Martorul-cheie din dosarul „Mădălina Manole”, Sorin Ilioaia, alias „Dragoş”, aflat acum în libertate, a dezvăluit, cu lux de amănunte, când a văzut-o ultima dată pe aceasta şi cum, după înmormântare, l-a înregistrat pe Petru Mircea în vila de la Otopeni. Recent, judecătoarea Manuela Mladin, care a hotărât reluarea anchetei în cazul morţii „Fetei cu părul de foc”, a dispus, printre altele, şi audierea martorului Sorin Ilioaia, care ar „deţine probe ce au legătură cu împrejurările în care s-a produs decesul fiicei petenţilor”, respectiv cu moartea încă suspectă a Mădălinei Manole. Mai întâi, Ilioaia dezvăluie pentru ziarulring.ro de când o cunoaşte pe Mădălina, când a văzut-o ultima oară şi ce a aflat de la artistă cu câteva luni înainte de tragedie. „Ultima dată ne-am văzut anul trecut, prin primăvară, parcă prin aprilie, în faţă la ProTV. Mădălina era cu soţul ei în maşină. Ţin minte că m-am enervat când l-am auzit că a ţipat la ea. (…) Mădălina chiar mi-a spus că vrea să divorţeze, că e preaposesiv.
citeste mai mult pe realitatea.net.