După aproape trei săptămâni, demonstrația de departe cea mai strălucită pe care o face greva din Educație este că statul eșuat, proclamat astfel de însuși seful său în urmă cu un an și nouă luni, este nu numai eșuat, dar și imposibil de redresat de actuala clasă politică conducătoare. Este opinia reprezentanților Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache. Într-un comunicat remis cotidianul.ro și semnat de Mircea Taloș – președinte executiv, Valerian Stan – secretar general și Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM, se mai precizează:
În timp ce anul școlar în curs este pe punctul de a fi compromis cu consecințe sistemice fără precedent în ultimii 34 de ani, Guvernul se dovedește complet incapabil să poarte un dialog măcar rațional cu profesorii, și măcar privind revendicările lor salariale – absolut justificate pentru orice om cu o dreaptă judecată – și acționează de parcă s-ar pregăti să-i înfrunte “manu militari” anunțând noi creșteri salariale pentru Armată, Poliție și serviciile secrete (pentru instituțiile de forță statală existând bani, deci).
În mod asemănător, în loc să fi desființat de aproape doi ani pensiile speciale sfidătoare (pe care aceeași elită conducătoare către faliment și inechități sociale revoltătoare le-a instituit în mod corupt și abuziv în beneficiul a sute de mii de privilegiați lipsiți de rușine din aceleași structuri de forță din perioada comunistă și pretins post-comunistă), conducătorii politici, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, amână până și la această oră, cu un evident cinism, abrogarea acestor pensii – condiție fără de care România este pe punctul de a pierde alocări de ordinul a multe miliarde de euro prin PNRR.
Profesorilor le-au aruncat praf în ochi prin Ordonanță de urgență, în timp ce pretinsa desființare a pensiilor speciale este simulată în mod mincinos și primitiv sub pretenția dezbaterii parlamentare a „sute de propuneri” la pretinsul proiect de lege. Or o guvernare responsabilă ar fi desființat de acum aproape doi ani pensiile speciale, cum se angajaze prin PNRR, iar astăzi problema finanțării Educației ar fi fost doar o chestiune de bună-credință și de gestionare transparentă a resurselor financiare publice eliberate prin desființarea pensiilor speciale (dar și a multor altor venituri de ordinul miliardelor de lei lunar, privilegiate tot politic și ele).
Sub acest aspect PNȚMM atrage atenția că sub pretextul protecției informațiilor clasificate, guvernele au ascuns și ascund fondurile uriașe achitate lună de lună, din bani publici, celor aproape 100.000 de foști ofițeri superiori și generali din Armată, servicii secrete și Ministerul de Interne. Întrebarea fiind – retorică desigur, dat fiind disprețul cinic al conducătorilor față de cetățenii de rând – în ce fel ar putea fi “amenințată siguranța națională” dacă pe site-ul acestor instituții s-ar fi aflat și s-ar afla publicate, prin menționarea numarului dosarului de pensie și a sumei încasate, pensiile unor ofițeri care nu se mai află în activitate. PNȚMM se află în posesia situației în discuție de la un anumit moment de la Ministerul Apărării, și înțelege bine, ca oricine de altfel, motivul din care aceste evidențe sunt ținute ascunse de cetățenii care din munca lor plătesc lună de lună aceste pensii – înțelegând bine totodată și de ce “nu există bani pentru Educație”.
O guvernare cu o asemenea abordare a Educației din propria țară este o guvernare iresponsabilă. O asemenea guvernare și politicienii care o girează știu bine că un cetățean instruit și educat constituie un pericol pentru ei. Aceasta explică de fapt atitudinea lor față de Educație.
PNȚMM știe că chestiunea salarială constituie numai o fațetă a crizei din ultimii 34 de ani din Educație, acutizată astăzi atât de grav. Cel puțin la fel de importată ca ea este și reabilitarea statutului de demnitate umană și de probitate profesională al dascălului în societate. Politizarea draconică, timp de peste trei decenii, a sistemului educațional, de la miniștrii cu mandat de la partide și până la directorii, directorii adjuncți și secretarii din școli, șicanarea și marginalizarea profesorilor “nealiniați”, și favorizarea celor “cuminți” au avut și au consecințe odioase. Iar în această privință o serioasă răspundere revine, din păcate, și generațiilor de dascăli care azi sunt la pensie și care au consimțit decenii la rând la răul din jurul lor.
