Unul din lucrurile bune întâmplate în 2023 a fost creșterea pensiilor… din Pilonul 2, potrivit economistului Bogdan Glăvan.
„Banii noștri sunt investiți în titluri de stat și acțiuni. Aceste active și-au sporit valoarea, în cazul acțiunilor de la BVB vorbim despre o creștere medie de 30%, chiar de 40% dacă includem dividendele.
Deci, avem mai mulți bani în contul pensiei viitoare fără ca vreun politician să decreteze asta, îndrăznește să crezi. (…) și fără „strings attached” cum zic englezii, adică fără obligații, fiindcă se cuvine să precizăm că legea pensiilor de stat (Pilonul 1) vine și ea cu niște măriri de pensie însă cu vârsta de pensionare incertă… ea urmează să fie revizuită, din 3 în 3 ani, probabil în sus, urmând ca la finalul vieții active să primim oricum o fracție din cât am cotizat”, scrie economistul pe pagina sa de Facebook.
Partea proastă este legată de vârsta de pensionare incertă, dar nu este singura.
„Legat tot de pensiile de stat, unul din lucrurile proaste întâmplate în 2023 este că puterea a legiferat că în România vor exista în continuare două categorii de cetățeni:
– cetățeni de rangul 1, care vor primi pensie specială probabil egală cu salariul și cu vârsta certă de pensionare;
– cetățeni de rangul 2, care vor primi pensie după o formulă (?) și cu vârsta de pensionare incertă, așa cum spuneam; practic, un tânăr care intră acum în câmpul muncii nu știe la ce vârstă va putea beneficia de pensie completă, pe parcursul carierei sale vârsta urmând să fie revizuită în sus de vreo 10 ori, îndrăznește să crezi”, concluzionează economistul.
Zice guvernu roman. -Mă pensionari, zice borfașul.. -Am o veste bună și una rea,. Pe care o vrei dintăi,.? -Păi pe aia rea,.- Măă, să știi, că nu avem decît balegă de cal,… -Oaaauuu,. -Și aia bună ??..- Păi din balega de cal avem destulă..