Deputatul PNL Cristina Pocora şi-a anunţat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al PNL, spunând că îşi asumă eşecul faptului că nu a obţinut încrederea liberalilor la Congres pentru o funcţie de vicepreşedinte.
„Consider absolut firesc să-mi asum nereuşita personală în aceste alegeri interne (de la Congresul PNL, n.r.). Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL şi a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea şi un gest necesar de decenţă să mă retrag din aceste funcţii”, afirmă Cristina Pocora, într-un comunicat de presă.
Pocora mai precizează că l-a „asigurat” pe preşedintele PNL,Klaus Iohannis, că indiferent de poziţia din partid va munci la fel de mult şi va rămâne la fel de implicată „în construcţia celui mai puternic Partid Naţional Liberal de după Revoluţie”.
Cristina Pocora a candidat la Congresul PNL din 27-28 iunie pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, dar nu a obținut numărul de voturi necesare.