„Politicienii ăştia de-acum, în mod normal, trebuie să plece”

Spuneaţi că sunt multe teme false întreţinute prin mass-media…

Scandalurile cu Roşia Montană şi cu torţionarii sunt menite să acopere marea dramă care se petrece acum sub ochii noştri, şi anume vânzarea pământurilor României către străini. Le-a mai venit şi ca o mănuşă moartea acelui copil urmată de problema cu eutanasierea câinilor. În realitate despre ce este vorba? Văzând că există voci care s-au ridicat cerând anularea legii prin care se aprobă vânzarea pământurilor către străini începând cu 2014, au găsit o metodă subterană de lucru; vânzarea către persoane juridice. Au amânat introducerea acestei legi şi au aruncat pe piaţă conflictul de la Roşia Montană, care în mod normal, fără nicio discuţie, putea fi rezolvat printr-un referendum naţional şi nimic altceva! Locurile de muncă pentru câteva sute de oameni – pentru că o grămadă de locuri se pierd prin otravă, prin cianura care este mai eficientă – nu erau o prioritate. S-au pierdut în ţara asta peste cinci milioane de locuri de muncă, oameni bine calificaţi, nu numai mineri, şi toată lumea a tăcut, n-a sărit nimeni de fund în sus pentru a-şi cere drepturile, deşi aveau chiar obligaţia să o facă. Pentru a se distrage aşa cum spuneam atenţia de la acestă acţiune criminală, au creat aceste subiecte în presă.

Se cumpără pe nimic terenuri cu miile de hectare, iar mâine-poimâine ne vom trezi puşi în faţa faptului împlinit, că peste 50% suprafaţa ţării nu ne mai aparţine şi nu vom mai avea ce face, pentru că românii să nu-şi închipuie cumva că va mai veni vreo reformă agrară în viitorul apropiat. Asta pe lângă faptul că am avut parte şi de o renaţionalizare, aproape 4 milioane de hectare de teren aparţinând de drept formelor asociative ţărăneşti au fost trecute la dispoziţia comisiilor locale şi vedeţi jaful care s-a produs.

V-aţi documentat, v-aţi dumirit şi aţi trecut la „atac”. De ce?

Pentru că avem de-a face cu o politică antiromânească. Românii se vor vedea deposedaţi de pământ într-o perioadă extrem de scurtă pentru că străinii vin cu un mare potenţial financiar. Noi, cu veniturile noastre, suntem defavorizaţi. Putem noi românii să cumpărăm pământ prin Franţa? Nici vorbă să te atingi de vreun hectar în orice ţară din Europa, unde sunt preţuri prohibite în comparaţie cu ale noastre. În Ungaria, pur şi simplu s-a interzis vânzarea către străini. S-au pus nişte condiţii de aşa natură încât practic nu se poate vinde niciun hectar din terenul acestei ţări, iar politicienii noştri zic că liderii maghiari sunt antieuropeni pentru că iau măsuri în folosul propriei lor naţii.

Dar dacă nu suntem în stare să le lucrăm?

Să vă spun ceva: pământurile se lucrează în proporţie de peste 80%, dar faptul că avem pământ nelucrat este tot urmarea unei acţiuni criminale a clasei noastre politice. Adică iei bani împrumut şi cumperi produse de afară? Nu, domnule, orice om şi orice familie se gospodăreşte prin propriile resurse. Aşa trebuie să facă şi o ţară! Nimeni, nici dumneavoastră şi nici alte persoane sau familii nu vă permiteţi să luaţi bani împrumut la nesfârşit ca să existaţi. Dacă nu am, nici nu mă uit la cel ce are şi mănâncă – ce ştiu eu? – icre negre… Nu am, nu mănânc, pentru că şi împrumuturile îs cu două feţe. Pe de-o parte te înglodează, pe de altă parte eşti obligat să joci după cum cântă ăla de-o dat banul. Nu-i normal pentru o ţară!

V-aţi luat acum la „trântă” cu politicul…

Politicienii ăştia de-acum, în mod normal, trebuie să plece… Cu toţii, fără excepţie, pentru că toată activitatea clasei politice de după 1989 a fost antiromânească. Tot, tot ce s-a petrecut! Domnule ziarist, păi să vezi întreprinderile distruse şi să nu iei nicio măsură? Este lamentabil… Dar ce să mai zici? Societatea civilă este în mare măsură vinovată, poate chiar prima vinovată, dar sunt vinovaţi şi cei care au împrumutat bani să pornească economia să ridice ţara şi iată c-au distrus-o.

