PNL solicită Guvernului și Ministerului Justiției să elaboreze un proiect de modificare a Codului penal, menit să rezolve problemele care există într-adevăr în acest act normativ, a declarat vineri Crin Antonescu.
Antonescu a mai declarat vineri, că nu a avut nicio înțelegere sau vreo discuție cu Victor Ponta sau cu altcineva cu privire la modificările din Codul penal.
„Nu am avut vreo înțelegere de niciun fel, nici oficială, nici neoficială, nu am avut nici măcar vreo discuție cu domnul Ponta sau cu altcineva despre modificările din Codul penal, acesta este adevărul. Nu am avut nicio discuție măcar, darămite o înțelegere, privitoare la modificările Codului penal cu Victor Ponta sau cu altcineva”, a afirmat Antonescu, după ce Băsescu a acuzat o astfel de înţelegere.
El a admis că a discutat numai despre schimbarea din statutul de funcționar public al parlamentarilor: „Nu detalii, nu alte lucruri, lucruri pe care le-am spus și atunci, și a doua zi, și ieri.”