PNL se prăbușește în sondaje, obiectivul e ”să câştige toate alegerile din 2024”

Obiectivul PNL este de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri de anul acesta. Nicolae Ciucă spune și că partidul pe care îl conduce e deschis să primească primari ai altor partide de dreapta, ca o  viziune sa, în coagularea forţele politice de dreapta din România.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care, recent, Cătălin Drulă, președintele USR, a afirmat pentru B1 TV că PSD și PNL folosesc banii publici ca pârghie pentru a atrage primarii altor formațiuni.

Drulă a dat de înțeles că primarii USR sunt ademeniți și chiar șantajați să treacă la PNL sau PSD.

Nicolae Ciucă a susținut că PNL își propune să câștige inclusiv prezidențialele, dar a refuzat să spună dacă el va candida.

„Aici nu este vorba de dorinţă. Nu cred că pentru un astfel de demers (de a candida la Preşedinţia României – n.r.) este nevoie de dorinţă.

Aici este vorba de un obiectiv politic, un obiectiv politic care se stabileşte la nivelul unui partid politic. Un partid politic care îşi propune să abordeze un an electoral şi îşi doreşte să câştige, atunci trebuie să câştige toate rândurile de alegeri. Ca atare, obiectivul nostru acesta este şi de aceea ne-am asumat să facem politică”, a declarat Ciucă, potrivit Agerpres.

Acesta a mai afirmat că PNL e deschis să primească primari ai altor partide de dreapta: „Sunt partide care îşi pierd din relevanţă. Noi am anunţat că suntem deschişi în tot ceea ce înseamnă coagularea dreptei în politica din România. PNL, partid de 149 de ani, peste câteva luni, reprezintă axul central la ceea ce înseamnă politica de dreapta în România.

Suntem dispuşi, pentru a coagula toate forţele de dreapta în jurul nostru, fie cu partidele politice, aşa cum arată ele astăzi în dimensiunea lor, fie cu cei care nu se regăsesc şi vor să vină către familia de dreapta şi sunt bineveniţi”.

Nicolae Ciucă a mai susținut că a discutat în coaliție despre primarii PNL care trec la PSD.

În acest caz, traseismul politic nu i se mai pare corect lui Ciucă: „Atunci când discutăm despre primarii care au obiceiul acesta de traseism politic, arată ca cineva care îşi ia bilet pentru o anumită destinaţie şi după aceea, brusc, pe timpul călătoriei, se hotărăşte să coboare în altă parte.

Nu cred că trebuie să constituie un impediment în ceea ce priveşte funcţionarea noastră ca partid, pentru că în coaliţie am discutat acest subiect, foarte onest vă spun, pentru că aşa mi se pare corect – nu ne foloseşte nici nouă, nici celorlalte partide această atitudine şi nu le foloseşte nici primarilor, pentru că li se pune o etichetă absolut nerezonabilă, de traseist”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

25 de Comentarii

  1. Fudulia e specifică unora cu diplome cumpărate, dottorate plagiate și secretizate, dar cre vor să se impună in fața polimii căscate . Apropoo , ce mai face primarul de dărmănești bijuteria vostră la penele ??

  2. Potrivit șefului adjunct al biroului președintelui Ucrainei Andriy Sibiga, pe lângă Ungaria și Slovacia, Austria, Croația, Polonia și Malta au refuzat negocierile privind garanțiile de securitate.

    Majoritatea țărilor UE s-ar opune finanțării nelimitate a Kievului chiar acum, dacă nu ar fi presiunile din partea Washingtonului. În special, este evident că Bulgaria, România și chiar țările baltice cheltuiesc prea mult pe Ucraina fără să primească nimic în schimb.

  3. Să se prăbușească până nu intra în parlament partid de derbedei și vânzători de țară.
    S-au pus în slujba Belferului de la Cotroceni un parazit globalist și împreună au distrus țară!
    Și ce e mai trist,nimeni nu-i deranjează!

  4. Limpede ne este !
    PeNeLacheii MUTĂ DECISIV, in frunte cu DOTTORE măCiucă….ăăă:
    La tomberonul politic, măăăRog 😂

  5. PNL acum este Johannis, Rares Guran,Falca,Boc ….,nu vă ajunge dragalasi români,chiar ati ramas fără demnitate?

  6. Duce-ti-va dupa fratele vostru PNT-CD. Lada de gunoi a istoriei va asteapta.
    Multumiti-i lui Antonescu ca v-a bagat in PPE si ca v-ati contopit cu partidul lui Basescu. Atunci v-ati pus streangul de gat.
    Oricum PNL nu mai are nicio gara cu doctrina liberala.
    Ultimul mohican penelist de la PNL a fost Tariceanu……[Rumburak]

  7. @ Porumbul ce a rămas de la Lupoi, nerecoltat , depănușat, nedat la oi, e pentru voi , e pentru voi, ! ‘ ?

  8. Cand te opui la cresterea salariilor si a pensiilor, pierzi voturi. E asa greu de inteles ? Cu Boc, Falca si Flutur, acest PDL risca sa nu fie cooptat la guvernare de catre PSD. Voturile minoritatilor vor fi de ajuns.

