Ponta, despre posibile ingerinţe ale Comisiei Europene 

Fostul premier Victor Ponta susţine, referitor la o solicitare din 2012 a Comisiei Europene legată de evoluţia unor dosare de corupţie, că Traian Băsescu nu era suspendat la acel moment, aşa cum a precizat fostul preşedinte, menţionând că scrisoarea a venit după o reclamaţie a lui Băsescu şi Macovei.

„Băsescu ( marele model al lui Dragnea Mincinosul ) vine iar şi minte de îngheaţă apele – el “era suspendat când a venit scrisoarea”. Scrisoarea este din 10.10.2012 – adica exact când Băsescu suspendatul era de peste o lună înapoi ( de fapt din 28 August) la Cotroceni deşi 90% din votanţii de la Referendum îi spuseseră să plece. Scrisoarea a venit tocmai pentru că Băsescu şi Macovei ne-au reclamat la Comisie – este adresată Ministrului Justiţiei – Doamna Mona Pivniceru ( nici măcar la Guvern nu a venit )”, a scris Ponta pe Facebook.

Reacţia vine după ce fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, că nu a avut cunoștință, în timpul mandatului său, de vreun document transmis de către Comisia Europeană, care să conțină nume de persoane cu probleme penale, în acea perioadă fiind suspendat din funcția de șef de stat de coaliția USL.

„Am văzut o listă neagră a lui Catherine Day. Nici acea listă nu a ajuns la mine vreodată. Acea scrisoare este datată 18 iulie 2012. La acea dată eram la garaj. Mă luptam cu băiatul ală. La mine nu a ajuns, dacă a ajuns la Crin Antonescu, trebuia să mi-o lase moştenire. Nu am primit așa ceva la revenirea la Cotroceni. Nu am văzut un to do list”, a declarat Traian Băsescu, la România Tv.

Guvernul va transmite Comisiei Europene o adresă în care cere lămuriri despre posibile ingerințe în Justiție, după ce un document din 2012 privind MCV, făcut public duminică, avea și o listă de persoane cu probleme penale.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerințe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaței si stabilirea pașilor de urmați în cazuri de corupție cunoscute, fiind date și nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

Comisia Europeană a transmis marți, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, că documentul din 2012, în cadrul MCV, face parte din schimburile tehnice uzuale.

„Acest lucru a fost parte a schimburilor tehnice uzuale efectuate în cadrul MCV în urmă cu câţiva ani (2012), referitor la standardul de referinţă 3, care prevede «Construirea pe baza progreselor făcute deja, continuarea efectuării de investigaţii profesioniste, nepărtinitoare, în cazul acuzaţiilor de corupţie la nivel înalt». După cum ştiţi, MCV este un proces bazat pe un acord, menit să evalueze progresele României în virtutea unor standarde de referinţă stabilite”, a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt pentru domeniile Stat de Drept, Carta drepturilor fundamentale, Justiţie din cadrul Comisiei Europene, pentru MEDIAFAX.

Update: Fostul preşedinte Traian Băsescu recunoaaşte miercuri, pe Facebook, că a făcut o greşeală susţinând că scrisoarea CE prin care se cereau rezultate concrete în lupta anticorupţie a fost datată 12.07.2012.

Băsescu recunoaşte  că, în realitate, scrisoarea este datată 10.10.2012, data la care revenise în funcţie.

“Corecţie! În data de 20.03.2018, am avut o intervenţie telefonică la un post de televiziune susţinând greşit că scrisoarea Comisiei Europene prin care se cereau rezultate concrete în lupta anticorupţie a fost datată 12.07.2012, subliniind că la acel moment eram suspendat”, a precizat fostul preşedinte Traian Băsescu, pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

11 Comentarii

  1. esti papaglul-papaglilor! ti-e frica ponta, ai chilotii uzi! te-au facut sa faci pe tine si acum ii slugaresti…esti de compatimit. cel mai bine pentur tine ar fi sa lasi politica si spatiul public. tu esti, in acest moment, cel mai mare dusman al tau.

    • Hai ca sunteti nostimi…pina mai ieri erati cu buzele lipite de curul lui,azi il injurati la comanda unuia care a fost complice la toate abuzurile astea.Curat verticalitate romaneasca…la niste rame.

  2. Cred ca cei de la Brussels regreta amarnic greseala facuta cu primirea Romaniei in UE in 2007!
    Dupa atatea scanndaluri, ma indoiesc eu ca vreodata Romania va mai fi primita in Schengen sau in zona Euro.
    Mai mult, ma astept ca Dragnea si Taricenau sa ceara RO-EXIT iar cele aproape 4 Milioane de Romani care azi muncesc in UE sa revina in tara pentru ca vor PIERDE Dreptul la munca odata cu iesirea Romaniei din UE!
    Sa vezi veselie PSDista, o sa le „dea” Dragnea si Olguta ajutoare sociale sa supravietuiasca!
    Iar multinationalele despre care azi dl Dragnea si PSDul in general NU mai zic un cuvant de rau(deh, s-a terminat campania elctorala!) sa plece, zone cu forta de munca ieftina gasesc berechet!
    Sa ramana Romania pe mana lui Dragnea, pe model Teleorman!!!!!!!!!

  3. Hai ca poate daca tot va dati de gol unii pe altii va duceti dracului acolo unde va e locul…la brutarie,luati-l bonus si pe livache prea-cinstitul ce ne povesteste acum despre posibile infractiuni comise in 2012,despre care a stiut da’ a tacut chitic.

  4. ponta vorbeste? nu el a venit cu lista poruncilor de la bruxelezi?

  5. Dupa raspunsul la misto al CE, ne maim ramane oare sufu pentru un scancet usor?

  6. Vax răspunsul comisiei! Realitatea aceea trebuie devoalata integral acum, post funestum. Am fost, si poate mai suntem, terenul lor de încercări, cobaii unei justiții denaturate, pusă in scopuri politice, de haituire si/sau eliminare a adversarilor care nu pot fi înfrânti in jocul democratic. Grea munca va avea ministrul ALDE al justiției! Curaj si determinare d.le Toader, poporul asta amărât merita.

  7. Poate , acest maimuțoi agitat ne va vorbi despre demnitatea cu care a primit la Bruxelles lista cu cele 12 umilințe în 2012 , iar acum se îngurguțează asemenea guguștiucului care a constatat că i-a fost încălcat teritoriul … !? Mare om , mare caracter …

  8. Continua razboiul SRI=stilor din politica roamnes,faza pe Comisia Europeana, episodul”Who snuffed who”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.