Ponta: Băsescu a dat dovadă de ignoranţă şi stupiditate

Victor Ponta a declarat, la România TV, că demnitarii şi în special şeful statului ar trebui să fie rezervaţi în declaraţii când vine vorba de problemele companiilor cu justiţia şi cu organele fiscale, nu să emită judecăţi precum cea a preşedintelui Traian Băsescu în problema Lukoil. Premierul l-a acuzat pe liderul de la Cotroceni de „ignoranţă şi stupiditate”, după ce acesta le-a recomandat şefilor de la Lukoil să părăsească România dacă nu sunt dispuşi să se supună legilor acestei ţări.

„Când vorbim de locuri de muncă, de companii care plătesc taxe şi impozite trebuie să intervii cât mai puţin, iar justiţia, când îl prinde pe cel vinovat, îl pedepseşte pe el, nu pe cei care lucrează acolo”, a subliniat premierul Victor Ponta.

Premierul a arătat că, dincolo de importanţa depistării neregulilor de la Lukoil, se punea şi problema salariaţilor care şi-au făcut treaba dar riscau să nu-şi primească salariile, mai ales după ce preşedintele Băsescu le-a recomandat şefilor Lukoil să părăsească ţara.

„Dincolo de isteria politico-electorală, am făcut un lucru pe care orice prim ministru trebuia să-l facă: am spus foarte bine, felicitări procurorului, ANAF dacă aţi prins evaziune fiscală; luaţi măsuri de sancţionare penală a directorului sau a cui a făcut-o şi de recuperare a prejudiciului. Nu veniţi să spuneţi că joi 3.500 de oamni nu-şi iau salariile, că ei nu au nicio vină, ei au muncit”, a punctat Ponta.

Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Băsescu de iresponsabilitate în declaraţii atunci când a vorbit cu lejeritate despre plecarea Lukoil din România, care ar fi putut avea efecte greu de surmontat pentru bugetul de stat: „Când vorbim de mari contribuabili, orice rafinărie, nu doar Lukoil, plăteşte 100 de milioane de dolari la buget pe lună. Deci dacă nu funcţionează trei luni orice rafinărie, eu am trei sute de milioane de dolari mai puţin în buget, şi nu e vorba de impozit pe profit – domnul Băsescu ori nu înţelege, ori era obosit la ora aia, că a făcut o confuzie -, ci taxe, impozite, accize pe care le plătesc şi când sunt pe pierdere. Eu cred că dl. Băsescu a făcut – probabil din inconştienţă, nu intenţionat – sau era pe cale să facă cel mai mare cadou pe care cei de la Lukoil şi-l doreau: să le dea un motiv să plece din România – «uite, ne-a dat afară statul român» – şi să le şi plătim rafinăria. Păi ce să fac eu, Guvernul, cu rafinăria? Adică atâta ignoranţă şi stupiditate, să spui „băi băieţi, ia plecaţi”… Dar dacă chiar plecau? Îl mutam pe domnul Bsescu şef la rafinărie, să-mi dea el 100 de milioane de dolari şi să plătească 3.500 de oameni„, a subliniat Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.