tuturor timpurilor, în regia lui Baltasar Kormakur, nominalizat la “European Film Awards” în 2013, laureat cu 11 premii la “EDDA Awards” din Islanda. Povestea filmului este bazată pe accidentul incredibil care a avut loc în mările Islandei în anul 1984. Un pescar încearcă să supravieţuiască înotând kilometri până la mal prin apele reci, după ce barca de pescuit se scufundă.

Nuntă în ofsaid

Sâmbătă, 19 iulie, “Kon-Tiki” – nedistribuit în România, propunerea Norvegiei la “Oscar” şi “Globurile de Aur” pentru cel mai bun film străin în 2013, nominalizat la “European Film Awards” 2013, este producţia norvegiană în regia lui Joachim Ronning şi Espen Sandberg, ce relatează epopeea exploratorului norvegian Thor Heyerdahl, care a traversat Oceanul Pacific timp de 101 zile cu o plută din lemn de balsa în 1947, împreună cu cinci oameni, pentru a dovedi că sud-americanii în epoca pre-columbiană ar fi traversat oceanul pentru a se stabili în insulele polineziene.

Duminică, 20 iulie, “Marea frumuseţe”/ “La Grande Bellezza” în regia lui Paolo Sorrentino, film distins cu “Oscar” pentru “Cel mai bun film străin” în 2014, cu “EFA” pentru “Cel mai bun film european”, în competiţie la Cannes 2013. Jep Gambardella îşi rememorează tinereţea plină cândva de pasiuni, priveşte oraşul Roma ca pe un melanj de figuri politice, artişti, femei din înalta societate, intelectuali şi delicvenţi.
Asociaţia Culturală “Metropolis”, înfiinţată de producătorul Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii “KINOdiseea”, la care au participat la cele cinci ediţii de până acum peste 40.000 de persoane, şi Festivalul Internaţional de Muzică şi Cultură “Balkanik”, care a avut un public de peste 18.000 de persoane la cele trei ediţii.

Filme de succes, premiate la TIFF, în oraşul tău!

În mijlocul pustiului alb

“Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc” (APFR), organizatorul “Festivalului Internaţional de Film Transilvania” (TIFF), continuă proiectul de succes “Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino”. Organizată împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul şi Odessa, caravana aduce în atenţia publicului filme de succes, premiate la TIFF, punând accent totodată pe cele mai iubite filme româneşti ale anului.

“Proiectul îşi propune să ofere oamenilor care locuiesc în oraşe fără cinematografe experienţa cinema-ului de calitate. Alături de celelalte caravane din ţările partenere, evenimentul ajută la popularizarea celei de-a şaptea arte şi la promovarea unor filme româneşti care încă nu sunt cunoscute pe deplin în toată ţara. Fiecare ediţie s-a dovedit a fi un succes, iniţiativa noastră a fost primită cu interes şi sperăm că şi în acest an Caravana va fi apreciată de public”, a declarat Tudor Giurgiu, preşedinte al TIFF.

Cea de-a cincea ediţie a “Caravanei TIFF/Operation Kino” va avea loc în perioada iunie – septembrie în mai multe oraşe din România printre care Mediaş (30 iulie – 1 august), Fălticeni (2 – 4 august), Iaşi (5 – 6 august), Timişoara (11 – 13 august), Oradea (15 – 17 august), Alexandria (19 – 21 august), Târgovişte (5 – 7 septembrie). Între 8 şi 10 iulie, Caravana a poposit la Piatra Neamţ (Ştrandul Tineretului), iar între 11 şi 13 iulie, cinefilii din Braşov s-au putut bucura de proiecţii în Piaţa Sfatului.

La ediţia de anul trecut, peste 30.000 de spectatori din 14 oraşe au participat la proiecţiile de filme.

Lista peliculelor este incitantă.

La Grande Bellezza

În “Stockholm”, în regia lui Rodrigo Sorogoyen, distins cu “Trofeul Transilvania”, TIFF 2014, totul se întâmplă într-o singură noapte. O noapte banală pentru el, dar una ieşită din comun pentru ea. Nu îşi dau seama, dar după această unică noapte vor fi legaţi pentru totdeauna.

“Nuntă în offsaid”/ “La gran familia Española”, regizat de Daniel Sánchez Arévalo, este povestea lui Ephraim, cel mai mic din cinci fraţi, care îi cere colegei lui Carla, în vârstă tot de zece ani, să se mărite cu el când vor împlini 18 ani. Opt ani mai târziu, cine s-ar fi gândit că Spania va juca finala Cupei mondiale la fotbal în Africa de Sud exact în ziua nunţii lor? Ephraim îşi reuneşte familia în această zi de catharsis naţional şi, cu întreaga ţară paralizată de meci, fiecare membru al familiei se va confrunta cu cea mai importantă provocare a vieţii: să se accepte aşa cum este.

