Născut în România, la Galați, într-o familie franceză, Pierre Bellet (n. 1865 – d. 1924) a fost un pictor român format la Școala Națională de Belle Arte din Paris, care a expus atât în țară, cât și în străinătate. Activitatea sa este încă insuficient cunoscută, în ciuda păstrării operelor sale în colecțiile muzeale din țară, precum și în acelea private.
Printre profesorii săi s-au numărat pictorul academist Jean-Léon Gérôme (1824 – 1904), în a cărui operă au predominat subiectele istorice, reprezentările mitologice, precum și temele orientale. Totodată, Bellet a fost auditor liber al atelierelor pictorilor Alexandre Cabanel (1823 – 1889) şi J. J. Benjamin-Constant (1845 – 1902). La rândul lor, Cabanel și Benjamin-Constant au preferat pictura istorică, de filiație clasică, dar și scenele religioase sau orientale, având o influență decisivă asupra tânărului artist.
Membru al Societății Artiștilor Francezi, Pierre Bellet a participat adeseori la Saloanele Artiștilor Francezi, fiind premiat cu o mențiune de onoare în 1890 și cu o medalie clasa a III-a anul următor. Premiată în cadrul la Expoziției de la Paris din 1889, lucrarea La Serai a fost expusă și în 1890 la Palatul Ateneului Român. Din prea puțin cunoscuta sa activitate, mai amintim expoziția personală organizată la București în 1895.
În cadrul Salonului parizian din 1897, Bellet expunea lucrarea Prahova, a cărei descrieri ne revine din unul din periodicele epocii: „Pe malul unui râu stau șase femei, dintre care una în costum românesc. Aceasta toarce, pe când alături, o alta, goală, își face găteala părului. La poalele torcătoarei, o alta stă în pozițiune de odihnă”. Cronicarul atrăgea totodată atenția asupra faptului că tipurile înfățișate nu păreau a fi unele românești.
După întoarcerea sa în țară, artistul a activat la București. La începutul anilor 1920, el a pictat efigiile conducătorilor români, de la Basarab la Carol I, în Sala Unirii de la Alba Iulia. De-a lungul carierei sale, Bellet a realizat portretele unor membri ai familiei Casei Regale din țară, pe acela al omului politic Lascăr Catargiu, precum și pe cel al scriitorului orientalist Pierre Loti, apropiat al Reginei Elisabeta. În cadrul acestui gen de creație, critica de artă a subliniat gustul pentru poza plină de emfază. La 18 iulie 1924, familia anunța moartea pictorului, slujba de recviem având loc la Catedrala Sfântul Iosif din București.
Dincolo de preferința pentru pictura istorică, în opera belletiană se remarcă pasiunea pentru figurile și scenele pitorești, atât din țară cât și din Orient. Călătorind în Algeria, artistul a evocat defileul comunei la El Kantara în mai multe lucrări. Țărăncuțe, țigăncușe, florărese sunt adesea înfățișate în pânzele sale, precum este și cazul lucrărilor păstrate în colecția prof. dr. Nicolae Minovici.
În contrast cu reprezentarea senzuală a țingăncușei – parte dintr-o serie de lucrări care o prezintă treptat nudă –, tânăra țărăncuță este surprinsă torcând, într-un mediu casnic dotat cu alți „markeri tradiționali”: textile, olărie, icoane. Ambele fac parte dintr-un tip de imagerie care idealizează feminitatea, căutând pe rând elementul de exotic local, precum și nota de specific. Influența artiștilor orientaliști, creatori ai unor picturi încărcate de conotații sexuale, în apropierea cărora s-a format Bellet, și-a lăsat o certă amprentă asupra subiectelor sale. Totodată, cele două reprezentări pot fi interpretate și prin filtrul mizelor școlii românești de pictură. La începutul existenței acesteia, numeroși artiști au încercat să contureze un stil național, recurgând la o translatare literală a elementelor de port și folclor. Atât viziunea orientalistă, precum și aceea națională au suferit ulterior critici acerbe din pricina conturării unor viziuni distorsionate, care nu reflectau adevărata viață psihologică și socială a celor înfățișați.
Articol scris de Mădălina Manolache, muzeograf, Muzeul de Artă Populară Dr. N. Minovici, secția Antropologie Urbană, Muzeul Municipiului București
Surse:
Ateneul Român, Expoziția retrospectivă a artiștilor români din ultimii 50 de ani, Catalog, 1927.
Dimineața, 18 iulie 1924, p. 6.
Édouard-Joseph, Dictionnaire biographique des artistes contemporains, tome 1, A-E, Art & Édition, 1930, p. 101.
Elena Olariu, Mariana Vida, Oglinzile Orientului: pictura si grafica din colectiile Muzeului National de Arta al Romaniei, 1850-1950, MNAR, București, 2016
leonardo da vinci este cel mai vazut cu mona lisa a lui.michelangelo cu capela sixtina.acest om a studiat in franta fiind francez dar a fost bun ca romanii nostri doar aici in tara.