Pensiile speciale: episodul „Amendamentele”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că toţi miniştrii implicați au termen până miercuri, la ora 12,00, să depună în scris amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale.

„Săptămâna trecută a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale. Acolo s-a decis şi un calendar al grupului de lucru, ţinând cont de faptul că noi, PSD, ne dorim urgentarea depunerii şi a Cererii numărul 3 dar şi de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat urmează să se întâmple. A reieşit necesitatea ca toţi miniştrii de linie să vină, în scris, cu amendamentele care au reieşit atât din raportul final al Băncii Mondiale, dar şi din discuţiile cu Comisia Europeană. În acest sens, sub coordonarea domnului prim-ministru, vineri am întocmit adrese de solicitare către toţi miniştrii de linie cu termen până săptămâna aceasta, miercuri, ora 12,00, de a se depune aceste amendamente care să respecte prevederile din cadrul PNRR. Apoi, la finalizarea şedinţei de Guvern, vom avea încă o întâlnire a grupului de lucru unde să participe şi miniştrii de linie care au în coordonare aceste legi speciale, să agreăm acele amendamente pe care ulterior să le depunem către coaliţie spre decizie”, a precizat Budăi, luni, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

El a adăugat că „este momentul” ca ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, să meargă la Comisia Europeană cu acele amendamente care vor fi agreate în coaliţie, pe legea pensiilor speciale. „Mă pun la dispoziţia dumnealui să îl însoţesc, să mergem la Comisia Europenă”, a spus Budăi. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8526 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Cum poți să ai respect de Lege, când oamenii legii fac abuz de lege, prin aceste pensii nerușinate?

  2. Vraja marii! Rarutu va renunța la pensia specială de la .u.e.? Singura soluție pentru trecut, adicătelea pentru cei aflați în plată în prezent, este impozitul progresiv atât pentru pensionari cât și pentru activi. Pentru viitor se pot face ceva modificări la legile actuale, in rest,sa auzim de bine!

  3. ce au pensiile cu PNRR-ul…comisia Europeeana, Papa de la Roma…???
    astia-s dusi rau cu capul…
    banii de pensii trebuie sa provina din investitiile si industria romaneasca…
    numai tembeli internatzionalisti…
    de muncit si de facut ceva nu e in stare nici unul dintre ei

  4. „Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că toţi miniştrii implicați au termen până miercuri, la ora 12,00, să depună în scris amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale”.
    Totul e o minciună a lasilor CORUPȚI. Pai mai Budai in noiembrie 2022 ati votat in parlament si Robo a promulgat legea care permite in continuare mizeria privilegiilor nerusinate ale magistratilor , adică calculul pensiei ca fiind 80% din veniturile brute realizate in ultima luna de activitate si mai e si mizeria cu pensionarea la o varsta sub 50 de ani ( art 211 si 212 din legea 303 din 15 nov.2022). MINCONOSI! Nu aveti pic de demnitate!
    CE AMENDAMENTE LASILOR CORUPȚI!
    ABROGATI TOTUL IN PARLAMENT SI NU MAI PLATITI NICIO PENSIE SPECIALĂ!
    DECLARA CCR CA E NECONSTITUTIONAL?
    AVETI MAJORITATE DE cca 70% in parlament. Convocati camerele reunite si revocati toti.membrii CCR!
    FACE SCANDAL ROBO? VOTATI SUSPENDAREA
    TRADATORULUI !
    Altfel nu se poate.

  5. A sosit Strigoaia cu dangătul clopotului Morții pentru vremelnicii înșurubați în funcțiile ministeriale care au legătură cu pensiile speciale. Cărbunele incandescent al tăierii pensiilor speciale ale magistraților, sereiștilor, polițiștilor, militarilor, parlamentarilor, le-a revenit nu în palmă ci în moalele capului. Dacă taie așa cum au scris bezbeticii ăia de la USR în PNRR, este o problemă de timp până ce ,,miniștrii de linie,, cum le spune Budăi, ăia de răspund, or să admire Beciul Domnesc din interior. Dacă nu taie atunci țara pierde tranșa a doua din PNRR, adică foarte multe miliarde de euro. Ceea ce nu-i prea deranjează pe ei, că tot la putere vor fi și mai apoi. Deci ghici ghicitoarea mea ce-o să decidă?

  6. nu ar fi mai bine să susțineți calcularea tuturor pensiilor,după criterii identice cu legea pensiilor pt. magistrați?Prin tăierea pensiilor militare nu se vor mări pensiile civile !In loc să se axeze pe reindustralizare,generatoare de locuri de muncă,se ,,munceste de zor” la o noua lege a pensiilor,zic ei sustenabilă,dar de fapt se diminuează cuantumul acestora

  7. PENSIILE SPECIALE TREBUIE DESFIINTATE , DE ASEMENEA TREBUIE INTERZISE CUMULUL MAI MULTOR PENSII SI A PENSIEI CU SALARIU DE BUGETAR acestea sunt criminalitati facute impotriva poporului roman …………..favorizate de 34 de ani de catre puterea politica mafiotizata …………….NEINTERESATA DE SISTEMUL DE INVATAMANT, DE SANATATE, DE ECONOMIA TARII SAU VIITORUL NEAMULUI ROMANESC.

  8. CERTIFICATELE DE RIVOLUTIONARI si de MINERIARZI aducatoare de pensii speciale necontributive, unor cetateni care, prin escrocheria „eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine”, s-au inmultit ca paduchii de la cca. 1000 capete in 1989-90′ la cateva sute de mii in 2023, formand, escrocii astia o casta de bogatasi, care se ingrasa pe zi ce trece. Parlamentul trebuie sa modifice Legea cu „rivolutionarii’ si cu „mineriarzii”, sa ramana toti ONORIFICI daca le convine, mai ales ca, in prezent s-au pricopsit cu CERTIFICATELE aducatoare de bani publici, indivizi si individe astfel: amante, neamuri, amici de invarteli, membri din partide (Vela PNL, Ciolacu PSD, Lucian Mihai avocat) si alti cateva sute de mii de pacalici cu „rivolutia” si „minerii” vai-de-capul-lor. PNRR ul cere sistarea si acestor pensii necontributive, dar, Parlamentul mucles!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.