Pensiile lui Bolojan au luat foc

Pensiile lui Bolojan au luat foc

Cornel Nistorescu este un jurnalist, scriitor și editorialist român cunoscut pentru stilul său critic și analitic. A condus publicații importante precum Evenimentul Zilei și Cotidianul, influențând presa postdecembristă prin opinii ferme și investigații curajoase.

Pensiile lui Bolojan au luat foc

Luni, în plin scandal cu școlile, premierul Ilie  Bolojan s-a dus  la TVR1 și a  zis:

„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare în aşa fel încât, în intervalul 50-65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine s-o înlocuiască.

Gândiți-vă că generațiile noastre, care sunt de 400.000-500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieși la pensie peste 10 ani, iar în spate vin generații de 200.000 și practic, dacă nu creștem vârsta de pensionare în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani.

Nu putem amaneta viitorul generaţiilor care vin după noi, mutându-le nişte împrumuturi în viitor sau neluând nişte măsuri care să reaşeze lucrurile într-o structură normală”.

Dacă aș fi  conspiraționist sau iubitor de scenarii, aș zice că arestarea cu mare pompă a spionului moldovean cu cetățenie română, conectat la KGB-ul din Belarus, precum și  perchezițiile DNA pentru acte de corupție la ELCEN exact pentru asta au fost lansate. Bașca scandalul cu începerea școlii!

În cîteva ore, internetul și televiziunile au luat foc. A explodat subiectul majorării vîrstei de pensionare. Asta ne mai trebuia! Și tocmai Bolojan să ne facă una ca asta!?

Vă invit  să recitiți formularea exactă a premierului.

„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare în aşa fel încât, în intervalul 50-65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine s-o înlocuiască”.

Deci n-a spus decît „din punctul meu de vedere” și a formulat cîteva  gînduri  pornind  de la o situație simplă  și după un calcul matematic la îndemîna oricui.

Ilie Bolojan este într-un mare pericol. Orice ar zice ia foc oricum. Provoacă, enervează, destabilizează, sperie sau este răstălmăcit. A devenit inamicul public numărul unu, în ciuda faptului că Gabriel Liiceanu, antrenat în  dat limbi la înălțimile vremii, îl vede ca pe „bietul Moise”.

Cel mai simplu  ar fi  fost să cădem pe gînduri și  să începem dezbateri aprinse pe seama soluțiilor posibile. Dacă nu facem  ceva, banii de  pensii se vor termina în curînd.  În jur de un milion de oameni sunt beneficiari de pensii anticipate, de boală, de profesie, de orice. Lista este lungă. Polițiști, militari, judecători, procurori etc. Adică oameni cu lefuri mari și  mai puțini ani de muncă. Numărul celor care vor să scape de muncă mai repede este însă și mai mare. Plus cel al  beneficiarilor de certificate medicale. Corecte sau „miruite”.

Beleaua se umflă. În afara celor care  postează  pe net și a influencerilor, nu mai muncesc decît foarte puțini. Dar nu situația este problema, ci mesagerul ei. Cel care ne-a mai atins la bani să mai vină cu una ca asta?  Am sărit pe el în ciuda faptului că nu este nici beneficiar și nici inițiator al situației. Pur și simplu, a  descris-o în puține cuvinte, fără să-și dea  seama că repetă soarta mesagerului de vești proaste, aceeași în mai toată istoria lumii. De la Sofocle și Herodot pînă la personajele lui Shakespeare și la contestarea din zilele noastre a jurnalistului care spune adevărul, situația se repetă împreună cu multe alte slăbiciuni omenești.

Pînă și inteligența  artificială zice:

„Pedepsirea mesagerului” este un act de injustiție și imaturitate emoțională. În loc să se confrunte cu sursa problemei, unele persoane aleg să se descarce pe cel care le aduce la cunoștință realitatea. Este un mecanism de apărare comun, dar contraproductiv”.

Și în cazul nostru, în mai puțin de 24 de ore, lucrurile s-au încins și au speriat. Drept pentru care a fost necesară o precizare urgentă.

 „Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare. Premierul Ilie Bolojan s-a referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special în această privință”, a anunțat purtătoarea și corectoarea de mesaje a guvernului.

Mai mult, și omul cu munca de la PSD s-a  grăbit să ne împacheteze:

„Nu se ia în calcul așa ceva, nu este niciun proiect și nicio discuție în legătură cu acest subiect. PSD nu susține creșterea vârstei de pensionare, pentru că pensia este un drept câștigat după o viață de muncă, nu este vreun privilegiu. Nu există nicio discuție și niciun proiect în legătură cu acest proiect”. 

Ca pericolul să fie blocat și cu un zid de beton mental, un trompețel de serviciu (Daniel Fenechiu – PNL ) s-a  străduit și el să ne ofere o asigurare de tip freudian:

„Nu sunt măsuri pe care le visează premierul”.

Adică  am putea  dormi liniștiți. Problema n-ar exista în imediata vecinătate a fericirii noastre.

Dar, ca în orice  situație negată cu insistență, trebuie să vă avertizăm că afirmația este totuși adevărată și formulează corect situația de acum din România. O situație cumplit de adevărată.

Al dracului de adevărată!

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

92 comentarii

  1. Acest chilug cu(editat)din Oradea nealesd de nici un român,cum necum cu toată zbânțuiala lui din Bihor la București o dat cu stângu la guvern,pentru că este un rău intenționat la adresa noastră a românilor.Acest (editat) ,paralel cu economia și relansarea țării în ieșirea din acest hău băgată tot de ei,nu nu mă că o tăiat și din cardurile de alimente a pensionarilor dar o blocat și recalcularea pensiilor care nu or fost finalizate de guvernul ciolacul.Da a-ți auzit bine.Acest (editat) Ilie (editat) are o boală foarte mare.NU SUPPORTĂ ROMÂNII.,,,Dumnezeu sa îi de-a după fapte.🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate