Perdeaua de fum a invaziei ruse

La mijlocul lunii decembrie, guvernul rus a publicat doua proiecte de tratat – unul între Rusia și Federatia rusă, privind garanțiile de securitate, al doilea între Rusia și NATO, privind măsurile pentru asigurarea securității. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat atunci că aceste proiecte de tratat au fost făcute publice, pentru că Moscova credea că Vestul va distorsiona ”solicitarea necondiționată ca NATO să nu se mai extindă spre Est”.

În luna ianuarie 2022, au urmat trei runde de negocieri între Rusia și Statele Unite – în cadru bilateral, apoi la OSCE și în cadrul Consiliului NATO-Rusia. Delegația rusă a considerat că nu mai trebuie să urmeze și alte runde, câtă vreme discuțiile nu au avut rezultate. Pe 26 ianuarie, SUA au trimis un răspuns scris privind proiectele de tratat propuse de Moscova, răspuns despre care ministrul Lavrov a spus ca ”nu abordează subiectul principal” – extinderea NATO și desfășurarea armelor ofensive americane în Europa.

Începând din luna decembrie au avut loc o serie de evenimente interesante. Directorul CIA s-a deplasat la Kiev. Președintele Ucrainei nu a fost aproape deloc pe aceeași lungime de undă cu omologul SUA când a venit vorba despre cuantificarea pericolului unei invazii ruse, subliniind mereu că situația nu este mai periculoasă decât în ultimul an. Asta însă nu a împiedicat Kievul să solicite cat mai multe arme din partea Washingtonului, iar America, alături de Marea Britanie, a început să trimită transporturi de arme în Ucraina. Canada a trimis militari în Ucraina.

Apoi s-au observat fisurile din NATO. Comandantul Marinei Militare germane a demisionat, după ce a declarat că înțelege poziția Rusiei privind Ucraina și Vestul și că Vladimir Putin dorește „respect”. Avioanele britanice care au transportat arme în Ucraina au ocolit spațiul aerian german. La finalul săptămânii trecute, ministrul lituanian al Apărării a declarat că Germania este ”imorală și ipocrită”. ”Cum acționați când vine vorba de Lituania, China și Rusia? Imoral și ipocrit. Trasați o graniță între Estul și Vestul Europei. Securitatea Europei nu poate fi asigurată fără Germania, însă ezitarea germanilor când vine vorba de folosirea forței și lipsa de pregătire a Bundeswehrului sunt absurd pentru vremurile acestea”.

Președintele Croației a declarat că niciun soldat croat nu va participa la vreo misiune în Ucraina. Pe 26 ianuarie, premierul Bulgariei a declarat că este puțin probabilă trimiterea militarilor bulgari în misiuni în străinătate, iar o asemenea decizie nu va fi luată decât după dezbateri și cu aprobarea Parlamentului. Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a pronunțat pentru „un nou început cu Rusia”. Președintele francez Emmanuel Macron a sugerat că UE trebuie să înceapă un dialog separat cu Rusia, fără prezența SUA. ”Cred că este bine să existe coordonare între Europa și Statele Unite, însă este vital ca Europa să aibă propriul dialog cu Rusia”, a spus Emmanuel Macron, la preluarea președinției Consiliului UE.

În cele din urma, săptămâna trecută, am avut declarația purtătorului de cuvânt al diplomației ruse, care a spus că este ”de neconceput” un război între Rusia si Ucraina. Iar apoi a urmat declarația secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, pe 30 ianuarie, într-un interviu pentru BBC: ”Nu avem vreun plan pentru trimiterea de trupe cu misiune de luptă NATO în Ucraina, ne concentrăm pe furnizarea sprijinului. Este o diferență între a fi membru NATO și a fi un partener puternic și valoros precum Ucraina”.

Așadar, se pare că nu va exista un război cu arma în mână între NATO și Rusia și nici între Ucraina și Rusia. De ce însă toate aceste ultime luni în care a sunat alarma invadării Ucrainei de către Rusia?

