Periculoasa educație a viitoarelor elite

Demisă în valul de „epurări” inițiat de aripa progresistă din redacția The New York Times, jurnalista Bari Weiss a publicat recent un articol despre modul în care sunt educate elitele Americii de mâine. Pare mai degrabă un reportaj occidental realizat într-una din țările est-europene în anii de final de ai regimului comunist, cu oameni temători, ce nu vor să le fie cunoscută identitatea. Sunt părinți care, pentru simplul motiv că își exprimă nemulțumirile legate de școala copiilor se simt disidenți, se tem de repercusiuni la locul de muncă și în societate.

După standardele americane, acești părinți sunt bogați. După standardele de la Harvard-Westlake, ei fac parte din clasa de mijloc. Am vorbit cu doua cupluri care au ajuns să aibă succes nu datorită relațiilor de familie sau moștenirilor, ci datorită educației. De aceea, ei sunt uimiți că o școală care costă peste 40.000 de dolari pe an – o școală în conducerea căreia se află mâna dreapta a lui Warren Buffett și nora lui Rupert Murdoch – îi învață pe copii cât de rău este capitalismul”, scrie Bari Weiss.

Pentru cei mai mulți părinți, demonizarea capitalismului în această școală, cu ilustrații despre cum „capitalismul ucide” rupte parcă din propaganda sovietică, este cel mai mic dintre rele. Ei spun cum copiilor le este frică să vorbească în clasă. Cei mai mulți se tem că noul plan al școlii de a deveni o „instituție antirasistă” îi va face pe copii să aibă o fixație legată de rasă și să acorde acestui lucru o importanță care îi va face să pară grotești.

Unul dintre părinți spune că nu este deranjat că școala încearcă să îndrepte unele greșeli din trecut, încercând să includă în curriculă mai multe voci ale minorităților. Pentru el, problema este că mișcarea care le spune copiilor că America este o țară rea și că toți sunt vinovați din punct de vedere rasial. ”Îl fac pe fiul meu să creadă că este rasist pentru a are o anumită culoare a pielii”, spune una dintre mame.

Părinții care au discutat cu mine au spus că sunt mult mai mulți care au aceleași nemulțumiri, însă le este frică să vorbească. ”Am vorbit cu cinci familii în ultimele zile și mi-au spus că văd lucrurile la fel. Însă nu vor să intre în această polemică acum”, a spus una dintre mame. Cu toții vor ca aceste lucruri să fie publicate, însă niciunul nu a fost de acord să-și dezvăluie identitatea. Se tem că își vor pierde slujbele sau că vor avea de suferit copiii, dacă se va afla despre opoziția lor față de această ideologie.

”Școala te poate da afara fără un motiv anume”, spune mama unui elev de la Brentwood, o altă școală pregătitoare din Los Angeles. ”Apoi te trec pe o lista neagră și toate școlile private te vor privi ca pe un rasist, ceea ce este mai grav decât să fii criminal”.

Tatăl unui elev de la o școală privată, născut într-o țară comunsită, îmi spune: «Am venit în America pentru a scăpa de exact aceeași teama pe care o simt acum copiii mei». Un alt părinte spune: «Trebuie să ne hrănim familiile. Oh, și să plătim 50.000 de dolari anual pentru ca să ne fie îndoctrinați copiii». Un profesor din New York este mult mai limpede: «Dacă vorbești despre lucrurile astea, îți riști capitalul moral»”.

Am venit în America dintr-o țară comunistă pentru a scăpa de exact aceeași teama pe care o simt acum copiii mei

Acești părinți și copiii nu vor deschide gura, pentru că își doresc să ajungă la cele mai mari universități americane.

Acestea sunt elitele Americii – familiile care își permit să plătească 50.000 de dolari pe an pentru ca copiii să fie pregătiți să intre la Princeton și în societățile secrete de la Yale, calea către a deveni stăpânii universului. Ideile și valorile care le sunt inculcate acum ne vor influența pe noi toți.

