Cu câteva ore inainte aducerea lor la suprafaţă, o revoltă a izbucnit în randul minerilor din Chile blocaţi de pe 5 august, la 700 de metri adancime. Cinci dintre aceştia încearcă să iasă singuri la suprafaţă, relatează Mediafax. O parte dintre cei 33 de mineri blocaţi de două luni într-o mină din Chile au mărturisit rudelor lor că sunt cuprinşi de angoasă la ideea de a urca în îngusta nacelă cu care vor fi aduşi, probabil începând de miercuri, la suprafaţă.
În condiţiile în care operaţiunea de scoatere a minerilor ar urma să înceapă peste câteva ore, incidentul ridică semne de întrebare în legătură cu unitatea grupului aflat la o adâncime de 700 de metri. Un „pact de păstrare a tăcerii” se pare că a fost stabilit de mineri, pentru a nu se afla la suprafaţă de divergenţele pe care le au.
Există informaţii despre altercaţii şi depresii puternice în rândul minerilor, mai ales în cele 17 zile până la contactul cu echipele de salvare. Potrivit presei, se pare că cinci mineri care nu au legături cu restul colegilor s-au separat de grup şi chiar au încercat să ajungă singuri la suprafaţă. Operaţiunea de scoatere a minerilor este programată să înceapă miercuri, deşi ar putea fi iniţiată mai devreme.
Ministrul chilian al Sănătăţii, Jaime Manalich, a declarat că „cei 33” aproape că se ceartă pentru a fi printre ultimii care urcă la suprafaţă. Când le-a spus, sâmbătă seara, că autorităţile vor fi nevoite să „stabilească o ordine a urcării”, a fost surprins de reacţia lor. „«Foarte bine, domnule ministru, dar eu vreau să urc ultimul»”, a răspuns unul dintre ei, potrivit ministrului. „Ulterior a sosit altul şi a spus «Nu, tovarăşe, eu am spus că voi fi ultimul». «Nu, nu, eu sunt ultimul», a intervenit altul”, a continuat Manalich.
Autorităţile au stabilit deja ordinea: «mai întâi cei mai abili», capabili să reacţioneze în cazul unei probleme, «ulterior cei mai slabi, iar la final cei mai puternici”, care sunt capabili să aştepte cel mai mult.
Dario Segovia, în vârstă de 48 de ani, un miner de carieră, „este foarte mulţumit, dar foarte, foarte nervos”, a declarat fratele acestuia, Alberto, care a vorbit cu el după câteva ore de la terminarea forării unui puţ de salvare, prin care cei 33 de mineri vor fi scoşi din subteran, într-o cuşcă din metal cu diametrul de 53 de centimetri. „Nu vrea să fie primul, pentru că îi este frică. Nimeni nu vrea să fie primul. Imaginează-ţi să urci 700 de metri”, a spus Alberto.
În timpul ascensiunii, salvatorii vor monitoriza evoluţia stării de sănătate a minerilor, iar în caz de urgenţă ar putea fi coborâţi, la loc, în subteran.