După studenţi şi profesori, mâine îi vom vedea în stradă pe agricultori, iar la finalul săptămânii urmează pensionarii. Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România vor picheta pe 26 martie prefecturile din toate judeţele ţării şi Guvernul, între orele 10:00 şi 12:00. Aceştia cer scutirea de la plata impozitului de 16% pentru pensiile mai mici decât salariul mediu pe economie.Reprezentanţii pensionarilor mai cer creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut şi ca eventuala introducere a sistemului de coplată pentru sistemele medicale să nu afecteze persoanele care au ieşit din câmpul muncii.
"Cerem să se asigure, de urgenţă, locuinţe pentru familiile de pensionari care locuiesc în case naţionalizate care se retrocedează şi să se interzică evacuarea acestora până la repartizarea de către consiliile locale a unor locuinţe corespunzătoare şi să nu mai fie folosite dificultăţile economice existente ca pretext pentru îngheţarea pensiilor" au spus reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România.