Ponta despre disponibilizările la stat

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că informaţia apărută în presă potrivit căreia 10.000 de persoane ar urma să fie disponibilizate prin concedieri colective reprezintă o estimare pentru următorii şase ani.

„Ordonanţa de urgenţă cu disponibilizările: e vorba despre şase ani. Au început să se lămurească şi senatorii noştri. S-a lămurit şi mass-media că 10.000 de oameni care pleacă mâine acasă (…) nu este o informaţie corectă. Este vorba de o estimare pentru şase ani de acum încolo. E vorba de 2.500, 1.900 într-un an. Important este că noi avem cadrul legal care există din 2006 pentru a plăti salarii compensatorii. E o realitate că se restructurează companii şi sectoare”, a afirmat Ponta.

Aproximativ 10.500 de persoane  care lucrează la stat urmează să fie disponibilizate în perioada 2013-2018, acestea urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială, conform proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, analizat marţi în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat.

„Comisia pentru muncă a avut în atenţie, în mod deosebit, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare care stabileşte principalele măsuri de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concediere colective. Astfel, s-a estimat că, în urma aplicării planurilor de disponibilizare din cadrul societăţilor naţionale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, numărul beneficiarilor acestor măsuri de protecţie va fi în jur de 10.500 de persoane„, se arată într-un comunicat al Comisiei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.