Nu este singurul motiv pentru care este importantă povestea acestor copii. Aceste școli se numesc ”pregătitoare” pentru că pregătesc progeniturile elitelor pentru un loc în ceea ce ni se spune că ar fi meritocrația. Tot ce se întâmplă într-o școală pregătitoare reflectă perfect ce se întâmplă într-o universitate de elită.

Faptul ca acești copii învață despre teoria critică a rasei și despre „fragilitatea albilor”, în timp ce Shakespeare este ignorat, spune multe despre starea meritocrației noastre. Un profesor de la o școală pregătitoare de New York spune că universitățile de top își doresc ca noii studenți să fie deja aliniați la noile ideologii în momentul in care vin la facultate. Școlile pregătitoare s-au specializat exact pe așa ceva.

”Sunt înconjurat de un cult și încerc să-i fac pe copii să nu devină membri ai acestui cult”, spune un profesor de matematică de la una dintre școlile pregătitoare din New York. ”Am studiat teoria critică a rasei, l-am ascultat pe Derrida când eram în facultate. Când ideologia asta a ajuns la noi în școala, în ultimii ani, am recunoscut limbajul și am știut despre ce este vorba. Sunt doar niște mici mutații”, spune el. ”Am început să văd ce se întâmplă cu copiii. Și nu mai pot să mai îndur. Sunt educați în spiritul fricii și al revoltei împotriva celor care nu le împărtășesc viziunile. Este extrem de periculos”.

Bari Weiss mai atrage atenția că această ideologie este tot mai întâlnită și în școlile publice. ”Mă simt neajutorată”, spune o mamă. ”Mă uit la școlile publice și rămân la fel de uluită. Nu-mi vine să cred că acest lucru li se întâmplă tuturor. Mi-e teamă. Mi-e prea teamă ca să vorbesc cu voce tare. Mă simt lașă. Mi-e frică de răzbunarea lor. O vor izola pe fiica mea? Ne vor ostraciza toată familia? Deja au făcut-o”.

Dacă nu vor fi opriți, țara va fi de nerecunoscut

Acești totalitari fac exact ce fac regimurile totalitare: șterg arta și literatura unei culturi. Asta nu se va întâmpla mâine, ci se întâmplă chiar acum. Și dacă nu se întâmplă încă în școală la care merg copii voștri, să știți că va veni și acolo. Dacă nu oprim această evoluție, vom avea un război civil în America sau vom avea un tehno-totalitarism precum sistemul de credite sociale din China”, scrie Rod Dreher, pentru The American Conservative.

Militanții progresiști pot fi considerați niște „neorasiști”. Ei sunt cei care distrug liberalismul clasic american. Urăsc tradiția libertății de exprimare și a religiei. Disprețuiesc sistemul nostru legal bazat pe vina sau pe nevinovăția individuală. Cred că neutralitatea rasiala pentru care au luptat generații întregi de liberali, în special Martin Luther King, este o ideologie rasistă. Cred că ideea că fiecare ar trebui să-și exploateze cât de mult talentul și să muncească din greu înseamnă intoleranță. Pentru ei, excelența înseamnă intoleranță.

Dacă acești oameni nu vor fi opriți, țara va ajunge de nerecunoscut.

Pentagonul își va menține, până pe 23 mai, cei 2.300 de militari ai Gărzii Naționale în jurul Capitoliului, la Washington. De cine mai apără acum Capitoliul? Cei care au atacat Capitoliul pe 6 ianuarie sunt deja reținuți și puși sub acuzare, așa cum era și firesc. Însă de ce mai trebuie să rămână cei 2.300 de militari? De ce îi este frică regimului? Pentagonul spune că este vorba despre o amenințare nespecificată. Poate că știu ceva. Însă nu cred că guvernul va spune adevărul despre asta. Va amintiți cum am fost mințiți despre Irak? Este exact același guvern care, la 20 de ani după invazia din Afganistan, încearcă să-i învețe pe musulmanii din munți ce abia știu să citească cum să fie niște buni feminiști americani.

Acest regim – adică administrația Biden, dar și centrele private de putere (universitățile, presa, corporațiile) – încearcă să ne învețe să ne temem și ne urâm unul pe altul în funcție de rasă. Regimul încearcă să ne convingă fiicele că ar trebui să-și extirpe sânii și să se îndoape cu hormoni masculini, iar pe fiii noștri îi învață să facă exact invers”, mai scrie The American Conservative.

Ce trebuie să se mai întâmple pentru ca acești părinți să spună: Gata! Demnitatea și sufletul copiilor mei nu merită o școală din Ivy League. Ce mai trebuie să se întâmple pentru a nu-i mai educa pentru a fi niște conformiști servili? Articolul lui Bari Weiss arată că acești părinți știu că  școlile le pervertesc copii și au toate motivele să creadă că la fel vor face și universitățile din Ivy League. De cei îi lasă însă pe acești monștri să le facă asta copiilor lor?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18

19 Comentarii

  1. Am vazut niste protestatari pasnici care manifestau.
    Printre manifestanti erau strecurati si blm / antifa and lgbt resist, care au facut provocari care au dus la uciderea unei eroine americane neinarmate.

    Pt a educa un copil, te duci cu el la scoala si vezi ce-l invata acolo, nu te obliga nimeni sa lasi copilul la o scoala anti crestina / lgbt.
    In America, sunt prea multi profesori de top, acestia nu pot fi obligati niciodata sa predea materii impuse de neocomunisti.
    La ce am vazut eu, personal nu cred ca li se poate impune ceva fortat.

  2. De ce multi , foarte multi romani care au avut de suferit de pe urma Militiei , a Securitatii , a nomenclaturii comuniste si-au indrumat copiii spre scolile de Militie , de Securitate sau i-au indemnat sa se inscrie in Partidul Comunist si sa dea din coate pentru a urca in ierarhia sistemului ! Raspunsul e in Biblie , capitolul despre Iov : ,, ….daca Dumnezeu nu are incredere in ingerii sai , cum sa aiba incredere intr-o fiinta stricacioasa cum e omul, care BEA NEDREPTATEA CA APA ! ”. Parintii aia revoltati acum pentru ce li se intampla copiilor lor , nu vor da doi bani pe ce le vor face copii lor , ajunsi unde si-au dorit parintii , altor generatii de copii ! Ticalosia omului este incomensurabila !

  3. Toți se văicaresc de neocomunism, dar bomboana pe colivă o pun neoliberali. Și da capitalismul în america de nord generează boschetari in masă , nu mai este capabil să ofere pâine gloatelor.

  4. Tovarasa Nancy Pelosi Calabreza a Depus Plingere Penala impotriva Jurnalistei Burgheze Bari Weiss in vederea Deportarii in Romania Capitalismului Salbatic Est European.
    KomiSSarul Bernie Sanders va Semna un Review inaintea Sentintei de la Curtea Suprema.
    Orice Actiune cu Caracter Dusmanos indreptat impotriva Administratiei Biden-Kamala va fi Aspru Pedepsita.
    Urangutanii o Cer !!!

  5. De vreo 20 de ani, multi oameni au inceput sa se prinda ca aceste sisteme politice, de oriunde, nu au nici-o treaba cu cetateanul, ci cu promovarea politicilor grupului de interese.
    A educa generatiile, preponderent pe teme frica-ura, al face sa creada ca are o personalitate fluctuanta, a-l determina sa-si schimbe credinta, inseamna al supune. Libertatea nu foloseste intereselor statului. Educatia umanista este considerata un pericol de sistemele totalitare. Iar doctrinele devin baza de constructie a „omului nou”. Noi stim asta pentru ca am trecut prin asemenea povesti.
    Cetateanul american se teme sa isi exprime reactia fata de acest sistem. Nu are o stabilitate economico-financiara stabila. Iar sistemul nu are nici-un interes sa mentina o politica stabila d.p.d.v. ecomomic. De aici si desele crize economice. Decat sa fie promovat ca un paria social, mai bine accepta compromisul. Dar asta nu face decat sa amane deznodamantul pana in momentul cand va fi pus in situatia de a ce confrunta cu produsul compromisului.
    Trump i-a avertizat pe americani ce urmeaza.
    Toxixitatea acestul marxism-progresism, imbrobotid ca si liberalism, va fi pana la urma starpita. Insa va lasa destul de multe sechele sociale, ce vor dispare in momentul in care individul va constientiza, se va exprima si valoriza liber fiind de constrangerile ideologice.

