Piețele devin cazinouri, iar investitorii devin pariori

Indicele Dow Jones Industrial Average a depășit pentru prima data în istorie pragul de 30.000. S-a întâmplat marți, pe fondul veștilor despre vaccinurile împotriva Covid și despre tranziția puterii în SUA, odată ce Donald Trump începe să depună armele în fața lui Joe Biden. Indicele DJIA urmărește evolutia celor mai stabile, mari si profitabile companii din SUA. ”Cu datele economice îmbunătățindu-se, cu un vaccin aflat pe țeavă, cu echipa Biden gata să decidă un nou stimul pentru economie, sunt multe motive să fim optimiști pentru lunile ce vin”, spune un analist financiar citat de The Guardian.

Pentru cine să fie însă optimismul acesta? La câteva ore după ce Bloomberg a anunțat recordul atins de indicele DJIA, aceeași agenție prezenta cozile uriașe formate la băncile de alimente din SUA. Într-adevăr, vin sărbătorile, Ziua Recunoștinței, însă cozile nu sunt la magazine, ci la băncile de alimente, acolo unde americanii pot primi alimente gratis, din preaplinul altora.

Milioane de oameni au rămas fără loc de muncă în acest an și suferă din cauza pandemiei și a măsurilor pentru combaterea ei. Cu toate acestea, indicii bursieri cresc miraculous.

Primăria New Yorkului a ajuns la 33%, cea din St. Louis la 66%, iar statul Oregon a ajuns la 100%. Nu este vorba de vreun boom imobiliar, ci de deficitul bugetar în aceste orașe și in aceste state americane.

Cu toate acestea, bursele cresc uimitor.

O mulțime de companii americane și din întreaga lume au devenit zombie. Așa-zisele ”companii zombie” sunt acelea care nu mai pot funcționa fără împrumuri permanente sau companii care nu pot plăti decât dobânda datoriilor pe care le au. Legea prin care 12 milioane de șomeri americani primeau ajutoare sociale lună de lună începând din această vară va înceta să se mai aplice în decembrie.

Cu toate acestea, indicii bursieri explodează, iar odata cu ei cresc prețurile pe piata imobiliară și la produsele de lux.

Peste 11 milioane de americani nu au loc de muncă, iar aproape 3 milioane de proprietari nu mai pot să-și plătească ipoteca, fiind salvați pe moment doar de măsurile guvernamentale de păsuire luate pe perioada crizei pandemiei. Administrația Biden are în vedere reinstituirea carantinei în întreaga Americă, ceea ce va mai adăuga sute de mii de șomeri la cifrele de mai sus. Oamenii din jurul președintelui ales, aceiași care îi susțineau pe protestatarii care cereau desființarea poliției în orasele americane sau tăierea fondurilor pentru poliție, se așteaptă acum ca poliția să îi ajute la aplicarea carantinei.

Între timp, indicii bursieri explodează și aduc zâmbetul pe fața investitorilor. Bursele sunt mai sus decât înainte de pandemie, când profirturile companiilor ajunseseră la cifre record, iar șomajul era extrem de mic. Se pare că o combinație între profituri mici, șomaj crescut, consum redus, economie distrusă, cozi la băncile de alimente creează condițiile pentru creșterea burselor. Desigur, este total fals.

Bursele cresc atunci când există productivitate, inovație, profitabilitate, locuri de muncă. ”Atunci când bursele cresc în timp ce angajații sunt disponibilizați pe bandă rulantă și se înmulțesc cozile la alimente gratuite înseamnă că avem de-a face cu o piață care a devenit un cazino și cu investitori care au devenit pariori”, scrie site-ul American SovereignMan. Pe ce se pune pariu în SUA și în lume? Care sunt motivele de optimism ale analistului citat la început? Se pune pariu pe cât de multe mii de miliarde de dolari va hotărî să tipărească în viitorul apropiat Federal Reserve.

”Adevărata avere vine din producție și de crearea de valoare. Nu vine de la un bancher central care apasă pe un buton și tipărește milioane de bancnote. Bogăția nu se creează atunci când guvernul îi plătește pe cetățeni pentru a nu merge la muncă. Chiar dacă covid-19 ar dispărea brusc din lume, tot ar rămâne o moștenire grea de pe urma datoriilor de mii de miliarde de dolari. Datorii guvernamentale, corporatiste, ale cetățenilor simpli – toate au ajuns la niveluri record în perioada pandemiei. Iar datoria nu este bogăție. Datoria înseamnă că ne împrumutăm de la o prosperitate viitoare pentru a consuma azi. Datoriile trebuie plătite, alături de dobândă. Asta înseamnă opusul bogăției”, scrie SovereignMan.

Cu toate astea, indicii bursieri cresc la niveluri record. Iar această tendință va continua, spun unii analiști, câtă vreme Federal Reserve din SUA va menține dobânzile foarte jos. Așa încep bulele bursiere: guvernul tipărește bani, iar acțiunile sunt susținute și încep să crească. Este ca și cum banca centrală le-ar oferi investitorilor bani gratis. Or, este bine știut că orice bulă financiară se sparge.

