Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a anunţat vineri că Israelul are un plan în trei etape în campania militară lansată contra grupării islamiste Hamas după atacul surpriză al acesteia asupra Israelului, plan care să conducă în final la o „nouă realitate de securitate” pentru cetăţenii săi şi la sfârşitul „responsabilităţii” israeliene asupra Fâşiei Gaza controlate în prezent de Hamas, consemnează agenţiile Reuters şi EFE.
„Acum suntem în prima (etapă), o campanie militară care în prezent include bombardamente şi mai târziu manevre, cu obiectivul de a neutraliza teroriştii şi a distruge infrastructura Hamas”, a spus ministrul Yoav Gallant la o reuniune cu membrii Comitetului de Afaceri Externe şi Apărare din Knesset (parlament).
În a doua etapă vor fi „operaţiuni de mică intensitate” pentru eliminarea „buzunarelor de rezistenţă” ale Hamas, iar în a treia etapă Israelul ar urma să se debaraseze de „responsabilităţile” sale asupra Fâşiei Gaza, a indicat acelaşi ministru. Nu este clar la ce s-a referit el în obiectivul enunţat pentru a treia etapă a planului. Fâşia Gaza se află din 2007 sub controlul grupării Hamas. Dar Israelul a impus o blocadă asupra acestei enclave, controlându-i astfel circa 90% din graniţele terestre şi maritime, iar singura cale de acces către lume a palestinienilor din Fâşia Gaza este o porţiune îngustă la frontiera cu Egiptul.
Vorbind despre operaţiunile militare în derulare, ministrul Yoav Gallant a spus la aceeaşi reuniune că gruparea „Hamas şi-a pecetluit destinul” în momentul în care a decis să atace Israelul pe 7 octombrie. Prin urmare, a rezumat el, obiectivul contraatacului israelian este „eliminarea Hamas şi distrugerea atât a capacităţii sale militare cât şi a celei de guvernare, precum şi eliminarea completă a responsabilităţii israeliene asupra Fâşiei Gaza şi crearea unei noi realităţi de securitate în regiune”.
Cel puţin 4.137 de palestinieni au fost ucişi în bombardamentele israeliene de la începutul războiului între Israel şi gruparea islamistă Hamas, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, în timp ce bilanţul victimelor provocate pe teritoriul israelian de atacul lansat de Hamas depăşeşte 1.400 potrivit autorităţilor israeliene.
Exact- debarasarea de Gaza. Sa-i lase in voia lui Alah si a Hamasului pe care l-au ales. Sa nu le mai dea nimic, pentru ca nu cred ca au vreo obligatie in acest sens. Sa-si securizeze granitele si gata.
Israel nu mai are alte solutii. Hamas si colaboratorii lui au omorat cu sange rece copii, batrani, femei.
tarziu…foarte tarziu!…sa te confrunti cu oameni radicalizati care nu pun mare pret pe viata lor este o misiune de sinucigas (aidoma „teroristilor”)…cum au putut sa-si inchipuie evreii ca pot izola niste milioane de palestinieni intr-o zona infima si la limita subzistentei fara sa-i radicalizeze complet si sa nu se transforme acea zona intr-un nascand de „teroristi” ca sa nu mai poti deosebi civilii de „teroristi”… ipocrizia si mierosenia nu tin la populatii care nu au de pierdut decat viata si care nu stiu sa „puna batista pe tambal” (notiunea de compromis le este necunoscuta!) niciodata…evreii ca sa „are” acel loc ar trebui sa-si asume …un „holocaust”!
Oare pana unde vor merge crimele si abuzurile Sionismului asupra Umanitatii ?
Rusine Presei si guvernului Roman !
dezastru c’wrului:
-fara COLORATI in Romania!
La ce au dus idiotii 300000 de soldati si atatea tancuri? Sa se calce in picioare? Sa mearga in sir indian sa fie tinte mai usoare? Cred ca nici la manevre n-o sa treaca. Nea generalul asta, Iov, vad ca si-a americanizat numele, s-a intrebat ce va face el si cu Bibi cand tancurile din fata vor bloca tancurile din spate si vor fi schiloditi cateva mii de soldati evrei? Aaa, s-apuca de daramat blocuri. Eu zic ca nu intrati. Ca daca va faceti de ras si va impotmoliti ati dat de dracu. Apropo, stiti ca daca intrati in Gaza si va bombardeaza Iranul sau Libanul nu se condidera atac la adresa Israelului pt ca nu sunteti pe teritoriul vostru.
Plan în 3 etape, din care una e ajutor de la rusnac fortat? Dau târcoale suhoiurile ruse în zona încât, ai impresia că nu e nimic grav in masă rusă. Nu am girta și puterea sa urmăresc israela, simt că dezastru e inerent și total in zona in cel mai scurt timp. Totul e răzbunare, ură puternica, ucideri in masă dar război extrem de dure cu agățări din jur. Țara sfântă, caut sfântă tara, așa ar întreba turustii cautand-o pe israela.
Daca Israelul distruge Gaza tarile vecine distrug Israelul.
@ s- maRog est precum MaCiuca numai ca unul este general de securitate iar celalalt de armata. Ceea ce au în comun, sunt gradele- 36,5 Celsius.
@Eduard M😜tZ ot CZern😜witZ Te rogi cam des . nu ti se mai ….
Panarama nazistă pe nume Gâdea duoe A3 aseară se dădea cu fundul de pământ spunand că din moment în moment Bibi va ordona intrarea terestră a armatei israeliene in Fâșia Gaza! Au trecut de atunci un miliard de momente si iudeii n-au mai intrat în Gaza. Le tataie fundul de frica! Și Siros ce zicea? Huuo nazistul Gâdea!
Marile puteri plus Turcia sa stabileasca granitele Palestinei.
Planul 2. Retragerea Izraelului la el in tara.
3 Pacea vine de la sine.
Dar probabil ca intai trebuie sa moara cativa mosi sangerisi si sclerozati.
Sa vedem și ce Plan în 3 Etape au Turcii, Iranul, Țările Arabe…măRog 😜