Pensia medie în România

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de…

De (V.N.)
Pensia medie în România

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de…

Un număr de 4.689.262 de pensionari era înregistrat în august în România, cu 4.199 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.770 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de Agerpres.

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,988 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 547.146 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 716 lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.753.893 de persoane, dintre care 2.148.816 femei, în timp ce pensia medie era de 3.097 de lei.

Pensie anticipată au primit, în august 2025, un număr de 3.488 de persoane (3.938 de lei pensie medie), pensie anticipată parțială 85.276 de persoane (2.760 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 404.271 de persoane (pensie medie de 1.113 lei), dintre care 45.867 de persoane pentru gradul I de invaliditate (970 lei, pensie medie).

În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 442.235 persoane (1.497 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie).

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. ati uitat sa spuneti ca desi peste 500.000 au o pensie de aprox. 700 de lei ei conform legii primesc 1271 lei sau mai mult daca a fost indexata…
    prea multa propaganda pt a victimiza si de a nu arata adevarul ca in totusi toti sunt ajutati la nivelul unui minim, trist este ca unii chiar calculat au minim…ganditi-va ca o persoana care a avut salariul minim pe economie cu 0,3-0,5 puncte/an in 30 de ani de munca 0,3×30=9 punctex 82 lei…cat este pensia asa zis reala pe contributivitate…in 2025, daca salariul mediu brut la calcul e 8910 lei iar minim e 4050 deci aprox. doua milioane au 4050/8910=0,4545 de puncte deci in 30 ani va avea 13,63×82 plus 2,5 puncte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate