Pepenii verzi de Dăbuleni, judeţul Dolj, ar putea să ajungă în magazine din Suedia, dacă discuţiile dintre o cooperativă locală şi cumpărător se concretizează.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Dăbuleni, Claudia Ghiţă, a declarat că viitorul cumpărător are anumite condiţii pentru a încheia un contract, fiind căutat un anumit soi de pepene.
„Sezonul lubeniţei de Dăbuleni este deschis. Avem o cooperativă care, cu siguranţă, o să îi ajute pe fermieri să îşi vândă mult mai bine marfa. Produsele noastre merg la nivel naţional şi, să sperăm cu puţin noroc, dacă producătorii vor îndeplini toate condiţiile, să meargă şi în afara ţării. Cooperativa a primit o ofertă din Suedia, iar noi am purtat discuţii cu fermierii şi ne-au comunicat că le-a fost cerută o anumită cantitate, pepenele să aibă între patru şi şase kilograme şi am înţeles că vor un anumit soi de lubeniţă pentru piaţa din Suedia. Acolo marfa va merge în supermarket”, a afirmat Claudia Ghiţă, potrivit mediafax.ro.
Şi în acest an, cei mai mulţi dintre producătorii de lubeniţe din Dăbuleni vor lua drumul Capitalei. Deşi distanţa este mult mai mare, iar transportul presupune cheltuieli suplimentare, tot mai convenabilă este această variantă.
În ceea ce priveşte preţurile practicate, în piaţă, un kilogram de lubeniţă se vinde cu 2 lei, 4 lei costă pepenele galben, iar cei care vor să cumpere ”cu ridicata” trebuie să ştie că un kilogram de lubeniţă poate fi cumpărat cu 50 sau 60 de bani. În perioada 22-24 iunie, la Dăbuleni va avea loc „Festivalul Lubeniţei”, eveniment din cadrul căruia nu vor lipsi activităţile cultural artistice
Pepenii sunt de Dabulenii doar prin prisma locului in care sunt cultivati. Nu mai au nici o legatura cu adevaratii pepeni de Dabuleni, cei cu coaja verde inchis. Soiurile culivate acum (cele dungate) sunt aduse de peste hotare.
Nici o șansă. Se va pune în presa străină de o sarmonela în zonă, se vor filma câțiva câini vagabonzi și case dărăpănate de periferie și afacerea e gata picată. Cei din țară sau afară care finanțează lobyuri la agențiile mari de presă o fac numai anti PSD, anti români și anti democrație în România. Văzi și acțiunea Referendum.
Pe viitor suedezii vor manca lubenite de Dabuleni si bucurestenii lubenite de Turcia…