Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, marţi, la RFI România, că PNL va vota orice moţiune de cenzură care să ducă la schimbarea guvernului Emil Boc.
Purtătorul de cuvânt al PNL a spus că nici măcar textul moţiunii PSD nu va conta, atât timp cât documentul va duce la căderea Cabinetului Boc.
„Susţinem orice fel de moţiune de cenzură, care să ducă la căderea guvernului Boc. Nici măcar textul, chiar dacă PSD doreşte să introducă în textul moţiunii soluţii social democrate, spiritul constituţional al unei moţiuni de cenzură în România este acela de a schimba Guvernul. Aşadar, nu ne vom uita foarte mult nici măcar la textul moţiunii, o vom vota, pentru că aceasta este finalitatea constituţională”, a explicat Mihai Voicu intenţia de vot a liberalilor.
El dă de înţeles că, în cazul în care executivul actual cade, viitorul guvern va trebui format din PNL şi PSD: „O moţiune de cenzură se aprobă prin formarea unei noi majorităţi parlamentare, majoritate care ar trebui să rămână stabilă şi după această moţiune. Suntem dispuşi să participăm la un guvern, suntem dispuşi să susţinem, de asemenea, un guvern independent, de tehnocraţi, care să aibă un mandat limitat în timp şi care, eventual, acest mandat să se încheie cu alegeri anticipate”.
Întrebat dacă PNL ar susţine un guvern minoritar PSD, Mihai Voicu a răspuns: „N-am discutat acest scenariu, un guvern minoritar PSD, de aceea momentan mă abţin să dau un răspuns, dar, dacă vreţi, orice e mai bun decât guvernul Boc”.