Petrișor Peiu: În căutarea timpului pierdut, de la Marcel Proust la Marcel Ciolacu și Marcel Boloș

Ultimii douăzeci de ani sunt, în mare parte, timp pierdut pentru majoritatea bătrânilor din această țară. Un sistem mizerabil le-a tocat puținii ani rămași după ieșirea la pensie în frig, foame și umilințe.

O LEGE FĂRĂ BANII NECESARI

Totul pentru a permite politicienilor cocoțați la putere chiar pe votul acestor pensionari să raporteze cea mai mare creștere economică agregată din Uniunea Europeană în perioada respectivă. Ei bine, o mare parte din creșterea aceasta s-a făcut pe seama unor pensii mizerabil de mici, plătite celor care au muncit, uneori și peste 40 de ani.

La capătul acestui drum, bogat și plin de realizări pentru politicieni, dar umilitor și trist pentru bătrâni, pensia medie la noi este de 2000 de lei/lună, iar peste o treime dintre pensionari trăiesc cu o așa-numită pensie minimă, de fapt, un ajutor social cu puțin peste 1100 de lei/lună.

Și dacă, acum 110 ani, prozatorul francez Marcel Proust publica, la editura  Grasset, pe propria sa cheltuială, primul dintre cele 7 volume ale monumentalei sale opere „À la recherche du temps perdu”, astăzi alți doi Marceli (Ciolacu și Boloș) s-au distins printr-o ceartă penibilă „în căutarea timpului pierdut” al celor 4,7 milioane de pensionari din România. Eu cred că cei doi politicieni, ambii niște statui ale „erudiției”, din graba de a promova în carieră, au uitat, atunci când au citit opera lui Proust, să mai citească și ultimul volum: „Le temps retrouvé” – timpul regăsit. Ar fi fost poate bine, măcar să citească titlul, poate le-ar fi întregit armonios înțelegerea „lumii și vieții”.

Analiza lui Petrișor Peiu, integral AICI