Ce a anunțat Budăi despre pensiile speciale

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, luni, că va exista un proiect de act normativ referitor la pensiile speciale, iar discuţiile pe această temă cu Comisia Europeană continuă.

„Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au decis foarte clar că nu va fi o ordonanţă de urgenţă, va fi un proiect de act normativ. Inclusiv în seara asta vom mai avea un video call cu Comisia Europeană, unde discutăm, mai avem câteva clarificări solicitate. I-am informat că am avut şi vizita specialiştilor Băncii Mondiale de la Washington la Ministerul Muncii, suntem în strânsă legătură cu Comisia. Repet, solicitarea Comisiei a fost că nu ţine neapărat de data 31 decembrie 2022, cât ţine de un proiect de act normativ care să respecte ceea ce s-a scris în PNRR şi pe linia asta suntem acum cu Comisia”, a declarat Budăi, la Parlament.

Potrivit acestuia, „nu există absolut niciun risc” ca România să piardă bani. „Nu există absolut niciun risc, pentru că acestea sunt discuţiile care s-au purtat şi pe care le purtăm în continuare cu Comisia Europeană, repet, la iniţiativa Comisiei Europene”.

Întrebat ce se va întâmpla cu pensiile parlamentarilor şi aleşilor locali, ministrul Muncii a arătat că „acestea nu sunt prinse acum în PNRR”. „Nu am discutat despre aceste aspecte acum. (…) Va fi un proiect de lege iniţiat de către Guvern, după aceea trimis spre dezbatere, aşa cum este normal, în Parlament”, a precizat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a amintit că pensia minimă va fi majorată la 1.125 de lei, la 1 ianuarie. „Şi se va primi prima tranşă din cei 1.000 de lei decişi plus 500 de lei, deci va lua 1.625 de lei sumă finală, înscrisă pe drepturile aferente pensiei, plus măsurile de sprijin pe luna ianuarie 2023”, a explicat el.

Întrebat dacă ajutoare vor primi şi pensionarii care au pensii până la 3.000 de lei, el a menţionat că în coaliţia de guvernare s-au stabilit tranşe de valori. „Vorbim de cei care au valoarea veniturilor cuprinse între 1.501 lei şi 2.000 de lei şi vor avea prima tranşă de 400 de lei şi cei care au între 2.001 şi 3.000 de lei vor avea prima tranşă de 300 de lei suplimentar faţă de noul cuantum al pensiei”, a detaliat Marius Budăi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

18 Comentarii

  1. De ce toti asa zisii politicieni isi angajeaza beizadelele inepte la institutii de stat? De ce nu se scot la concurs posturile de la stat? Ce face DNA? Nu se numeste trafic de influenta? Sa va mirati de ce avem esecuri peste esecuri. Deoarece toate beizadelele inculte si grobiene sunt angajate la stat,cu diplome de la taraba, in diverse institutii cu lefuri mari, grase.Toti tinerii nostri capabili au luat calea pribegiei, si noi cei de aici tinem in spate parazitii bugetari supradimensionati.

  2. cand Ministrul Muncii, Marius Budăi,discuta subiectul ‘pensii’, concret nu spune nimic,zici ca e oracolul din Delphi ,fiecare intelege ce vrea
    Natura le oranduieste pe toate

  3. mecla lui Budai, va inspira încredere? Asta va legaliza pe VECI pensiile speciale!!!!

  4. De ce Budai nu limitează pensia magistraților la 65% din media veniturilor pe 12 luni consecutive din ultimii 5 ani ca la militariu amărâți și merge pe 80%? Magistrații sunt dumnezei pe pământ? Huuo jigodiilor infractoare!

  5. Orice pensie calculata ALTFEL decât pe bază de contributivitate ESTE UN FURT.
    Scurt !?

  6. „nu există absolut niciun risc” ca România să piardă bani.
    Nu exista absolut niciun risc ca sa fie afectate pensiile speciale.
    Dormiți liniștiți, ccr vegheaza pentru sine/tine!

  7. pensiile militare din toate statele membre NATO nu sunt calculate pe contributivitate. Trimitele un e-mail la toti si spune-le ca sunt hoti !

  8. Iar ati trisat!Dintre toate pensiile speciale,cele mai mari din Romania,respectiv cele ale magistratilor,vor ramane la 80% din media salariilor,in timp ce toate celelalte vor de 65% din media salariilor!Pai asa v-a spus Banca mondiala?Nu!V-a spus ca si cele ale magistratilor sa fie de 65% si sa scada de la 80%!Chiar asa cosmaruri aveti de va e frica sa aplicati ce v-a spus Banca Mondiala pt niste milioane de dolari?V-a spus sa nu reformati pensiile militare,iar voi pe astea le-ati re-re-reformat cel mai tare…Pt magistrati nu e valabila varsta de pensionare la 65 de ani?Parca asa a spus Banca Mondiala,dar va faceti ca uitati iar,ca si in ordonanta trenulet…va iesi o lege super,asa cum a vrut-o UE!?