Însă, pe moment, bursele cresc și investitorii își freacă palmele. Aceasta este revenirea economică despre care se vorbea începând din această primăvară, de când măsurile antipandemie au început să muște din economie. Numai că nu este o revenire în forma de ”V”, rapidă, nici în forma de ”W”, oscilantă. Este o revenire în forma de ”K”, adică aceea în care bogații devin și mai bogați, iar săracii sunt striviți de pierderea slujbelor și de datorii imposibil de rambursat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

5 Comentarii

  1. „Numai că nu este o revenire în forma de ”V”, rapidă, nici în forma de ”W”, oscilantă. Este o revenire în forma de ”K””

    Clar, este o revenire cu doi de „K” mare si o sa ne afecteze peste cateva luni , sau poate un an, sau in functie de cat o sa tina mascarada …
    Iar razboiul? Cu toate ca este prima optiune de revenire, lipseste deocamdata!
    Trump o sa-i faca inceputul? („Cadou” pentru democrati! Nu cred!)
    Mai avem de „asteptat”!

  2. Am scris despre aceasta crestere uriasa de luni 23’11’2020 cand am vazut in mijlocul zilei pe tv aljazera, euronews, bbc! In Romania vestile astea se dau prin gand la tv, in plus, nici cetatenilor nu li se explica ce inseamna termenii si nu au de unde afla! Acum aveti dovada cresterii fara finalitatea fabricarii vaccinului de pus in vanzare(pare o perfecta excrocherie in complicitate ingrozitoare pe plan mondial).

  3. 1, Se pune pariu pe cât de multe mii de miliarde de dolari va hotărî să tipărească în viitorul apropiat Federal Reserve.
    2.Așa încep bulele bursiere: guvernul tipărește bani, iar acțiunile sunt susținute și încep să crească. Este ca și cum banca centrală le-ar oferi investitorilor bani gratis. Or, este bine știut că orice bulă financiară se sparge.

    Nu Guvernul tipareste bani,ci FED.
    FED este o identitate privata formata din bancheri europeni si americani -cativa-
    A fost creata prin inselaciunea Congresului American pe la 1913, proiect de lege semnat doar de 13 state,fiind facatura bancherilor clasici,antici si de demult…
    Au inchiriat i suprafata de teren in districtul Columbia, astfel au infiintat banca,eludanc Constit americana ,avand alt sediu decata in SUA,unde „Guvernul poate tipari bani”.Din formulare nu reiese ca doar guvernul tipareste bani ,ci el „poate”,adica o norma de recomandare nu expresa.Bancherii au inceput ptin a indatora cu imprumuturi Guvernul USA,azi datoria sa fiind imensa.De fapt se platesc doar dobanzile,nu se stinge datoria niciodata.Fiscul FEDului este un fel de organ terorist nu se admite nepkata impozitului federal care e separat de impozitul propriu zis.Totul merge la bancheri si bancile lor,niste halci din imensele impozite avandu-le Regina Angliei si Vaticnaul.Toata America este un fel de concesiune a UK,cu privire la terenuri si tot ce exista pe ele.Majoritatea americanilor sunt ignoranti in privinta ac.situatii ,JFK si inainte inca un presedinte au incercat sa scape de jugul bancar,fara succes,JFK a fost asasinat la scurt timp dupa ce s-a dat legea,iar Jhonson a anulat-o.Daca urmeaza o bula criza bancara-monetara este provocata de ei,mari maestri in jocul bursier-ce a luat locul pietei propriu zise ,totul fiind jumulit de ei.Biden au votat,Biden au.

  4. Charles Biderman scria aceste lucruri in replica la o analiza a Time

    „But Time Magazine’s conclusion that, «The top 1% of Americans have taken $50 trillion from the bottom 90%» is wrong! The rich have not rigged the system and are not profiting at the expense of the poor. The truth is different. The wealth and income disparity has been caused by the Federal Reserve’s money printing to pay bills and support the economy. The end result: The underlying US economy is barely growing due to the huge additions to debt.”

    Voi intelegeti despre ce se contrazic acesti bogati? Despre cine este de fapt vinovat. Sunt top 1% de vina ca ar fi trisat? Sau sunt bancile centrale de vina care singure si nesilite de nimeni, au tiparit zeci de trilioane.

    Ambele sunt adevarate. Da, bogatii au facut lobby si marturiile din 2009 din audierile Congresului american sunt deja istorie. Da, bancherii centrali sunt niste escroci cu gulere dantelate care pur si simplu FURA banii, acest bun comun, al tuturor, si il distribuie doar prin conducte la care sunt cuplati bogatii.
    In acest timp, viata se scumpeste pentru restul de 95% iar valoarea banilor scade.

  5. Federal reserve board are moara in casa si practica in voie „voodoo economics” vorba lui Bush sr….
    Incepe trezirea din „visul american”…
    Incepe cosmarul realitatii ce bate Holly wood-ul, masina fetisista de distrat mintile in nevoie de anestezie…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.