Peste 370 de clădiri cu bulina roșie în București. Lecțiile neînvățate ale cutremurelor din 1802, 1940 și 1977

Un oraș care a învățat să renască

Incendii devastatoare, inundații, epidemii de ciumă și cutremure puternice au marcat istoria Bucureștiului, un oraș aflat permanent în transformare, care s-a refăcut de fiecare dată după suferință. Dintre toate aceste calamități, seismul din 1802, pe care contemporanii l-au numit „Marele Cutremur”, a rămas cel mai adânc fixat în memoria colectivă a bucureștenilor, arată sursa citată.

Locuitorii Capitalei mai trecuseră prin cutremure. În 1738, pe vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, un seism puternic dărâmase zidurile Curții Vechi și mai multe biserici. Au descris chiar o prăpastie la marginea orașului. Intensitatea și amploarea dezastrului din 1802 au fost însă fără precedent, iar Capitala a rămas după el în ruină și spaimă.

Ziua de Sfânta Parascheva

Cutremurul s-a produs marți, 14/26 octombrie 1802, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, o sărbătoare importantă pentru români. Tot atunci începea și domnia lui Constantin Ipsilante în Țara Românească.

În jurul orei 13:30, pe când domnitorul ajungea în București, pământul a început să se miște violent. Martorii aveau să relateze mai târziu că „s-a cutremurat pământul cum nu s-a mai văzut niciodată”.

Turlele bisericilor au căzut, clădirile s-au zguduit, iar orașul a fost acoperit de praf și de strigătele oamenilor.

Două minute și jumătate

Unele mărturii vorbeau despre zece minute de zguduituri, o durată pe care știința de azi o consideră improbabilă, dar care se explică prin violența șocului. Seismul a ținut, de fapt, în jur de două minute și jumătate, timp suficient pentru panică și pagube uriașe.

Magnitudinea a fost estimată la 7,7-8 grade pe scara Richter, epicentrul s-a aflat în Vrancea, iar mișcarea a fost simțită până la Moscova, Constantinopol și Viena. Construit în mare parte din lemn și zidării slabe, orașul de atunci, aflat într-o etapă de dezvoltare fragilă, a fost distrus aproape complet.

Cronicarii

În lucrarea sa monumentală, „Istorie a Bucurescilor”, istoricul Ionnescu-Gion a redat momentele de groază din acea zi:

„Cocoșii, câinii, caii, boii dau de mai înainte semne de o groază nepricepută și când au început sguduielile, ceva asurzitor și nemaiauzit, strigăte, sbierete, mugete, urlete s-au ridicat către ceruri, amestecându-se cu sgomotul duduiturilor care se rotocoliau pe sub pământ”.

Primele care au simțit pericolul au fost animalele, în timp ce oamenii, îngroziți, oscilau între fugă și rugăciune, iar mulți au fost convinși că a sosit sfârșitul lumii.

Și cronicarul Dionisie Eclesiarhul a lăsat o însemnare despre acea zi: „S-au cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din București și clopotnița cea vestită, adică Turnul Colței, care era podoaba orașului, cu ceasornic, au căzut și s-au sfărâmat, și era atunci mare frică”.

Ridicat la finalul secolului al XVII-lea, Turnul Colței era atunci cea mai înaltă construcție a Bucureștiului și un motiv de mândrie pentru oraș. Seismul l-a rupt efectiv în două: vârful s-a prăbușit, iar ce a rămas în picioare a fost demolat în 1888, ca să se poată moderniza infrastructura.

Biserici, hanuri și palatul domnesc, la pământ

Centrul orașului a primit lovitura cea mai puternică, fiind păgubite biserici, hanuri, clădiri domnești și case boierești.

Între lăcașurile de cult grav afectate s-au numărat Colțea, Stavropoleos, Sărindar, Sf. Apostoli, Sf. Gheorghe Nou, Mihai Vodă, Sf. Atanasie-Bucur, precum și mănăstirile Cotroceni și Văcărești. Hanul Șerban Vodă, unul dintre cele mai importante edificii comerciale ale epocii, aflat pe locul unde funcționează astăzi Banca Națională, s-a prăbușit aproape cu totul, potrivit cronicilor.

Nici Curtea Domnească nu a scăpat de avarii grave. Cronicarul grec Dionisie Fotino a relatat că zidurile palatului au început să crape chiar în timp ce Constantin Ipsilante se instala acolo, astfel încât domnitorul, temându-se pentru viața lui, s-a mutat cu familia la Mănăstirea Văcărești, socotită pe atunci un loc mai sigur.

