Peste 3,2 milioane de elevi merg azi la școală

Noul an şcolar care a început, luni, va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, cu patru mai multe decât în anii şcolari precedenţi, elevii urmând să încheie cursurile în 17 iunie 2011. Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile luni.

Potrivit structurii noului an şcolar afişată pe site-ul Ministerului Educaţiei, elevii încep cursurile în 13 septembrie 2010 şi le încheie vineri, 17 iunie 2011, nefiind făcută nicio menţiune privind terminarea cursurilor mai devreme pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi, respectiv, a-XIII-a.

Finalizarea cursurilor mai devreme este însă anunţată în metodologia de organizare a examenului naţional şi a celui de bacalaureat. Astfel, potrivit metodologiei, elevii claselor a VIII-a vor finaliza cursurile cu o săptămână mai devreme de 17 iunie, respectiv în 10 iunie, iar liceenii din clasele a XII-a şi, respectiv, a XIII-a vor termina cursurile în 27 mai.

Anul şcolar se va încheia pe 31 august 2011 şi va fi structurat pe două semestre.

Astfel, în semestrul I sunt programate cursuri în intervalul 13 septembrie – 21 decembrie. În perioada 1 – 7 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Elevii vor avea vacanţă de iarnă din 22 decembrie 2010 până în 4 ianuarie 2011. Cursurile semestrului I vor fi reluate în 5 ianuarie 2011 şi vor dura până în 28 ianuarie. Vacanţă intersemestrială este programată pentru intervalul 29 ianuarie – 6 februarie 2011.

Cursurile în semestrul al doilea încep în 7 februarie 2011 şi durează până în 15 aprilie. Din 16 aprilie şi până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanţă de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie. Semestrul al doilea se va încheia în 17 iunie.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.