  9. Iar ati trisat!Dintre toate pensiile speciale,cele mai mari din Romania,respectiv cele ale magistratilor,vor ramane la 80% din media salariilor,in timp ce toate celelalte vor de 65% din media salariilor!Pai asa v-a spus Banca mondiala?Nu!V-a spus ca si cele ale magistratilor sa fie de 65% si sa scada de la 80%!Chiar asa cosmaruri aveti de va e frica sa aplicati ce v-a spus Banca Mondiala pt niste milioane de dolari?V-a spus sa nu reformati pensiile militare,iar voi pe astea le-ati re-re-reformat cel mai tare…Pt magistrati nu e valabila varsta de pensionare la 65 de ani?Parca asa a spus Banca Mondiala,dar va faceti ca uitati iar,ca si in ordonanta trenulet…va iesi o lege super,asa cum a vrut-o UE!De ce pensiile magistratilor,si numai ele se actualizeaza in functie de salariile celor aflati in activitate,iar celelalte pensii doar cu rata inflatiei?Asa ati reformat pensiile magistratilor,crescandu-le si mai mult?Sa ca fie din nou rusine!

  10. Cat timp cei care ar pierde masiv sunt securistii din magistratura si cei din servicii, de pensiile speciale nu se va lega nici macar stapanul suprem Johanis. Aia sunt mai tari si decat el. Tocmai de aia s-a ajuns ca in 30 de ani acesti paraziti sa aiba aceste pensii uluitoare. Datorita fricii pe care o inspira pana si celor nevinovati chiar si astia au votat pentru. Stiu ca pot avea parte de dosare trucate.Este tara securistilor.

  11. Ce e profitorilor?!
    Furati unii mai mult ca altii si toti de la contributivi?
    Aca va si vaitati ca nu e ciordeala destula.
    Doctorii si popii asteapta banii furati de voi.
    Hotii nostri sunt mai buni ca ai lor.

  12. Ce logica proasta! Cine are cu 1 leu mai mult , va primii cu 100 de lei mai putin decat cel care are mai putin cu 1 leu [ 2000+400 =2400 2001+300+2300] Unde este echitatea si dreptatea? Diferenta intre cei care au muncit si cei care au frecat menta ? 700 lei. Unii au lucrat cativa ani,apoi si-au luat pensii pe caz de boala[fiind sanatosi tun] sau si-au mai cumparat cativa ani de pensie]si statul LE da moca 1600 lei.Cei care au muncit 30_40 de ani nici nu au mai apucat pensia sau au beneficiat de ea foarte putin. De banii depusi pentru pensie intr-o viata de om beneficiaza cei care nu au muncit si sunt sanatosi tun.

  13. Asa cum spuneam…pensiile speciale se reformeaza,scad pensiile militare si cresc pensiile magistratilor…deci au fost reformate!

  14. Cea mai drastica reforma e la pensiile magistratilor…de la 80% din media veniturilor in urma reformei vor ramane cu…doar 80% din media veniturilor…tare si conform propunerilor Bancii Mondiale…doar nu credeati ca au sange in instalatie sa taie pensiile magistratilor?
    Cat despre pensiile militare sa stiti ca intotdeauna,dar intotdeauna ultimele 12 luni consecutive vor face parte din ultimii 5 ani,chiar si din ultimii 2-3-4…-10 sau mai multi ani.Deci daca spuneti ultimile 12 luni consecutive,ce rost mai are sa adaugati din…ultimii 5 ani,era suficient sa spuneti din ultimul an….V-ati grabit sa faceti reforma pensiilor magistratilor….

  15. „De ce Budai nu limitează pensia magistraților”

    Pentru ca meritati !

  16. Alti profitori necontributivi se vaita ca nu le ajunge ciordeala.
    Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) dezaprobă măsura luată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) de a modifica condițiile de pensionare ale polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare și solicită clasei politice (PNL-PSD-UDMR) să-și revizuiască optica și discursul public în ceea ce privește pensiile militare de stat, deoarece mediul extern (geo-politic) este foarte diferit în prezent față de momentul negocierii PNRR, se arată într-un comunicat de presă.

  17. Slugile UE, Forțele de Sărăcire a Populatiei: Politicienii din Ro, se vor întâlni cu rezistența dârză a cetățenilor! După ce au blocat intrarea in Schengen și după ce fasciștii europeni fura gazele României, acum furtul cetățenilor făcut de stat la ordin UE! Revoltele vor porni! Pensia mediana trebuie sa fie de 1500 de $ pe luna! Jos cozile de topor! Care fura averea romanilor! Găsiți softul prin care se voteaza singuri, hackeriți-l! Toți romanii au nevoie de pensii speciale pentru ca au trăit in Colonia Penitenciară Romana! Scoateți in afara legii aceasta mizerie politicianista!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.