    Cine nu aude, nu vede si nu vorbeste, 1.000 de ani in pace traieste! Dar pacea cui o traieste? Pe a lui in nici-un caz!

  6. ma mir ca cineva indrazneste sa dezvalue sistemul de invatamant de oriunde in lume ca unitate paramilitara de pregatiionare. Mii de profesorasi ratati, gen Hadrian N-case, inceara sa schimbe lumea dupa mintea lor putina si bolnava, SNSPEA este un loc traditional, toti l-au folosit. Nu mai mira pe cineva ca s-au creat piste (topogane) aparte de promovare in societati inchise cu scopul declarat de a crea „o societate dechisa”. Cand nu ajungi acolo, gasesti o adeverinta pe care s-o folosesti in loc de diploma de absolvire. Cand presa a aflat ca o ruda de-a taranului de oras, fost/actual DIE/SIE era in zona de conducere a unei astfel de instituie am crezut ca se ridica valul de pe, dar brusc s-a dat ordin de mucles si toti speriatii au intrat in drepti. Rusine lor, celor care semneaza cu initiale sau generic. Rusine celor care cenzureaza.

  7. tot timpul a fost aceeasi stare, la un TV este o persoana care repeta obsesiv ca-l sustine pe Citu si pe altii ca nu cumva sa-i fie interzisa emisiunea, asa ca asta este lumea in care ne afundam nu evoluam. De sute de ani s-a perfectionat tortura, acum se face aparent cu manusi, dar este mai ucigatoare decat aceea care provaca leziuni fizice, acelea se vindecau cele psihice generatoare de depresie sunt tot mai frecvente si mai tragice. Asa ca salvarea va veni fie traind in pustiu fie vor supravietui doar daca ai IQ mic si nu intelegi vei fi fericit fiind anesteziat psihic. „Fericiti cei saraci cu duhul” a spus-o Iisus. Nu mai avem nevoie de minte…

  8. Aceeasi frica domneste si la noi. Cum indraznesti sa spui ca inainte de 1989 au existat si lucruri bune, esti imediat catalogat drept Ciuma Rosie, Comunistule, Bolsevicule, Dute-n Coreea de N, Nostalgicule etc.
    Am intalnit o sumedenie de persoane care se feresc sa spuna cava pozitiv despre perioada ante-1989 care i-ar starni pe batutii in cap ahtiati dupa sistemul capitalist, pe care orice om cu bun simt il vede cat este de putred si plin de contradictii si inegalitati.
    Ptr acesti batuti in cap, acest capitalism mioritic este apogeul economiei si dreptatii sociale, desi chiar legat la ochi poti vedea ca a fost creatorul unei paturi de miliardari verosi si al unei mafii politice si incompetente care ne-a distrus si vandut tara.
    Pana sa ne uitam in curtea celor de peste Atlantic, mai bine ne-am uita in curtea nostra.

  9. parca in Cotidianul am citit ca Obama si Kamila faceau parte dintr-o secreta in jurul la un filosof de care ne doare la dos si ca ei vor sa faca ceva, nu stiu, cel putin Obama facea doar un dans cu Michelle, treaba lor. Asa ca, daca sunt niste profesorasi ca N-case, nu pot ceva, decat sa fure maruntis. Asa ca, le doresc sanatate, sa traiasca sanatosi intr-o garsoniera de lux cu usa in tavan.

  10. Dacă a existat BrExit și o să va exista și TX-Exit, de data asta nu din UE, sa
    nu zica ca e surpriza, să scape de USRiști.

