Dacian Petroleum a preluat 40 de zăcăminte mature de țiței și gaze de la Petrom, în cadrul unui transfer de activitate ce s-a derulat pe parcursul a 30 de luni, potrivit unui comunicat. În acționariatul Dacia îl găsim pe Ion Popa, directorul de până în 2004 al Petrom, alături de americanii foști directori la gigantul Weatherford. Potrivit companiei, producția zilnică a acestor zăcăminte se cifrează la 1.700 de bariliechivalentpetrol. În baza contractului, OMV Petrom va transfera, de asemenea, sondele și infrastructura de țiței și gaze aferentă, împreună cu 190 de salariați. Transferul drepturilor si obligațiilor din acordurile de concesiune este supus aprobării autorităților, conform Legii Petrolului, și este parte a programului de optimizare a portofoliului Diviziei Upstream a OMV Petrom, care are ca scop eficientizarea operațiunilor și concentrarea pe cele mai profitabile zăcăminte cheie. Cu alte cuvinte, austriecii au considerat că aceste zăcăminte, toate din sudul țării, nu mai justifică investițiile în continuarea exploatării. Pe de altă parte, pentru o firmă mai mic și mai flexibilă, care ar beneficia și de un dram de noroc, acestea ar putea reprezenta o afacere frumoasă.
Acesta este al treilea transfer din programul de optimizare a portofoliului Upstream al OMV Petrom. Anterior, au mai fost transferate alte 28 de zăcăminte: 19 zăcăminte în august 2017 și alte 9 în martie 2019, toate către Mazarine Energy Romania S.R.L.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep in 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si tarile invecinate prin intermediul a 790 benzinarii, la sfarsitul lunii septembrie 2019, sub doua branduri, OMV si Petrom.
Dacian Petroleum este o companie înființată de trei foști directori ai companiei americane Wheaterford, o companie gigant specializată în utilaj petrolier, și de fostul director al Petrom, când aceasta era deținută de stat, Ion Popa.
Ulterior, în companie a intrat și un al cincilea acționar, care a devenit majoritar, firma românească Rotary Petroleum CO, deținută și administrată de Leonardo Crăciun, fost asociat și manager general al Lotus Petrol, cu activități de extracție de țiței și gaze în zona Vâlcea.
Mai adaugati-l si pe Adrian Năstase cel care a vandut către OMV petrolul si gazele României si…Combinatul de la Galați. Zilnic CS Galati avea pierderi de cca. un milion de dolari pt.ca era capusat de mahari ai PSD Galati in frunte cu Platica Vidovici,care era senator PSD de GALAȚI .