În unele locuri pământul s-ar fi crăpat, lăsând să țâșnească apă și catran, o imagine apocaliptică ce a sporit spaima oamenilor.

Străzile au rămas pline de moloz, multe case au fost dărâmate, iar altele și-au pierdut acoperișurile, încât orașul arăta ca după un război. Fără mijloace moderne de intervenție, bucureștenii și-au reconstruit singuri locuințele, din puținul pe care îl aveau și cu materiale improvizate.

Tarife și pedepse

Constantin Ipsilante a fost profund afectat de dezastru. Un moment păstrat în istorie îl arată, în satul Radovan, pe drumul spre București, rugându-se astfel: „Doamne! Doamne! Nu pierde pe poporul Tău pentru păcatele mele, ci pe mine numai!”

Odată trecut pericolul, domnitorul a cerut ca orașul să fie refăcut repede, numai că reconstrucția s-a lovit de lăcomia meșterilor. Profitând de cererea uriașă, zidarii, lemnarii și pietrarii și-au urcat prețurile la niveluri exorbitante.

Ca să curme speculația și să grăbească lucrările, Ipsilante a stabilit tarife maximale și pedepse severe pentru cei care căutau să profite, iar breslele zidarilor și lemnarilor au fost reorganizate, cu reguli stricte de lucru și de control al calității.

După câțiva ani, orașul a început să-și revină, dar multe clădiri nu au mai arătat niciodată ca înainte. Turnul Colței, de pildă, nu a mai fost refăcut la înălțimea inițială și a rămas un simbol al fragilității Bucureștiului.

Cutremurul, o „pedeapsă divină”

Pentru oamenii acelor vremuri, seismul a fost și o lecție spirituală, nu doar o catastrofă materială. Religia și superstițiile făceau parte din viața de zi cu zi, iar orice nenorocire era privită ca semn al mâniei lui Dumnezeu, astfel că bucureștenii au fost convinși că pământul se deschisese ca să le amintească de păcatele lor.

În zilele de după cutremur, bisericile s-au umplut, preoții au slujit fără întrerupere, iar credincioșii au adus lumânări, au postit, au făcut donații și au promis să trăiască mai curat.

Un oraș reconstruit altfel

Configurația urbană a Bucureștiului s-a schimbat profund după 1802. Multe dintre clădirile prăbușite au fost refăcute în stiluri noi și din materiale mai rezistente, au apărut primele încercări de reglementare a construcțiilor, iar meșteșugurile legate de zidărie și arhitectură au început să se organizeze mai bine.

Teama de cutremur s-a înrădăcinat în conștiința locuitorilor, care, chiar și în secolul al XIX-lea, în plină modernizare a orașului, pomeneau de „Cutremurul cel Mare” ca de o lecție ce nu trebuia uitată. Momentul a scos la iveală atât fragilitatea omului în fața naturii, cât și puterea unui oraș mereu încercat de a se reface, potrivit sursei citate.

Marele Cutremur, cea mai mare frică a orașului

Bucureștiul avea să mai fie lovit de cutremure puternice în 1838, 1940 și 1977, însă niciunul nu s-a întipărit în memoria colectivă la fel de adânc. Seismul din 1838 a avut o magnitudine apropiată, dar a găsit un oraș mai bine construit și oameni mai pregătiți. Cel din 1940 a lovit o capitală modernă și a distrus mai ales clădirile înalte, iar cel din 1977 a făcut peste 1.500 de victime.

Cu toate acestea, pentru istoricii culturali, tragedia din 1802 rămâne prima mare catastrofă urbană documentată a Capitalei, motiv pentru care în cronici, în jurnale și în amintirile bătrânilor a rămas cunoscută drept „Marele Cutremur”, expresie care a întruchipat, decenii la rând, cea mai mare frică a orașului.

Noaptea de 10 noiembrie 1940

Unul dintre cele mai puternice cutremure din secolul al XX-lea în România s-a produs pe 10 noiembrie 1940, la ora locală 03:39. Cu epicentrul în Munții Vrancei, la o adâncime estimată între 133 și 150 de kilometri, magnitudinea a fost situată de majoritatea surselor între 7,4 și 7,7 grade pe scara Richter. Centrul și sudul Moldovei, precum și nord-estul Munteniei au fost zonele cele mai lovite. Pentru că România era implicată în al Doilea Război Mondial, informațiile despre victime și pagube au fost parțial cenzurate sau au rămas incomplete, arată bucuresti.ro.