“Urmează-mi vocea”/ “Come to my voice” este semnat de Huseyin Karabey. Într-un sat kurd din creierii munţilor, mica Jiyan este îngrijorată că tatăl ei a fost arestat de poliţia turcă pe motiv că ar face parte din grupările militare locale. Va fi eliberat numai dacă familia îi predă puşca. Problema este că nu a avut niciodată una! Prin urmare, bunica lui Jiyan, Berfé, nu are ce altceva să facă decât să pornească în căutarea unei arme.

Victor Rebengiuc în producţia Câinele japonez

“Canibal”, de Manuel Martín Cuenca, este povestea lui Carlos, cel mai apreciat croitor din Granda, dar care este şi un ucigaş ce bântuie în umbre. Nu simte nicio remuşcare şi nicio vină, până când Nina apare în viaţa lui. Ea îl va face să înţeleagă adevărata natură a faptelor sale şi, pentru prima dată, bărbatul va simţi dragostea. Cu Olimpia Melinte şi Antonio de la Torre. Filmul a primit Premiul “Goya” 2014 şi a fost distins la San Sebastian, în 2013, pentru “Cea mai bună imagine”.

“În mijlocul pustiului alb”/ “Into the White”, în regia lui Petter Næss, acţiunea se petrece la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deasupra Norvegiei o grea bătălie se dă în înaltul cerului: două avioane, unul britanic, celălalt german, se prăbuşesc într-un ţinut izolat. Coincidenţa face ca piloţii goniţi de gerul năprasnic să caute adăpost în aceeaşi colibă. Războiul i-a transformat în inamici, dar provocările situaţiei lor îi vor obliga să colaboreze pentru a supravieţui.

“Culoarea cameleonului”/ “The Color of the Chameleon”, de Emil Hristow, este un amestec reuşit de comedie şi thriller, în care un individ misterios ajunge în timpul comunismului să-şi creeze propria reţea de informatori din rândul intelectualilor.

Secvenţă din filmul Stockholm

“With Mum”, de Faruk Lončarević, este plasat în Sarajevo. Un deceniu după război. Berina, o tânără artistă introvertită, încearcă să-şi salveze mama bolnavă de cancer în fază terminală prin ritualuri, magie, speranţă.
În “#Selfie”, al regizoarei Cristina Iacob, în loc să stea acasă şi să înveţe pentru Bac, trei proaspăt absolvente de liceu decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel. Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele două zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin minte, fără să ţină cont de consecinţe. Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere ce doresc.

“Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, a obţinut “Premiul Zilelor Filmului Românesc” pentru “Debut”, la TIFF 2014. Bătrânul Costache Moldu şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu, din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situaţia în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de şapte ani, iar Ticu repară greşelile trecutului. Un film delicat şi tandru despre reconciliere familială. Cu Victor Rebengiuc şi Şerban Pavlu.

“Bucureşti, unde eşti?”, de Vlad Petri. La 23 de ani de la Revoluţie, românii se întorc pe străzile Bucureştiului, recucerind spaţiul public. Regizorul le urmăreşte poveştile pe parcursul unui an de zile, de la primele zile ale protestelor până în zilele referendumului pentru demiterea preşedintelui. Un film despre oameni în acelaşi timp impulsivi şi curajoşi, pierduţi şi devastaţi. Şi despre o revoluţie care devine o absurditate tragică.

“Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este ecranizarea binecunoscutei nuvele „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade. Prins între dragostea imposibilă de dincolo de moarte a Domnişoarei Christina şi cea pământeană pentru Sanda, logodnica lui, tânărul Egor luptă pe tărâmul alunecos dintre vis şi realitate. Va reuşi el să-şi salveze iubita şi sufletul din această confruntare întunecată?

“Sunt o babă comunistă”, de Stere Gulea, este povestea Emiliei, o sexagenară care trăieşte în linişte cu soţul ei, Ţucu, într-un orăşel de provincie. Cuplul nu mai poate de bucurie când primeşte un telefon din Canada: fiica lor Alice va veni în vizită împreună cu logodnicul ei american, Alan. Lucrurile nu pot sta mai bine pentru Emilia, care de-abia aşteaptă să se bucure de fericirea copiilor. Mai mult, Emilia, celebră în cartier pentru nostalgiile ei comuniste, este rugată să participe la un documentar despre giganticele serbări organizate în comunism cu ocazia zilei de 23 august. Cu: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu.

“Love Building” este o tabără dedicată relaţiilor destrămate în care 14 cupluri vin să îşi repare poveştile de dragoste. Dar cei trei traineri care îi asistă au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă încet de sub control. În cursa continuă către „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” apare o întrebare: „Poţi să repari dragostea în 7 zile?”. Regia: Iulia Rugină.

“Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino” este un proiect organizat de “Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc”, cu sprijinul programului “MEDIA Mundus” al Uniunii Europene.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.