De ce mă iau la trântă cu ăştia şi-i bag acum în penale? Pentru că întreaga lor activitate de demolare a economiei, cu vânzarea de întreprinderi, este neconstituţională. Toată legislaţia a fost adoptată neconstituţional, pentru că politicienii nu au fost mandataţi de către români să distrugă… Noi am avut, fiecare cetăţean, cotă parte la aceste proprietăţi şi bunuri, dar ele nu mai există. S-au încălcat articolele 44 şi 46 din Constituţia României. Pentru a putea face toate acestea şi-au atras de partea lor toate instituţiile statului român. Prin ce? Prin foloase materiale, prin bani… Curtea Constituţională, o instituţie coruptă până-n măduva oaselor, este tot la fel de vinovată pentru că a avizat favorabil aceste legi. Uitaţi-vă la legislaţia proprietăţii funciare: în întregime este neconstituţională şi o avut ca ţintă distrugerea agriculturii, învrăjbirea populaţiei, târârea oamenilor prin tribunale, crearea unui haos în Cartea Funciară. Îi un haos care nu se poate redresa decât prin anularea întregii legislaţii a fondului funciar şi revenirea la situaţia anterioară acestei legislaţii.

Mai sunt şi retrocedările ilegale care completează toată această poveste…

Retrocedările ilegale sunt nenumărate. S-au emis legi pentru deposedarea românilor de proprietăţi. Şi-am să vă spun: Legea 18, art. 33-44, Legea 1/2000, 246/2005, art. 26, 22, 29, Legea 160/2010, Legea 165/2013, art. 6, au fost emise premeditat pentru deposedarea ţăranilor români – 10 milioane de oameni – de 4 milioane de hectare de păduri, păşuni şi terenuri agricole. Este o cifră extraordinară şi ce să vă spun? Noi am făcut demersuri pentru a le recupera, dar tot ce-nseamnă instituţii ale statului începând de la Avocatul Poporului, ANRP, Curtea Constituţională, Justiţie, Prefecturi… toate lucrează la unison împotriva cetăţenilor români, fără nicio rezervă. Multe din terenurile ăstea au fost atribuite la reforma agrară şi nu numai. Au fost terenuri care vin din vechime, din negura vremurilor. Toate acestea au fost plătite de către împroprietăriţi, avem acte de proprietate… Iar legile la care am făcut referire au fost date în mod intenţionat ca să fim furaţi. Deci, acest aspect este la nivelul întregii Românii. Aceste 4 milioane de hectare sunt multe vândute şi revândute de urgenţă, date la prieteni ca să se şteargă urma mafioţilor. O cincime din suprafaţa ţării, echivalentul a opt-nouă judeţe, a fost furată şi mai urmează. E o chestiune de siguranţă naţională şi nimeni nu s-a implicat, nimeni nu ne-a auzit deşi am fost în delegaţii peste delegaţii la guvern şi în Parlamentul României. Poţi să la spui cât le-oi spune, că dau răspunsuri din ălea aiurea fără nicio responsabilitate.

Aţi făcut Dreptul, domnule Cosmuţa?

Nu, sunt inginer mecanic, dar m-am implicat în cadrul asociaţiei noastre – filiala Maramureş, pentru că nu este normal să fim în drept la aceste chestiuni şi să nu le rezolv, pentru că de mulţi ani fac aceste demersuri, am „mângâiat” mai multe generaţii de parlamentari şi nu am găsit un om… unul care să spună: „Domnule, daţi hârtiile încoace şi să rezolvăm”. Păi în ţara asta nu mai există nicio lege! Autorităţile statului nu mai au nicio lege pe care s-o respecte. Ce vor, aia încalcă!

Oare nu suntem şi noi vinovaţi pentru starea de fapt?

Ăăăă… suntem vinovaţi! Dar pe de altă parte cred că există o manipulare extraordinară, parcă există un Institut de Manipulare! Este o tragedie această problemă a vânzării pământurilor României, acoperită însă de teme false. Normal, suntem vinovaţi, dar noi plătim tot, pentru că pensiile, în mod normal, la investiţiile făcute în timpul perioadei lucrătoare de către actualii pensionari trebuiau să fie duble cel puţin. Normal, cei care susţin sistemul sunt bine răsplătiţi, dar pensionarii au pierdut. Oamenii muncii au pierdut. La cât a rămas de pe vremea lui Ceauşescu, cu un pic de minte şi nişte conducători cinstiţi, venitul minim putea să fie undeva la 500 de euro, şi nu 200.

Veţi depune plângeri penale?

Da, da, împotriva tuturor instituţiilor majore ale statului român; şi vin cu probe, nu cu poveşti. Voi face plângeri împotriva Parlamentului şi a Guvernului României pentru politica antiromânească pe care-au dus-o începând cu anul 1990!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marcel Barbatei 218 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.