  11. Depinde de capacitatile native ale copiilor si de educatia sanatoasa primita in familie. Cei inteligenti cu parinti integri si educati (nu neaparat prin scoli inalte) au trecut lejer prin toata acea propaganda bolsevico-securista intinsa pe zeci de ani fara a fi afectati. Au fost cei care au realizat imediat toata mascarada cu asa zisa revolutie din decembrie ’89 dar si a tot ce s-a intamplat dupa. Au fost putini, este adevarat, raportati la cei 90% de bolovani dar situatia este mult echilibrata in ziua de azi in lume, inclusiv in Romania.

  12. „Scolile” … „lor” … au devenit un fel de …SECTE !
    (…sau au fost decand sunt … mormoni ….iehovisti … pentecostali …CREATIONISTI … anti-realisti ….cacapitalisti !)

    😉

    „E PUR SI MUOVE” ! … USA !

  13. Din pacate societatea americana, cea care a fost a reformei si a statului de drept sufera: de aroganta, de dezinteresul pentru sanatatea Planetei in genul sustintaorilor lui Donald Trump si al insurectionarilor acestuia, dar nu trebuie negata reactia inversa, a celor care au suferit datorita exceselor ku-klux klani-smului si care vad scum societatea umana ca un incins cazan al razbunarii. Excesele de nici un fel nu trebuie tolerate. Sa renegi literatura care infatisaza lumea asa cum e, nu cosmetizata in genul realismului socialist, sa zicem, e o cumplita eroare. Sa educi copiii in sensul fricii de a inclca tabu-uri artificiale create de cluburi neomarxiste intolerante este iar o aberatie. Iar o societate cu adevarat liberala nu poate tolera astfel de excese. E bine ca intelectualii pun pe tapet cele doua crize ale gandirii si ale faptei si mai ales trag semnalul asupra sistemului de invatamant care perverteste elitele viitoarei societati americane. In acest spirit revenim cu ideea ca ”daca societate libera nu e, apoi nimic nu e”! Speram ca si elitele si poporul etalon al democratiei sa se trezeasca si sa faca loc libertatii de gandire si actiune si adevaratelor valori care au creat aceasta puternica natiune. Sa nu reincapa pe mana unor psihopati precum Trump et compania, dar nici pe cea a unui Biden senil, incapabil sa puna frana exceselor interventionistilor acefali in limba, cultura si in dreapta devenire a omului liber, ca entitate individuala si sociala.

  14. Da ai dreptate ce naspa si ce acru era „N-case”,dar ce dulce si se cul este”pepsiglas”.

  15. cei din poza … vor reprezenta viitoarea rasa humanoida ???
    specia maimutelor … de tip stupidus – stupidus !!!
    adica … chiar in/pe REAL … filmul „planta maimutelor ” .

    De unde sa stim … acum vreo 50 de ani (de la film ?) … ca vom trai asa de curand … chiar scenariul din film !!!

    Insa, nimic nou sub soare …

    Dealtfel, trebuie sa ne amintim … ca ASTAZI … mai traim pe viu … si scenariile din filmele … Contagion si Alerta …

  16. Elita Este , sa stiu , Cine a fost Stramosul Meu , in Urma cu 2.000.000 de Ani , in Romania , daca Cumva Homo Erectus ? Care a Trait in Urma cu 2.000.000 de Ani , pe Glob , in Era Glaciara .

  17. Era si timpul ca cineva sa spuna si in Romania ce se intampla in SUA. Ma surprinde cum de nu a fost inca cenzurat acest articol, sau atacat de MSM din toate directiile. Arhipelagul Gulag ar trebui sa fie un volum OBLIGATORIU pentru totii elevii de liceu de pe toata planeta. Nu o sa va vina sa credeti cate similitudini sunt intre acest articol si cartile lui Soljenitin!

  18. Astia se mai adapa inca din scrierile filosofistului mediatic Derrida, care cu greu acceptat sa apere vocile opozantilor din regimurile comuniste…
    Efectiv, Cancel culture se inspira din ura lui Derrida impotriva liberalismului si a umanismului pe filiera lui Heidegger…
    Derrida este demult deconstruit in Franta, dar in SUA progresistii vor un „1968 bis”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.