„Ceea ce face Sorin astăzi, din perspectiva de preşedinte interimar, este un lucru foarte complicat. Pentru că trebuie să se lupte cu dreapta politică. Şi dreapta politică, din păcate, este foarte periculoasă. Uneori nu ne dăm seama de ce este periculoasă dreapta politică din acest moment. Eu vreau să vă spun câteva argumente ideologice despre asta. În primul rând, pentru că reduce totul la competiţie. Nu totul este competiţie în societate. Apoi, glorifică doar succesul individual. Pentru dreapta politică, săracii sunt vinovaţi pentru că sunt săraci. Este o vină personală pentru că sunt săraci. De aceea, ei pun profitul înaintea vieţii. Acest lucru, noi nu putem să-l acceptăm. Statul este pentru ei servitorul celor care sunt bogaţi. Şi ceea ce este cel mai rău, consideră că libertatea este fără reguli” a declarat Vasile Dâncu, în cadrul întâlnirii social-democraților din Timiș.
Mai mult, Vasile Dâncu susține faptul că „ceea ce a făcut dreapta românească tot timpul, în ultima vreme, a fost să rupă legătura dintre libertate şi responsabilitate”. Totodată, europarlamentarul social-democrat le-a cerut membrilor PSD să-l susțină pe Sorin Grindeanu.
„Este alături de cei mulţi, alături de cei care au pierdut competiţia. Şi acesta este lucrul cel mai important şi pentru asta trebuie să-l susţinem cu toţii. Pentru că a te lupta cu oligarhiile de dreapta e o bătălie pe care o pierzi dacă eşti singur. Nu ai cum să te lupţi cu bani lor, cu puterea lor, decât dacă suntem împreună. Dacă suntem în echipă şi dacă nu uităm care este misiunea noastră” a mai spus Vasile Dâncu.
De pus in rama doctrina social-democrata: munciti voi,mancam noi!
Prostovanul asta nu stie ca pesedeul e in cardasie la ciolan cu dreapta politica? Cat de ticalos poti fi sa critici partenerii de furtisaguri?
Chiar că îți dau lacrimile când îi auzi pe milionarii pesediștii plângând de milă săracilor.
Unde a vazut dumnealui chestiile astea cu „totul este competitie”, „glorifica doar succesul individual”? Vrem bibliografie, sa ne documentam si noi.
Romania si poporul roman este in teroare si suferinta, domnule Dancu iar asemenea declaratii ne incurajeaza in fata ticalosilor si nemernicilor care ne-au luat painea de la gura. Astia nu sunt oameni ci niste fiare salbatice turbate…?!
cresterile in procente de salarii si pensii au dus la marirea decalajului intre saraci si bogati, munca productiva a devenit nerentabile, nu s-au construit cele 8 spitale , ci stadioane si lacase de cult, inflatia topeste economiile amaratilor, au crescut mereu impozitele si preturile, multi au plecat in afara pt un trai mai bun, deci pesedeul este mai degraba prietenul saraciei , decat preocupat de soarta saracilor
Intr-un fel, da! Unii sunt saraci din vina lor, si toti din vina statului. Juma de an romanul munceste pt un stat dodolot si ineficient, care nu returneaza nimic cetateanului.
PSD nu-i strain de aceasta situatie. Este partidul cel mai vinovat.