Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la executare împotriva condamnării de patru ani închisoare primită în dosarul Colectiv. Instanţa a stabilit în acest caz termen pe data de 16 iunie.
Este prima acţiune în justiţie la care apelează Piedone pentru a scăpa de condamnare după ce a fost încarcerat.
Piedone mai are la dispoziţie două căi extraordinare de atac la care poate apela – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.
Pe 12 mai, Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât luase la Tribunalul Bucureşti.
Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, Piedone a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului.
Piedone este acuzat că semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
BRAVO,BRAVO JUSTIȚIEI DIN COLONIE AȘA DA.AȘA SE FACE JUSTIȚIE,DERBEDEILOR DIN POLITICĂ?AȘA?JUDECĂTORII SI PROCURORI AU PENSII SPECIALE,RĂSPUNDERE NU AU PENTRU CE FAC.DAR DE CE? ORDINARILOR POLITICIENI CARE SÂNTEȚI PLĂTIȚI DIN BANII NOȘTRI,DE CE?PIEDONE TREBUII REPEDE GĂSIT ȚAPU .DAR PÎNĂ LA PIEDONE.,,,,,UNDE L AȚI PIERDUT PE ARAHATU .CÂTE SPITALE NU OR ARS DE CÂND CU COLECTIVU?CÂTE?O FOST TRAS LA RĂSPUNDERE ARAHATU?NU.DAR OARE FRAUDA ALEGERILOR DE LA SECT.1 SE VA SOLUȚIONA?CÂND?ACOLO E INCLUS ȘI GOLANUL DE LA PRIMĂRIA GENERALĂ MUCEA.DACĂ OR FOST FRAUDATE LA SECT.1VOTURILE DIN START MUCEA NU AVEA SĂ FIE CÂȘTIGĂTOR LA FEL NICI CLOZETU LA SECT.1 DAR TREBUII BĂGAT PIEDONE REPEDE LA PUȘCĂRIE.FRAȚÎLOR ROMÂNI.,OARE PÂNĂ CÂND?M AI LĂSĂM BĂTAIA ASTA DE JOC ASUPRA NOASTRĂ.PÂNĂ CÂND?