Peste 10.000 de jandarmi, mobilizaţi de alegeri

Peste 10.000 de jandarmi vor asigura în acest sfârșit de săptămână liniștea și ordinea pentru buna desfășurare a alegerilor parlamentare, iar 1.000 dintre ei vor acționa în București, au anunțat, sâmbătă dimineață, oficialii Jandarmeriei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, citat de Agerpres, jandarmii se vor ocupa, sâmbătă, de protecția transportului buletinelor de vot către secțiile de votare, iar ulterior securizării acestora, activitate care se va încheia până la ora 18,00, vor asigura paza secțiilor.

„Sâmbătă, în responsabilitatea instituției intră 4.528 de secții în 3.117 locații. În ceea ce privește ziua alegerilor, Jandarmeria are în responsabilitate asigurarea măsurilor de ordine în zona a 5.529 de secții din 3.017 locații. Jandarmeria asigură măsurile de ordine pentru zona în care se află Biroul Electoral Central, cele 41 de birouri electorale județene și birourile de circumscripție din sectoarele 1-6 ale Capitalei”, a adăugat Drăgan.

Ea a precizat că jandarmii vor patrula în marile orașe și în zonele adiacente, având o atenție sporită pentru zonele aglomerate, dar și pentru mijloacele de transport în comun.

„Ca recomandare, Jandarmeria Română transmite tuturor cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură. Dacă sunt martorii unor fapte antisociale să sesizeze imediat cea mai apropiată echipă de jandarmerie sau poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112 și să anunțe ce s-a întâmplat”, a mai spus Irina Drăgan.

În ceea ce privește situația de la București, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că aproximativ 1.000 de jandarmi vor asigura ordinea publică și protecția a 500 de secții de votare din oraș.

„Azi, pe timpul nopții și în ziua votului vom avea rezerve de intervenție care vor putea acționa punctual acolo unde va fi nevoie. Vom asigura protecția transportului buletinelor de vot și măsurile de ordine publică în zona secțiilor de votare, aproximativ 500 de secții de votare care au fost alocate Jandarmeriei București”, a afirmat Enache.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.