Plata online a întreținerii, blocată. BNR a suspendat aplicația e-bloc.ro

Funcționarea aplicației e-bloc.ro a fost suspendată de Banca Națională a României, iar decizia afectează mii de asociații de proprietari.

Plata online a întreținerii, blocată. BNR a suspendat aplicația e-bloc.ro

Funcționarea aplicației e-bloc.ro a fost suspendată de Banca Națională a României, iar decizia afectează mii de asociații de proprietari.

Aplicația e-bloc.ro este utilizată de asociațiile de proprietari pentru plata online a cheltuielilor de întreținere, dar a fost suspendată încă de marți, 20 ianuarie, printr-o decizie a Băncii Centrale.

Decizia BNR nu este întâmplătoare și a fost luată ca urmare a unei notificări pe care Banca Centrală a primit-o din partea firmei care administrează această platformă. Respectiva notificare arată că societatea a depășit cifra de afaceri de un milion de euro, BNR comunicând faptul că trebuie să se licențieze ca intermediar de plată sau să acceseze serviciile unui intermediar de plată.

„Le-am spus că trebuie să intre în legalitate și astfel firma a suspendat folosirea aplicației. Dacă ai o cifră de afaceri sub un milion de euro poți furniza astfel de servicii, potrivit unei excepții din legislație și așa au putut furniza aceste servicii până acum”, a precizat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Măsura de suspendare a intrat în vigoari în seara zilei de marți, 20 ianuarie 2026, și vizează doar componenta care permite asociațiilor de proprietari să facă plăți online prin intermediul acestei aplicații.

În momentul de față, societatea care administrează platforma precizează că „lucrează activ la implementarea unei soluții alternative, fiind deja în discuții cu parteneri bancari, soluție care să permită în continuare facilitarea accesului la servicii de plată, într-un cadru conform cerințelor legale și de reglementare actuale” , potrivit Hotnews.ro.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.