Plictiseală. Acesta este termenul care caracterizează prima semifinală a Eurovision 2011 care s-a desfășurat marți noaptea pe Esprit Arena din Dusseldorf. Piese de factură modestă – cu două, trei excepții, cam tot atâtea voci bune și o jurizare a la Mamaia anilor ’90, adică aiuritoare, acesta este bilanțul primei semifinale. Iar cireașa de pe tort a reprezentat-o necalificarea în finala din 14 mai a celei mai bune piese din cele 19 din concurs, cea a Turciei. În schimb s-au bucurat de sufragiile juriului (50% televotig – 50% jurii naționale de specialitate) cele mai slabe piese, ale Serbiei și Rusiei. Ținând cont de componența primei semifinale, se poate presupune (rezultatele voturilor vor fi aflate abia după finală – n.a.) că Rusia a fost singura țară care a beneficiat de voturi „geo-politice”, din partea juriilor și telespectatorilor din patru foste republici ex soviatice: Armenia, Azerbaidjan, Lituania și Georgia. În finala de anul trecut Armenia a dat 12 puncte Rusiei, Georgia, 10, iar Azerbaidjanul, 8. Marea învinsă, Turcia, poate invoca ghinionul că nu a putut beneficia de voturile uriașei comunități turce din Germania (juriul și telespectatorii țării gazdă votează în cea de a doua semifinală) și de voturile unor țări „prietene” precum Bulgaria, România și Ucraina, care evoluează de asemenea în cea de a doua semifinală.
Sunt regretabile și eliminarea piesei Norvegiei și a celei a liliputanului stat San Marino.
Dacă este de apreciat totuși ceva la această ediție a Eurovision, aceasta este organizarea. Nemțească. Și asta spune totul. Foarte bună prezentarea, iar „scenografia” – aici s-a văzut ce minuni poate să facă „laserele” produse de calculator – a bătut totul în materie de până acum.
Cele 10 calificate
Serbia: Nina – „Caroban”, Lituania: Evelina Sasenko – „C’est Ma Vie”, Grecia: Lukas Yorkas feat Stereo Mind – „Watch my dance”, Azerbaidjan: Nigar şi Eldar – „Runned Scared”, Georgia: Eldrine – „One More Day”, Elveţia: Anna Rossinelli – „In Love for A While”, Ungaria: Kati Wolf – „What About My Dreams”, Finlanda: Paradise Oskar – „Da Da Dam”, Rusia: Alexej Vorobjov – „Get You”, Islanda: Sjonni’s Friends – „Coming Home”.
Notele cotidianul.ro la prima semifinală
Polonia: Magdalena Tul – „Jestem” (nota 6) – piesă inodoră, incoloră sub nivelul potențialului muzical al Poloniei.
Norvegia: Stella Mwangi – „Haba Haba” (nota 7) – piesă retro, cu influențe „afro-jamaicane”, ceva între ce cântau Gommbay Dance Band și Saragossa Band în anii ’80. Piesă aerisită, bună pentru discotecă și, ca valoare, peste patru din cele calificate în finală
Albania: Aurela Gaçe – „Feel The Passion” – (nota 6) – piesă modestă, interpretare cenușie
Armenia: Emmy – Boom Boom (nota 6) – piesă fără pretenții, fără viitor, iar interpreta a falsat în cascadă
Turcia: Yüksek Sadakat – Live It Up (nota 9) – cea mai bună piesă din această semifinală, un rock curat, interpretat de o trupă cu nimic mai prejos de cele care activează cu succes în Occident
Serbia: Nina – „Čaroban” (nota 4) – piesă penibilă, fără nicio legătură cu „clasicele” Balkan-rock sau Balkan-folk. Probabil aici la Dusseldorf va fi auzită pentru ultima dată, pentru că este greu de crezut că va intra în play-list-ul vreunui post de radio. Interpretarea în aceeași notă cu piesa. Piesa Serbiei de anul trecut, „Ovo je Balkan”, deși în finală s-a clasat pe locul 13, a fost o capodoperă în comparație cu cea din acest an, dovadă fiind și cele peste 5 milioane de accesări pe YouTube
Rusia: Alexej Vorobjov – „Get You” (nota 4) – comentariul de mai sus este valabil în acest caz, cu amendamentul că Vorobjov are șanse mari să devină „Mister Eurovision” cu alura sa de playboy.
Elveţia: Anna Rossinelli – „In Love For A While” (nota 6) – o piesă aerisită dublată de o interpretare peste nivelul compoziției
Georgia: Eldrine – „One More Day” (nota 7) – o combinație de dance și rock alternativ destul de interesantă susținută de o voce și o interpretare destul de bună
Finlanda: Paradise Oskar – „Da Da Dam” (nota 8) – singura baladă din concurs, o piesă care, deși a beneficiat de un interpret poate încă „necopt”, s-ar putea să „supraviețuiască” și să mai fie văzută/auzită și după Eurovision
Malta: Glen Vella – „One Life” (nota 6) – o piesă plictisitoare ca și interpreta, mult sub nivelul celor care au reprezentat Malta la ultimele ediții ale Cerbului de Aur
San Marino: Senit – „Stand By” (nota 8) – o piesă „festivalieră”, dar de calitate, pe linia San Remo de acum 10-12 ani. În aceleași coordonate s-a înscris și interpretarea
Croaţia: Daria – „Celebrate” (nota 5) – o piesă pe același calapod ca aceea a vecinilor din Serbia, fără măcar vreun acord care să amintească de sound-ul balkanic. Ceva, ceva mai răsărită interpretarea în comparație cu sârboaica
Islanda: Sjonni’s Friends – „Coming Home” (nota 8) – o piesă retro, specifică celor dansante (precursoare disco-ului clasic) de la începutul anilor ‘ 70, și o trupă care amintește de olandezii de la Teach-In, care au câștigat Eurovisionul din 1975
Ungaria: Kati Wolf – „What About My Dreams?” (nota 7) – deși s-a clasat prima în „pre-chart”-ul de pe internet, piesa are valoare doar datorită vocii și interpretării de care a avut parte.
Portugalia: Homens Da Luta – „Luta É Alegria” (nota 4) – pentru cititorii care au până în 40-45 de ani trebuie să precizăm că „produsul muzical” prezentat de cei șase lusitani a semănat ca două picături de apă cu prestația brigăzilor de agitație uzinale din spectacolele sindicale din România anilor ’50-’70.
Lituania: Evelina Sašenko – „C’est Ma Vie” (nota 7) – o piesă despre care se poate spune că este una frumoasă, dar pe care nu o asculți mai mult de cinci sau șase ori. Și această piesă a fost „ridicată” de interpretare
Azerbaidjan: Ell/Nikki – „Running Scared” (nota 5) – piesă mediocră, interpretare idem
Grecia: Loucas Yiorkas feat. Stereo Mike – „Watch My Dance” (nota 7) – acum 30 de ani, în Occident, în RFG cu precădere, ritmurile tradiționale grecești erau combinate cu „teutonic rock-ul” local și ieșeau hituri pe bandă rulantă. Acum lucrurile s-au inversat. Piesa Greciei este rezultatului inserțiilor de hip-hop pe acorduri tradiționale elene. Este greu de crezut că de aici va rezulta un hit, dar piesa… merge, ajutată și de o interpretare bună.