Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că mai puţin de 1% dintre elevi, cadre didactice sau personal didactic auxiliar s-au infectat în spaţiul şcolii, însă zice că măsura de suspendare a cursurilor faţă în faţă a fost luată pentru că există riscul de infectare în alte locuri.
”Guvernul României a luat această măsură pentru că trebuie să ne gândim şi la sănătatea şi siguranţa copiilor, trebuie să ne gândim şi la sănătatea şi siguranţa părinţilor. Studiile care sunt realizate de către epidemiologi arată că sunt foarte buni transmiţători copiii. La momentul acesta, rata este foarte mică şi am mai spus lucrul acesta, că nu în spaţiul şcolii există pericolul de îmbolnăvire, ci în afara spaţiului şcolii. Am văzut încă din primele zile de la începutul anului şcolar părinţi care se aflau la porţile şcolilor fără să poarte mască, părinţi care îşi aşteptau copiii sau care veneau să-şi aducă la şcoală copiii. Traficul din marile oraşe, trebuie să îl luăm şi pe acesta în calcul”, a declarat Monica Anisie sâmbătă dimineaţă, la Pro Tv.
Întrebată care este rata de infectare în şcoli, ministrul a explicat că mai puţin de 1%.
”La momentul acesta, sub 1%, din raportările pe care le-am primit noi la Ministerul Educaţiei, rata de infectare pentru elevi şi pentru cadrele didactice, eu mă raportez aici, date primite de la Direcţia de Sănătate Publică. (…) Este important pentru noi toţi ca aceşti copii să rămână sănătoşi, pentru a putea să-şi continue educaţia. Noi trebuie să ne uităm şi la ce se întâmplă în România în ultimele săptămâni. Au crescut cazurile de îmbolnăvire, numărul celor care s-au îmbolnăvit este din ce în ce mai mare. Uitaţi-vă la spitalele, la sistemul medical din România şi trebuie să fim solidari şi cu medicii, pentru că în aceste momente ei trec printr-o perioadă foarte grea. Luăm astfel de măsuri şi anume suspendăm cursurile faţă în faţă în unităţile de învăţământ complementar cu posibilitatea ca activităţile desfăşurate de părinţi să se desfăşoare în regim de telemuncă. Prin urmare, părinţii muncesc de acasă, copiii îşi continuă educaţia de acasă”, a adăugat ministrul Educaţiei Naţionale
Sa ma contrazica oricine cand afirm cu tarie:”dezordine si destabilizare controlata si coordonata”! Despre aceasta forma idioata scriu de cel putin 6 ani si nimeni nu credea! Sper ca acum sa se convinga pe pielea lor fiecare!