Piaţa Universităţii din Tunisia. Criminali nepedpsiţi şi tineri oprimaţi

La aproape jumătate de an de la mult mediatizata scânteie care a aprins revoltele arabe, dictatorul tunisian Zine Ben Ali este judecat în contumacie şi nimeni nu crede că îşi va ispăşi pedeapsa, starea de urgenţă persistă, telefoanele sunt ascultate, tinerii bătuţi de atotputernica politie, turismul este la pământ, iar elementele fostului regim se pregătesc […]

La aproape jumătate de an de la mult mediatizata scânteie care a aprins revoltele arabe, dictatorul tunisian Zine Ben Ali este judecat în contumacie şi nimeni nu crede că îşi va ispăşi pedeapsa, starea de urgenţă persistă, telefoanele sunt ascultate, tinerii bătuţi de atotputernica politie, turismul este la pământ, iar elementele fostului regim se pregătesc […]

La aproape jumătate de an de la mult mediatizata scânteie care a aprins revoltele arabe, dictatorul tunisian Zine Ben Ali este judecat în contumacie şi nimeni nu crede că îşi va ispăşi pedeapsa, starea de urgenţă persistă, telefoanele sunt ascultate, tinerii bătuţi de atotputernica politie, turismul este la pământ, iar elementele fostului regim se pregătesc să câştige primele alegeri democratice.

„Guvernul interimar vinde imaginea libertăţii din Tunisia, care însă nu se potriveşte cu cea reală. Actualul executiv este plin de foşti membri ai administraţii Ben Ali şi suntem martorii unei hărţuiri constante şi a arestării unor protestatari ca noi”, spune pentru Deutsche Welle Nasradin, un tânăr tunisian, care, alături de alte câteva zeci, protestează în parcul Drepturilor Omului din Tunis.

Guvernul emanat în urma revoltei tunisiene, cea care a deschis „primăvara arabă”, nu se dă în lături de la represiunile caracteristice fostului regim Ben Ali. Un tânar care a postat pe internet imagini cu poliţişti bătând doi copii a fost arestat sub acuzaţia de terorism.

„Guvernul vrea să inducă ideea că noi suntem terorişti, dar nu există terorism în Tunisia. Suntem oameni ale căror speranţe încep să pălească. Ei ne fura revoluţia”, spune un alt tânăr, Karim.

„Ei spun că suntem plătiţi de partide politice, precum islamiştii sau comuniştii, pentru a ne aduna aici. Am venit aici pe cont propriu, acum patru zile, asa cum s-au adunat mii de oameni în Spania, pentru a protesta”, spune Myriam, o studentă.

Ţara se pregăteşte pentru alegerile din iulie, iar starea economei nu pare să ajute actualul guvern. Numărul tunisienilor din diaspora care se întorc acasă pentru vacanţă a scăzut cu 20%, iar, din surse neoficiale, numărul străinilor care vizitează Tunisia a scăzut cu 50%. Turismul este principala sursă de venit a ţării.

Nu este greu de explicat acest regres. El ţine de insecuritate. „Un lunestist mi-a ucis copilul în timpul revoluţiei, dar nimeni nu a fost judecat pentru asta”, spune Saida, o protestatară de 50 de ani. În schimb, ţara este inundată de valuri de refugiaţi libieni.

„Ei spun că regimul s-a schimbat, însă poliţia acţionează beneficiind de aceeaşi impunitate. Ne este teamă că telefoanele sunt încă ascultate-adesea auzim ecouri ciudate-şi suntem ameninţaţi cu închisoarea când încercăm să ne adunăm pe Bulevardul Bourghiba-strada principală a oraşului. Sâmbătă ne-am întâlnit cu poliţişti în civil care ne-au distrus corturile şi ne-au cerut să plecăm”, spune Juhan, în vârstă de 24 de ani.

„Trăim încă sub stare de urgenţă, cu restricţii de circulaţie între 12 şi 4 dimineaţa. Este clar că iulie a fost o dată foarte timpurie pentru alegeri, dată fiind actuala situaţie. Avem 92 de partide înregistrate, dintre care islamiştii şi susţinătorii fostului regim au cele mai mari şanse”, spune avocatul Muhammad Bakr.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.