Ponta, despre greva de la Poştă

Victor Ponta a catalogat drept “inadmisibil” refuzul poștașilor de a duce oamenilor pensiile pe care le aşteptau. El a lansat un avertisment la adresa poştaşilor, afirmând că în orice moment guvernul poate decide să nu mai trimită pensiile prin poştă, ceea ce ar echivala, însă, cu disponibilizări în masă în cadrul companiei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la Slatina, că statul încearcă să salveze Poşta Română, însă a avertizat că este inadmisibil ca greva poştaşilor să-i avecteze pe pensionari. Primul-ministru a avertizat că dacă acest lucru se va repeta vor fi luate măsuri drastice.

“Noi am preluat Poşta Română nu doar în faliment, ci şi cu uriaşe fraude. Încercăm să salvăm Poşta Română cu o privatizare de succes. Dar să nu dai pensiile oamenilor e inadmisibil şi inacceptabil. Poşta Română mai trăieşte în primul rând pentru că noi punem pensiile prin poştă. Altfel, le punem pe card. Există soluţii. Eu nu vreau să mă gândesc la alte soluţii pentru că asta înseamnă că jumătate din personal pleacă acasă. Ar fi grav pentru Poşta Română. Pentru pensionari, nu”, a spus Ponta, potrivit rtv.net.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.