Percheziții, cercetări. Căutați la butoaie, în Argeș

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat, joi, două percheziţii într-un dosar privind producerea şi comercializarea ilegală de alcool.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, anchetatorii efectuează cercetări în acest caz cu privire la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 200 de litri băuturi spirtoase.

„În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit aproximativ 800 de litri de produse alcoolice, la imobilul unei persoane neautorizată ca antrepozitar fiscal. O persoană a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că prejudiciul va fi stabilit pe parcursul administrării probatoriului.

Activităţile de percheziţie domiciliară s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Deci s-a găsit marea evaziune . Și unde se putea decât în ”industria cu ”Ochii lui Dobrin . Singura rentabilă după ”loviluție afară de industriile actuale : Video-chat , păcănele , pariuri , Eurovizion , Pompe funebre , Afumători/ perfuzii etc. Cred că ăștia au mers pe fir că tocmai ce s-a desconspirat un nene ieri ,că se vrea premar la Pitești – pe lăngă alți vreo 20 ca și la Capitalie ( d-aia ziceam c-ar trebui să facem din fiecare cătun alte 10, să nu mai fie șomeri) . Zicea nenea că e specialist în ”RAFINĂRII , dar noi nu înțelegeam pt. că Arpechimul era mort încă înainte ca el să apuce mirosul de mercaptan .

  2. bravo ! de ar face laboratoare in toata tara si sa ia cu asalt si mallurile si sa confiste mancarea / bauturile otravite cu E-uri si alti compusi … !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.