Festivalul Interferenţe 2014, un autentic maraton teatral, continuă miercuri, 3 decembrie, cu o multitudine de evenimente. Astfel, la Casa TIFF, va fi proiectat filmul Sangue, regizat de Pippo Delbono. La Sala Studio, începând cu orele 17.00 şi 21.00, se va juca spectacolul Lamb, în regia lui Phillip Adams (Lux Boreal Danza Contemporánea, Mexic).
Lamb (Mielul) e un flux-reflux de referinţe biblice, folclorice şi mitice, sub forma liberă a unei misse catolice, plină de contradicţii religioase. Ca o poveste, Lamb vorbeşte despre primele iniţieri, ritualuri şi vise ale nemuririi. Figura centrală a călăuzirii este, în Lamb, ciobăniţa ce-şi poartă turma într-o călătorie pastorală spre o ţară promisă. Păstorul şi mielul se apropie de inocenţa pură. Referinţa biblică la miel apare în spectacol prin punerea în scenă a unui cântec pentru copii, ce culminează, la final, cu un sacrificiu ritual. Adevăratul motiv din spatele acestuia este preocuparea lui Adam pentru iertarea de dinaintea morţii. Lamb este un amalgam de referinţe tradiţionale şi moderne, prezentate cu o francheţe ce sfidează temerile despre mortalitate şi moarte.
De asemenea, în Sala Mare a Teatrului Maghiar, de la ora 19.00, este programat spectacolul Amore e carne, pus în scenă de cunoscutul regizor italian Pippo Delbono (Compagnia Pippo Delbono, Italia), care va fi urmat, începând cu ora 21.00, în foyerul Teatrului, de o discuţie cu artiştii.

Lamb, o avalanşă de mituri. Foto Natalia Vargas
Despre Amore e carne, Pippo Delbono mărturisea: „Acest concert reprezintă întâlnirea mea cu vioara. Vioara la care cânta tatăl meu seara, când se întorcea de la serviciu. Vioara pe care apoi a vândut-o şi pe care n-am mai auzit-o. Vioara ce aparţine unei bănuite înrudiri a familiei mele cu Nicolo Paganini. Vioara demonului.
Când l-am auzit pe Bălănescu cântând la vioară am auzit nişte note ce ieşeau precum tânguirile sufletului. Am mai auzit asemenea note, ce nu mă lăsau să dorm, şi când eram copil. Şi am auzit acolo cântecul altor vieţi, al exilului, al mândriei unui popor, cântecul unei ţări frumoase şi triste: România”.
Miercuri, 3 decembrie, la ora 21.00, spectatorii sunt aşteptaţi şi la Centrul de cultură urbană CASINO, unde vor putea putea vedea Medio Monte (Teatrul Sala Mică, Cluj în parteneriat cu Municipiul Baia Mare, Romania), în regia Mihaelei Panainte, scenografia lui Helmut Stürmer.
Seara se va încheia cu un concert Egy Kiss Erzsi Zene, care va avea loc la Casa TIFF, de la ora 23.00.