La nivel național, estimările variază, dar se vorbește despre peste 1.000 de morți și aproximativ 4.000 de răniți, cei mai mulți în Moldova. Orașul Panciu, din Vrancea, a fost distrus aproape în întregime, 90-95% din casele de zid fiind avariate. Seismul a fost un avertisment major privind vulnerabilitatea clădirilor din România, mai ales a celor ridicate fără norme antiseismice adecvate.

Capitala, mai puțin lovită decât Moldova

Deși pagubele din București nu s-au ridicat la nivelul celor din unele zone ale Moldovei, distrugerile au fost importante. Teatre, muzee, biserici, blocuri mai înalte și infrastructura orașului au suferit avarii grave. Molozul a blocat bulevardele centrale, iar transportul public a fost perturbat mai ales pe bulevardul Brătianu, actualul Ion C. Brătianu, și în Piața Romană.

Blocul Carlton, ras în câteva secunde

Tragedia cea mai cumplită a acelei dimineți a fost prăbușirea blocului Carlton din Piața Universității, unul dintre cele mai grave dezastre urbane din istoria modernă a Bucureștiului.

Cu cele 14 etaje din beton armat și un cinematograf la parter, clădirea era un simbol al modernismului interbelic, inspirat de arhitectura americană, și un reper al progresului tehnic al epocii.

Cutremurul, evaluat în relatarea despre Carlton la 7,4 grade pe scara Richter, a transformat-o într-un morman uriaș de moloz, fără ca vreo parte a structurii principale să mai rămână în picioare.

Potrivit estimărilor, în bloc se aflau peste 200 de persoane și niciuna nu a supraviețuit. Până pe 24 noiembrie, din dărâmături fuseseră scoși, conform raportărilor, peste 100 de morți.

Stâlpi nealiniați, grinzi și pereți prea subțiri

Ancheta autorităților române a arătat ulterior grave greșeli de proiectare și de execuție. Stâlpii clădirii aveau forme diferite, unii în „L”, alții circulari ori rectangulari, și nu erau așezați pe aceleași axe verticale, astfel că sarcinile se distribuiau inegal.

Grinzile transversale, unele de doar 14 centimetri grosime, erau mult prea subțiri, iar pereții interiori, de numai 7 centimetri, nu puteau face față unei clădiri atât de înalte. Unii dintre ocupanți, cel mai probabil oameni din personalul tehnic, se refugiaseră în subsol și au rămas prinși sub tone de beton. Structura s-a prăbușit complet în câteva secunde, fără nicio șansă de scăpare pentru cei aflați înăuntru.

Căutări în ploaie, printre flăcări

Haosul a cuprins zona imediat după cutremur. Pompierii, armata, jandarmeria și poliția au intervenit rapid și au început să sape printre dărâmături. Prăbușirea provocase un incendiu, întreținut de instalațiile electrice și de gaz, iar peste oraș a început să plouă. Căutările nu s-au oprit totuși nici noaptea, fiind folosite reflectoare aduse special.

Soldații Wehrmachtului, printre salvatori

Țara se afla atunci sub influență militară germană, iar la București staționau trupe ale Wehrmachtului. Unități conduse de generalii Speidel și Hansen, aflate temporar în Capitală, au oferit echipamente, oameni și sprijin logistic și au participat direct la degajarea molozului.

Martorii vremii i-au văzut pe militarii germani lucrând alături de pompierii și soldații români și de civili, în încercarea disperată de a găsi supraviețuitori.

Operațiunea a fost prima intervenție de salvare de mare amploare din România modernă, însă dimensiunile dezastrului au depășit orice efort. După câteva zile nu mai fusese găsit nimeni în viață, iar scenele la care au asistat bucureștenii au rămas adânc întipărite în memoria Capitalei.

De la Piața Universității la Vitan și Focșani

Fotografiile din zilele următoare arată, pe lângă grămezile de beton și fier contorsionat din Piața Universității, pagube mari și în alte cartiere, precum Vitan și Uranus, dar și în alte localități, între care Focșani, grav lovit de același seism.

În locul blocului Carlton se află astăzi o clădire modernă, însă prăbușirea lui rămâne un avertisment dureros despre cât de important este ca normele de construcție să fie respectate, iar clădirile vechi să fie consolidate.

