Spune că nu s-a plictisit de supranumele „Micuţa Picasso”, că doar aşa a devenit celebră. Atunci când i-a văzut pânzele lui Picasso, pe la opt ani, şi-a întrebat părinţii cu dezinvoltură: “Cine este domnul acesta care pictează la fel ca mine?”. Este celebră acum, nu are încă nicio lucrare în România, dar pare ca din această toamnă să “se lege” ceva. Alexandra Nechita a fost în platoul Smart FM, invitată de Rodica Mandache la emisiunea “Chipuri fără mască”. A vorbit mult despre arta sa, despre proiectele pe care le are aici, în ţară, dar şi în străinătate, despre cum creează şi lucrează.
“Sper să mă reîntorc în toamnă, cu proiecte legate de Festivalul Enescu şi de Zilele Bucureştiului”
Unul dintre proiectele la care lucrează acum este în faza de dezvoltare şi presupune amplasarea a şapte statui în şapte continente. Începutul a fost făcut deja, are deja o statuie amplasată în Singapore. “Îmi plac lucrările cu magnitudine imensă, a fost o pasiune a mea dintotdeauna, mi se pare mai dificil să lucrez pe o foaie de hârtie. Când lucrez pe plan monumental, nu există început şi sfârşit, nu există o margine, este o libertatea absolută. Nu am putut întotdeauna să lucrez pe plan mare, dar când pictez eu pentru mine mă aflu într-o lume imensă, curioasă. E important să duc tradiţia mai departe, eu sunt în continuă căutare a rădăcinilor mele. Sper să mă întorc înapoi în toamnă cu nişte proiecte legate de «Festivalul Enescu», de «Zilele Bucureştiului», cred că pot, de muncă nu mi-a fost frică niciodată, dacă am oameni buni alături de mine”, a povestit Alexandra Nechita, la Smart FM.
“Nu mai ştiam cine sunt eu ca artistă”
Primele sale lucrări, a povestit Alexandra Nechita la “Chipuri fără mască”, erau un jurnal pictat al întâmplărilor de peste zi, o vizită la grădina zoologică, o întâmplare de la şcoală sau cine ştie ce alt lucru deloc extraordinar, dar redat cu inocenţa şi sinceritatea unui copil.
„La un moment dat, am simţit că picturile mele îşi pierduseră din forţă, nu mă mai conectam cu publicul, aveam vreo 20 de ani. Eram extrem de obosită, aveam şi facultate şi călătoream mult, nu mai ştiam cine sunt eu ca artistă. Mi-am dat seama că ceva lipsea, intrasem într-o rutină şi mi-a fost frică, dar mi-am revenit, am început din nou să am mai multă răbdare cu mine, cu ideile mele, mi-am întors privirea spre mine, am început să-mi ascult intuiţia. Am refuzat proiecte, am început să spun nu, mi-am găsit din nou febra aceea, nebunia care mă ţine în atelier cu nopţile, am redevenit eu”.
“Intru într-o transă, mă uit eu la mine din afară”
Actul de creaţie pentru Alexandra este special, şi intim, are nevoie să fie singură. “Stau zile şi nopţi în atelier şi, când plec, am scos tot ce am putut din mine, e esenţial să fie aşa, pentru ca lucrarea să aibă un impact emoţional, să spună ceva. Mă simt de parcă aş fi călcată de tren. Şi-atunci lucrarea e bună. Intru într-o transă, mă uit eu la mine din afară. E o transă completă. E cel mai frumos lucru. Apoi, este un trend acum ca artiştii să picteze live. Nu pot aşa, am nevoie să fiu singură cu lucrarea mea, e o intimitate pe care o creez atunci când pictez. Părinţii mei vin în atelier, mai stau de vorba cu mine, nu vreau şi nu pot să creez în prezenta nimănui, e ca şi cum m-aş dezbraca în faţa lor. Ei se supără, apoi le trece şi mă iubesc la fel”, a mai spus Alexandra Nechita.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.