Percheziţii în cazul pensiunii Ferma Dacilor

Incendiul de la Ferma Dacilor. Urmărirea penală a fost extinsă. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat, că în cursul zilei de marţi, sub coordonarea procurorului criminalist, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la adresele unde locuiesc efectiv sau îşi au domiciliul 7 persoane fizice şi au fost emise şi puse în executare un număr de 6 mandate de aducere, privind persoane ce au calitatea de administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova anunţă că la data de 31 decembrie 2023, în dosarul privind incendiul care a avut loc la data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic „Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea a trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal), trei infracţiuni de uz de fals (art. 323 teza I Cod penal), trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal) şi trei infracţiuni de abuz în serviciu (art. 297  alin. 1 Cod penal), toate vizând aspecte privind situaţia juridică a imobilului în care a avut loc incendiul”, se arată în comunicatul procurorilor.

Parchetul precizează că, ”în cursul zilei de marţi, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la adresele unde locuiesc efectiv sau îşi au domiciliul 7 persoane fizice, în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare a datelor informatice care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”.

”În vederea continuării cercetărilor, au fost emise şi puse în executare un număr de 6 mandate de aducere, privind persoane ce au calitatea de administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, ori care îndeplinesc sau au îndeplinit funcţii publice în cadrul autorităţii publice cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urmanismului. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, mai arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procurorii prahoveni au încheiat cercetarea la faţa locului în urma incendiului care a mistuit Ferma Dacilor din satul Tohani. Al optulea cadavru nu a fost găsit, însă au fost identificate fragmente de os care au fost trimise la laborator, pentru analize. ”Menţionăm că şi în aceste zile sunt în derulare activităţi de urmărire penală care urmăresc administrarea unui probatoriu complex”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Fructele șmecheriei românești

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Acolo este o șerpărie mai ceva că la IPJ Constanța. Escrocul Dinicu a făcut parte parte si dintr-o rețea de proxenetism la nivel local.
    Acum o baga că cineva i-a dat foc la cosmelie doar că sa scape. Nu mă mir că o să fugă din țară

  2. Mă. Ai niște ”procurori” din securiști reșapați, care se vor și magistrați, de nu văd dincolo de nas și au probe in funcție de cine cît dă,. Ca pe urmă să le modifice sau să le facă dispărute de partea adversă dă mai mult.. Sunt cazuri celebre in acest caz,..”Procurorii” care iși procură acu tot ce găsesc in cenușa fermei, a cărei simplă existență trebuie să bage la părnaie o grămadă de borfași din administrație, cu igurnță știindu-se și conexiunile, vor mușamaliza și vor acoperi crimele.. Doar vrei să ai pe lista acuzațiilor pe insuși ambasadorul care se pișa pe pantofii covrigarului ??

  3. interesul media si protectia inalta de care beneficiaza Dinicu, fac din acest caz unul model de colaborarea post lovilutie intre autoritati,servicii secrete si interlopi

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.