Politician cunoscut cere eliberarea condiționată

Fostul europarlamentar Adrian Severin a cerut Judecătoriei Sectorului 5 să fie liberat condiţionat, după ce a executat aproape patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare. Cererea trebuia să fie judecată marţi de instanţă, însă pentru că Adrian Severin nu a fost citat corect la penitenciarul în care este încarcerat, judecătorul a amânat cauza peste 21 martie, relatează News.ro.

Severin nu a fost adus la instanţă pentru judecarea cererii sale, judecătorul constatând că sunt motive procedurale de amânare a cauzei, întrucât citarea pentru termenul de judecată de marţi nu a fost făcută la penitenciarul în care acesta este în prezent încarcerat. Magistratul a amânat două săptămâni judecarea cererii lui Severin.

Fostul europarlamentar a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă. Severin a fost acuzat că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la „Sunday Times” de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Severin are 62 de ani, astfel că poate fi eliberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsă. De la dată condamnării şi până marţi, Adrian Severin a executat 111 zile de detenţie din cele 486 care ar fi trebuit să le execute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.