Un răspuns este sugerat de la Paul Craig Roberts, într-un articol publicat pe blogul personal: pentru că Vestul trebuie să salveze aparențele. Statele Unite sunt pregătite să facă concesii Rusiei – printre care inspecții militare ruse la bazele de rachete din România și Polonia. Paul Craig Roberts consideră chiar că, pe termen mediu, aceste baze vor fi desființate. O concesie precum aceste inspecții militare (și alte aranjamente ruso-americane legate de desfășurarea tehnicii militare în Europa) vor trebui să fie mascate de o ”victorie” a Vestului – salvarea Ucrainei de la o invazie rusă iminentă și menținerea suveranității, independenței.

Cum va rămâne însă cu solicitarea primordială a Rusiei – oprirea extinderii NATO. Aici, regimul Putin va fi cel care trebuie să salveze aparențele. Pentru că SUA și NATO subliniază că porțile Aliantei vor rămâne deschise. Aici, poziția Ungariei față de Ucraina (cu blocarea de ani de zile reuniunilor Ucraina-UE, Ucraina-NATO, din cauza noii legi ucrainene a educației) poate construi o ipoteză pentru evoluțiile viitoare. Nu poate fi exclusă o înțelegere secretă între Statele Unite și Rusia care să prevadă că Ucraina nu va adera la NATO, în timp ce, la nivel public, cele două mari puteri vor recunoaște dreptul suveran al Ucrainei de a-și stabili obiectivele de politica externă și securitate, inclusiv aderarea la NATO și UE. Însă NATO și UE vor „avea grija” să insiste pe criteriul ”zero probleme cu vecinii” și ”zero corupție”. Aici vor interveni state precum Ungaria, de ce nu Slovacia și România, care ar putea atrage atenția asupra drepturilor minorităților etnice din Ucraina, solicitând inclusiv autonomie teritorială. Pe de altă parte, ONG-urile sponsorizate de Occident ar putea sublinia gravele deficiențe ale reformelor structurale și pentru combaterea corupției. În acest fel, calea Ucrainei spre NATO poate fi blocată sine die, iar țări precum Ungaria nu ar avea decât de câștigat, atât în relația cu Rusia, cât și în relația cu țări precum Germania. Mâine, premierul Viktor Orban va efectua o vizită la Moscova și și-ar putea spori astfel șansele pentru al patrulea mandat consecutiv.

Trăgând linie, putem spune că Federația Rusă a înregistrat două succese în două operațiuni de război psihologic. În primul rând, sub pretextul unei invazii în Ucraina pe care nu avea de gând să o întreprindă, Moscova a reușit în timp record ceea ce dorea încă din urmă cu mai bine de un deceniu – să aducă la aceeași masă puterile occidentale, pentru a discuta despre o noua arhitectură de securitate in Europa. În al doilea rând, Moscova a reușit să convingă puterile occidentale să trimită un semnal puternic regimului de la Kiev – Occidentul nu va trimite nici măcar un militar care să lupte într-un conflict cu Rusia.

Cât privește Europa, Rusia și Statele Unite le-au arătat Uniunii Europene și țărilor membre unde le este locul. Țările UE, nu Statele Unite, ar fi cele care ar avea de plătit pentru disputele iscate de tabăra neoconservatoare de la Washington, acum în frunte cu Antony Blinken și Victoria Nuland. Statele Unite au amenințat mereu cu abandonarea gazoductului ruso-german Nord Stream 2, în cazul unei invazii ruse în Ucraina, sau cu excluderea Rusiei din sistemul de plăți SWIFT. Aceste sancțiuni ar fi o lovitură cruntă nu pentru SUA, ci pentru economia Germaniei și a țărilor din sfara de influență economică a Germaniei, printre care România. Este o situație care amintește tuturor statelor europene că statutul de membru NATO nu presupune doar conferințe, reuniuni, admirarea drapelului național fluturând în fața Cartierului General, nu presupune doar trimiterea câte unui batalion în teatre de război îndepărtate.

Acum, Rusia lui Vladimir Putin a pus piciorul în prag. A avertizat Occidentul începând de la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007, iar acum a adus Vestul la masa negocierii unei noi arhitecturi de securitate. Este abia începutul negocierilor, Rusia are timp și pentru alte operațiuni psihologice, iar una dintre ele poate fi inițierea unei dezbateri în Europa – cât sunt pregătite țările europene să plătească pentru a face parte dintr-o Alianță care costa tot mai mult și aparent le vulnerabilizează în fața Rusiei și Chinei?