Pagini lipsă din istoria seismului

Multe detalii despre cutremurul din 1940 s-au pierdut definitiv, iar bucuresti.ro enumeră motivele:

• cenzura și contextul războiului au făcut ca datele despre victime, pagube și intervenție să fie incomplete sau contradictorii
• relatările despre București s-au oprit asupra câtorva puncte centrale, precum blocul Carlton, în timp ce pagubele din cartierele mai îndepărtate au fost mult mai slab documentate
• o parte din arhivele de presă din noiembrie 1940 lipsesc sau nu pot fi consultate, ceea ce îngreunează interpretarea istorică
• multe clădiri avariate nu au mai fost mediatizate și nici consolidate suficient, astfel că vulnerabilitatea lor persistă

55 de secunde în martie 1977

Cel mai puternic cutremur al secolului al XX-lea în România s-a produs pe 4 martie 1977, la ora 21:22. Seismul, cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter și epicentrul în Vrancea, a durat aproximativ 55 de secunde. Bucureștiul a fost devastat: 1.424 de oameni au murit, peste 7.000 au fost răniți, iar zeci de clădiri s-au prăbușit sau nu au mai putut fi folosite.

Blocurile interbelice, primele care au cedat

Clădirile vechi, construite înainte de al Doilea Război Mondial, multe cu structuri fragile și fundații slabe, au fost cele mai afectate.

Blocuri emblematice ca „Scala” de pe Magheru, „Continental-Colonadelor”, „Nestor” sau „Casata” s-au prăbușit aproape pe loc.

Distrugeri au suferit numeroase imobile de pe bulevardele Magheru și Republicii, actualul bulevard Elisabeta, precum și din zona Armenească.

Au căzut, de asemenea, hale, clădiri industriale, școli și spitale. Pe lângă pierderile de vieți și pagubele materiale, cutremurul a dezvăluit cât de fragilă era infrastructura unui oraș aflat în plină expansiune comunistă, potrivit sursei citate.

O reconstrucție dictată de politică

Regimul Ceaușescu a folosit tragedia pentru a-și consolida puterea. Programele de reabilitare lansate imediat după seism au fost aplicate haotic și selectiv: clădiri istorice au fost demolate și înlocuite cu construcții standardizate, iar arhitectura a fost sacrificată în favoarea grabei și a controlului politic.

Listele de imobile vulnerabile întocmite atunci au rămas, în mare parte, doar pe hârtie, pentru că în anii ’80 regimul s-a concentrat pe „sistematizarea” Capitalei și pe ridicarea Casei Poporului, nu pe consolidarea clădirilor cu risc seismic.

Bulina roșie, aproape o jumătate de secol mai târziu

Bucureștiul se confruntă și astăzi cu aceeași vulnerabilitate. Potrivit datelor Primăriei Municipiului București, citate de bucuresti.ro:

• peste 370 de clădiri se află în clasa I de risc seismic, cunoscută drept „bulina roșie”
• în jur de 800 de clădiri sunt încadrate în clasa a II-a de risc
• mii de alte imobile ridicate înainte de 1940 nu au fost încă expertizate

Riscul cel mai mare se concentrează acolo unde clădirile vechi sunt numeroase: centrul istoric, bulevardele Magheru și Kogălniceanu, cartierele Armenească, Moșilor și Știrbei Vodă. Mai mult, blocuri construite în anii ’60-’70, socotite la început sigure, au ajuns să aibă degradări majore din cauza lipsei de întreținere.

Spitale și școli în clădiri cu risc

Problema depășește zona locuințelor. Numeroase spitale funcționează în clădiri vechi, expuse prăbușirii, printre care Spitalul de Urgență „Floreasca”, Spitalul „Bagdasar-Arseni” și Institutul „Cantacuzino”. Pe lista clădirilor vulnerabile se regăsesc și școli și licee din zone centrale, precum Colegiul „Mihai Eminescu” și Liceul „Cantemir Vodă”.

Un cutremur ca în 1977 ar putea face azi mai multe victime

Experții avertizează că un seism asemănător celui din 1977 ar putea avea astăzi un bilanț și mai grav. Motivele țin de populația mai densă, de construcțiile noi ridicate haotic, de multe ori cu încălcarea normelor, și de rețelele de apă, gaze și electricitate învechite. Iar ritmul consolidărilor rămâne problema de fond, avansând extrem de lent.

„În ultimele trei decenii au fost reabilitate doar câteva zeci de imobile, în timp ce lista celor vulnerabile continuă să crească”, conchide bucuresti.ro.

Citește și: Harta interactivă a riscului seismic din București. Care sunt cele mai sigure cartiere și cum arată scenariul cu străzi blocate de dărâmături