  9. „Obiectivul PNL este de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri de anul acesta.” arata cat de rupti sunt de Romania reala(fix ca prezidentul absent Haos Werner Iohannis!) si consecinta: se prabusesc in sondaje!
    „Norocul” lor va fi PSDul lui Ciolacu, cu care practic vor continua „monstruoasa coalitie” si dupa alegeri!
    Nu mai scapam de acesti mizerabili!!

  10. Sefu, atacam? Bah, victoria este un obiectiv pe care trebuie sa ni-l asumam la nivel de regiment, trebuie sa discutam si dupa sa ne asumam. Asa ca, deocamdata atacati fripturile si doborati bateriile!

  11. Ce lătrați, măi, la PNL, când el nu e decât o anexă a PSD ?! Când cioara omoară un pui, de vină e aripa ei ?!
    PNL s-a pesedizat aproape complet sau 95% și peneliștii sunt vinovați că au adoptat modul nesimțit, ciocoiesc al PSD de a face politică dar ei n-au fost la guvernare 25 de ani ca PSD și când au fost, aproape întotdeauna au guvernat ca anexă a PSD.

  12. Performanțele premierilor și miniștrilor PNL nu vor rămâne ne răsplătite de către electorat.cu Bolos, Virgil și Deca în fruntea listelor, liberalii se vor apropia de 70% intenție de vot.

  13. contopit cu PSD si credeti ca alegatorii va iarta?
    4%, asta este scorul vostru, nici-un penelist nu va mai sustine, va injura si aia vechii!
    Este cea mai mare tradare pe care au suferit-o alegatorii de dreapta!

  14. Eu ma intreb cat va mai dura pana cand PSD se va desparti de un asemenea partid falimentar, cum este PNL.
    Aici i-au adus toate voturile lor contra si opozitia , total irationale, de la Bruxelles si din Romania.
    PNL TREZESTE-TE!……[Rumburak]

  15. Domnule Ciuca, nu va lasati pe-o parte, aligatorii pnl sunt mereu la datorie

  16. PNL a readus PSD in guvernare.
    Dupa ce a tradat USR, te faci ca nu stii?

  17. Și PNTCD-ul declara, plin de emfază, că vor câștiga alegerile din 2000, rezultatul îl cunoaștem. După cum merg lucrurile PNL-ul se află pe același drum, poate nu în acest an va avea soarta defunctului partid, dar nici prea departe, în timp, nu este, dacă nu se va primenii, atât cu oameni cât mai ales cu felul în care înțelege să facă politică și mai ales în privința obiectivelor, scopului pentru care face politică. Prin „noi” să nu înțeleagă UE sau SUA ci noi, românii și România, cu alte cuvinte, să devină un partid al românilor și nu al globaliștilor. Altfel îi vom cânta și acestui partid prohodul, spre bucuria celor de la AUR sau Șoșoacă.

  18. o situatie comica,e vaicarit PNL partid care oricum va lua 20-25% voturi,si e pus drula de la USR la comentat,USR partid maceonist-extremist , care a disparut sub pragul electoral in sondajele larg trucate

  19. La alegeri PNL sa fie multumit daca scoate 9%…..a facut numai dobitocii cat a fost la guvernare!

  20. Dintre Cele_Doua CARICATURI Balkcanice de „Politica”, CeaMaiRea este PNLuu’…
    CeaMaiPutinREA este PSDuu’,da’ vine in Proximitartea APROPIATA de Fra’suu’ intru Hotii si Tradari de Romanie.
    DACA NU ar fi ASHA NU s-ar vedea NIMIC RAU in Tara!
    Da’ SE VEDE Totuu’ To’arashi!
    „OPEN_Cascata” Situatiunea, pana in FUNDuu’ Situatiunii, FARA ColpoScop … 🙂 cu Scurgeri GRETZOASE de:
    Sifilis SOCIAL
    (Criminalitatea NeRushinata, care i-a infectat si pe PAZNICII de OriCARE Fel ai Romaniei)
    Blenoragie ECONOMICA
    (Sculament ECONOMIC sau I Beg Your Pardon!… 🙂 Uretrita NeSpecifica ECONOMICA, You!
    Doctorii STRAINI O … 🙂 asteapta CALMI si frematand de NeRabdare sa se usuce si sa caza Singura …
    Au furLUAT DEJA Onorariul CONSULTINGului Pacientei (SITUATIUNEA ..) si le CamPreaDestuldePute, desi EI au infectat-o, de 34 de Ani, CODOSITZI de LumeaCareNeConduce …
    Trichomonasul POLITICUS, Asta PUTE de MIROASE CelMaiSacarbos si se pare ca a devenit Hashtag REZIST la OriCE AntiBiotic …
    L-AU dezvoltat, pe Trichomonas POLITICUS, in Culturi IMENSE Bateriologice pe In Parlament si UNele MINISTERE, pe BANII Nostri,
    „BINE” The BIG Zmeckers de p’AFARA CaCAND i-au prins prin Hoteluri de Lux pePrin Insule din Marile CALDE

  21. Mor ei de grija noastra.
    Toate sondajele zic psd,aur, pdl, usr a,b,cd %.
    Niciun sondaj nu spune insa cati romani ar mai vota la alegeri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.