Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august, după ce va desfăşura operaţiuni de contraatac, informează sâmbătă dpa.
Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice of America.
Forţele militare ucrainene vor întreprinde operaţiuni de contraatac în diferite locuri, a declarat Arahamia, fără a oferi mai multe detalii.
În condiţiile în care războiul s-a înteţit în Ucraina, negocierile de pace au intrat în impas. La sfârşitul lui martie, Kievul a propus organizarea de negocieri la Istanbul, printre alte propuneri, pentru a renunţa la statutul de candidat la aderare la NATO în schimbul unor garanţii internaţionale de securitate.
Însă Rusia cere demilitarizarea ţării vecine şi vrea ca Ucraina să-i cedeze teritorii, inclusiv regiunile Doneţk şi Lugansk din estul acestei ţări.
Primarul Kievului: discuții de pace doar dacă Rusia părăsește Ucraina
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pentru BBC, că țara sa va intra în discuții de pace doar după ce „ultimul soldat rus va părăsi Ucraina”.
Fostul campion mondial de box la categoria grea a participat la înmormântarea lui Roman Ratushnyi, un cunoscut activist în vârstă de 24 de ani, devenit luptător voluntar, care a fost ucis la Izium, în regiunea Harkov, la începutul acestei luni.
Unii oficiali ucraineni și-au exprimat îngrijorarea că aliații occidentali ar putea împinge țara lor spre un acord de pace cu Rusia, având în vedere consecințele războiului asupra aprovizionării cu alimente și energie și asupra economiei globale.
„Rușii au vorbit despre ‘Să găsim un compromis’. Să găsim o soluție’. Despre ce vorbesc ei? Despre ce compromis? A le ceda rușilor părți din teritoriul ucrainean nu este un compromis. Sunt mai mult decât sigur că vom fi gata să discutăm cu rușii despre un compromis. Dacă ultimul soldat rus va părăsi Ucraina, va fi momentul să discutăm, dar nu încă. Rușii trebuie să plece din patria noastră”, a spus Vitali Klitschko.
Comandanții ucraineni de pe linia frontului din Donbas, în estul țării, spun că sunt puternic depășiți de ruși și că pierd sute de soldați în fiecare zi. Totuși, și rușii au pierderi grele, susține Klitschko.
„Aceasta este o tragedie și pentru ruși și pentru Federația Rusă. Oamenii nu înțeleg asta acum, dar sunt sigur că vor realiza foarte curând realitatea. Rușii mor – pentru ce? Pentru ambiția lui Putin? De aceea, unitatea în jurul Ucrainei și a tuturor țărilor democratice este cheia pentru pace și libertate în Europa”, a precizat Vitali Klitschko.
Decizia finală privind eventualele discuții de pace va aparține președintelui Volodimir Zelensky și guvernului.
Ucrainenii vor folosi teroristi platiti de oligarhia khazara. Ucrainenii s-au cam lamurit de binele pe cere vrea sa-l ofere Occidentul si nu mai doresc sa moara pentru averile lui Rothschild care a cumparat de facto Ucraina evident cu baini falsi emisi de bancile lui centrale.