Țițeiul Brent, de referință și pentru România, se scumpește, după ce OPEC a decis să continue cu reducerea de producție și după ce țițeiului rusesc i s-a pus, de către G7 și Australia, plafon de cumpărare la 60 de dolari pe baril, de unde, în piață, prețul este de peste 80 de dolari, transmite Reuters. La bursa de la Londra, cotaţia ţiţeiului Brent a urcat cu 0,8%, până la 86,29 dolari per baril, în timp ce la bursa de la New York cotaţia ţiţeiului West Texas Intermediate a crescut cu 0,9%, până la 80,68 dolari pe baril.
La reuniunea de duminică, grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei) a convenit să respecte planul convenit luna trecută, de a reduce producţia cu două milioane de barili pe zi, din noiembrie până în 2023.
Analiştii susţin că decizia OPEC+ era aşteptată, deoarece marii producători aşteaptă să vadă impactul deciziilor privind petrolul din Rusia. Luni intră în vigoare un embargo instituit de UE asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă. În urma acestui embargo, începând de luni Rusia nu va mai livra statelor UE decât petrol prin conducte. De asemenea, în coordonare cu statele din G7, ţările UE au definitivat un acord ce prevede plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra statelor terţe la 60 de dolari barilul, măsură care se va aplica prin impunerea ei companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Iata ca G7+ UE, is dau cu tesla in cojones! Se pare ca „beneficiarii” sunt tarile OPEC, Rusia insasi si USA! Mari prosti in lumea asta!!