PNL ia în calcul ipoteza suspendării preşedintelui după demiterea guvernului

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a reiterat, luni, poziţia partidului potrivit căreia suspendarea preşedintelui este o ipoteză pentru situaţia în care s-ar constitui o nouă majoritate parlamentară, căreia şeful statului i-ar refuza numirea premierului propus. „Aş vrea să reiau care ar fi paşii politici constituţionali, în opinia noastră, cu această ocazie. În mod […]

De cotidianul.ro - Autor
PNL ia în calcul ipoteza suspendării preşedintelui după demiterea guvernului

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a reiterat, luni, poziţia partidului potrivit căreia suspendarea preşedintelui este o ipoteză pentru situaţia în care s-ar constitui o nouă majoritate parlamentară, căreia şeful statului i-ar refuza numirea premierului propus. „Aş vrea să reiau care ar fi paşii politici constituţionali, în opinia noastră, cu această ocazie. În mod […]

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a reiterat, luni, poziţia partidului potrivit căreia suspendarea preşedintelui este o ipoteză pentru situaţia în care s-ar constitui o nouă majoritate parlamentară, căreia şeful statului i-ar refuza numirea premierului propus.

„Aş vrea să reiau care ar fi paşii politici constituţionali, în opinia noastră, cu această ocazie. În mod evident, primul pas e să scăpăm de guvernul Boc, să votăm o moţiune de cenzură, pentru că aceasta este calea constituţională, pentru că la demisie nu mă aştept, pentru a dărâma guvernul. Pentru aceasta trebuie formată o majoritate parlamentară. Majoritate parlamentară care ar trebui păstrată şi în vederea formării unui nou guvern, fie că e vorba de un guvern politic cu partidele de opoziţie, eventual şi cu UDMR sau susţinut de orice fel de parlamentar care crede că guvernul Boc nu ne mai reprezintă, fie un guvern de tehnicieni care să aibă un mandat limitat în timp, mandat care se încheie cu alegeri anticipate”, a declarat Mihai Voicu, după şedinţa BPC al PNL.

El a mai spus că „oricare dintre variante este mult mai bună decât ce avem în acest moment”.

„Am evocat ipoteza suspendării preşedintelui numai în situaţia în care această majoritate parlamentară nu ar fi recunoscută şi nu i s-ar da dreptul să numească un prim-ministru dacă vom ajunge în această situaţie, însă primul pas este trecerea unei moţiuni de cenzură”, a conchis Mihai Voicu.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut conducerii Senatului să discute oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării preşedintelui Traian Băsescu, însă pentru iniţierea suspendării şefului statului sunt necesare semnăturile a o treime din numărul parlamentarilor.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, vineri, că este inoportun să se vorbească despre suspendarea din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, atât timp cât opoziţia nu deţine o majoritate parlamentară.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.