Habar n-am cum de a apărut poarta tocmai acolo. Poate că era o poartă stelară, poarta timpului, poți să știi?! A ieșit multă lume pe poarta aia, nu s-au mai întors. Poate că așa au vrut. Nu știu care a venit cu o idee. Să-i momim pe toți politicienii, să-i trimitem dincolo de poartă. Păi asta e. Așa am făcut.
I-am momit pe toți, duși au fost. Poarta le-a făcut bucata. Am fost acolo, pot să jur, parcă poarta aia i-a înghițit pe toți politicienii. Pot să jur, i-a înghițit. O vreme am dus-o la mișto. Fără de politicieni, viața era chiar drăguță. N-am mai avut legi, reguli, ordonanțe. Parlamentul era pustiu. La fel Președinția. La fel Guvernul.
Ne-am inventat noi niște reguli, să nu furi, să nu ucizi, să nu înjuri. Chestii din astea. Pe urmă ne-am trezit c-au început să ne întrebe unii, alții. Ce-ați făcut voi acolo, mă!? Au venit niște delegații din America, din Franța, din China, din Rusia, din Germania și Austria, din Serbia, din Turcia. Au venit și ungurii, și egiptenii, și japonezii, toți în păr. Ne-au cam lua în șuturi, că de ce tăiem frunză la câini, că unde-s miniștrii, partidele politice, mă rog, oamenii lor. Au venit și niște avioane militare, au venit și niște tancuri.
Câteva regimente internaționale au încins atmosfera cu tot felul de cântece de cătănie, cu manifeste pentru populație. Ne-au survolat elicoptere, drone, alte obiecte zburătoare neidentificate. Să le ții piept? Ce eroare! Așa că i-am momit pe toți și i-am trimis dincolo de poartă. Numai dus. Ne-au sunat mai apoi poporanii din întreaga lume, ce-ați făcut băi, unde-s politicienii noștri. Au venit tot felul de delegații civice, sindicale, obștești, tot felul de voluntari. Le-am explicat, asta e, erau și nu mai sunt. Să vezi și să nu crezi. Asta e chestiunea.
O poartă, acolo, banală. Ce poate fi o poartă? O trecere? Înseamnă cu universul e altfel construit? Multe întrebări. Desigur, am stârnit tot felul de adunări publice ad-hoc, mitinguri, răzmerițe. Unii au vrut să dinamiteze poarta, să nu mai iasă nimeni în eter, într-un alt univers, într-o altă dimensiune. Nu s-a putut. Pe urmă, cei care se împotriveau porții au fondat o mișcare politică. Pe urmă ăia care nu se împotriveau, au fondat o mișcare politică.
Pe urmă, nu știu care, a zis că poarta are drepturile ei să fie lăsată în pace și au scris o cartă a drepturilor universale ale porților. Pe urmă au apărut nu știu ce grupări politice care au susținut că poarta poate aduce venituri la buget. Și-au imaginat ei tot felul de chestii, nu ne plângem. Mai apoi, au apărut niște partide politice care au militat în fel și chip pentru o nouă ordine mondială ale porților de pe tot globul. A apărut un fond monetar internațional care să diriguiască fondurile și veniturile.
Pe urmă China a încercat să pună mâna pe poartă, Rusia la fel, Anglia la fel, America, hop și ea. Au fost niște confruntări armate. Pe urmă, nu știu cum de s-a întâmplat, într-o noapte, s-a ridicat un val de ocean uriaș care a împins toată suflarea omenească înspre poartă. Fără ca nimeni să poată opri această nouă stihie. Chiar în clipa asta, valul acela uriaș ne duce spre poartă în mare viteză. Ne duce așa prin spațiul cosmic.
Spațiul cosmic? Păi da, am părăsit Pământul pentru că poarta, ce nebunie, nu stă locului, se tot mișcă, valul de ocean ne duce către ea dar ea se mișcă înspre un orizont ipotetic, se duce într-acolo și valul ne duce către ea, tot mai departe, cine știe unde.