Generația de azi a dascălilor are șansa istorică de a rupe cu acest trecut. Îi îndemnăm ca de mâine, când protestele lor vor atinge apogeul, să-și asume rolul de elită civică a societății – un rol care le este cel mai propriu – și să-și ridice glasul și în apărarea majorității românilor, epuizați de răul pe care îl trăiesc și ei, și incapabili să se mai organizeze.
Fiecare profesor sa primească o mătură pt a mătura clasa politică falimentară, trădătoare, iresponsabilă!!
Biroul de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache
Mircea Taloș – președinte executiv al PNȚ Maniu-Mihalache
Valerian Stan – secretar general al PNȚ Maniu-Mihalache
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚ Maniu-Mihalache,
acest partid este diferit de PNTCD, -pres.Aurelian Pavelescu.
N-am gasit data inregistrarii acestui partid.
Ei se pretind continuatorii istorici ,din statut rezulta ca sar direct in barca „ALIANȚA NORD ATLANTICĂ și în UNIUNEA EUROPEANĂ, obiectivul prioritar al națiunii române este UNITATEA NAȚIONALĂ și REÎNTREGIREA TERITORIALĂ”
Valerian STAN si acest partid este de acord u parteneritul civil intre persoane de acest sex,si a pledat pt.abolirea/dezincriminarea infractiunii de inversiune sexuala(homosexualitate)probabil alaturi de Macovei Monica ce a si modificat c.penal,abrogind-o.
Ce au pazit atita timp si nu au dezvaluit secretizarea pensiilor speciale pt.”100.000 de foști ofițeri superiori și generali din Armată, servicii secrete și Ministerul de Interne”?
Acum sa vina profesorii si sa se transforme in „elită civică a societății – un rol care le este cel mai propriu – și să-și ridice glasul și în apărarea majorității românilor, epuizați de răul pe care îl trăiesc și ei, și incapabili să se mai organizeze”?
Astia,cu Maniu-Mihalache,victime ale securitatii comuniste,trec peste toata istoria de peste 50 de ani in care poporul romain a muncit si cladit si dupa 89 s-a distrus tot,vrind o continuare a restauratiei antebelice,adpatata-s-a adpatat f.bine-ei nefacind nimic,acum vin si instiga „elita civica”pt.ca elevii sa piarda capacitatea si bacalaureatul!
Cind votam,sa discernem bine pe cine si de ce!
STATUL EŞUAT ESTE FINALITATEA A 33 DE ANI DE OLIGARHIE SECURIST-FANARIOTĂ. LIPITORILE, CĂPUŞELE, LĂCUSTELE, PĂDUCHII, BACTERIILE ŞI MICROBII NU LASĂ NIMIC ÎN URMA LOR.
statul fanariot, sedus si abandonat de politrucii pigmei si ipocritii istoriei , securisto-mafiot, propulsati de sforari, culisari, gasti si clanuri infractionale pe liste de partid in parlamentul analfat functional de laUDREA SO GORGHIU,LA CTISTESCU, VISAN, EBA, boci, băsisti, carnete de partid , afaceristi verosi , paranoici și fuste lipitoare, distrugatoare de familii, case, morală și profesionalism, cocotati pt a dribla falimentul industriei, energiei, productiei nationale,prin diversiuni, manipulare, bagatelizarea demnitatii si identitatii nationale si privatizarea interesului national. jos ticalosii, emernicii si dati grevistilor cate o matură, nu regelui CHARLS, pt a mătura din temelii actuala clasăpolitică, cea mai hulpavă , fanariotă și coruptă in uștimii 30 de ni. ACUM SAU NICIODATA.
Adu-ti aminte ca voi v-ati prabusit cand Ciumara sfida profesorii si nu voia sa le acorde drepturile cuvenite ,impostorilor!