Peste 70% din apelurile primite anul trecut la 112 au fost false, acestea fiind inițiate, în general, de pe cartele prepay de către copii, tineri sau persoane cu probleme psihice, anunţă Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) într-un comunicat. Cele mai multe apeluri false au venit din Covasna, Călărași și Mureș, conform sursei citate.
Statistica pe anul 2013 realizată de STS arată că la Numărul Unic de Urgență 112 au fost primite 17.463.468 apeluri.
Dintre acestea 29,09% au fost reale și 70,91% false.
„Multe persoane sună fără a avea o urgență, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informații despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituții sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Autoritățile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgență 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieți”, precizează STS într-un comunicat remis, vineri.
10.892 cetățeni au fost sancționați pentru apeluri false și abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în județele Teleorman și Suceava și în București, conform STS.