Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a înaintat vineri două plângeri penale împotriva primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi a preşedintelui Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Călin Murg, prin care îi acuză că au refuzat să îl excludă pe Victor Iovici din funcţia de consilier general al CGMB, deşi PRM i-a retras acestuia sprijinul politic.
PRM a mai retras, în data de 15 aprilie, sprijinul politic pentru funcţia de consilier general al CGMB şi pentru George Adrian Roşeţi şi Nicuşor Stan.
„Domnii Sorin Oprescu şi Călin Murg erau obligaţi să pună pe ordinea de zi a şedinţelor CGMB solicitările PRM cu privire la excluderea celor trei persoane din partid şi înlocuirea acestora în Consiliu cu alţi consilieri care sunt membri supleanţi aflaţi pe lista alegerilor locale din 2008. Prin refuzul lor de a respecta legea au privat PRM de dreptul de a avea reprezentanţi în CGMB”, se arată în plângerea penală.
Liderul PRM susţine că „Sorin Oprescu şi Călin Murg au încălcat Legea partidelor politice şi a aleşilor locali”, care prevede situaţiile în care calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează înainte de expirarea duratei mandatului, una dintre situaţii fiind cea a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales.