Procurorii DIICOT – Satu Mare efectuează joi 18 percheziții în municipiul Satu Mare și în orașul Livada într-un dosar privind fraude cu rețete medicale.
Acțiunea vizează destructurarea unei grupări specializate în eliberarea de rețete cu medicamente pentru afecțiuni neurologice pe numele unor persoane care, în mod real, nu au beneficiat de aceste tratamente, rețetele fiind decontate în mod necuvenit din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a anunțat DIICOT într-un comunicat transmis joi
Perchezițiile au loc la Spitalul Județean Satu Mare și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Satu Mare, precum și la două cabinete medicale, conform unor surse.
Ancheta vizează doi medici, dintre care unul este în primii cinci în topul rețetelor decontate după valoare, asistente, o farmacie cu două puncte de lucru.