Fostul premier Victor Ponta a salutat joi faptul că opera lui Constantin Brâncuși – ”Cumințenia Pământului” – rămâne în patrimoniul statului român și l-a felicitat pe Dacian Cioloș, actualul șef al Guvernului, pentru această decizie.
„Mă bucur că negocierea începută încă din 2013 s-a finalizat și această operă unică a lui Brâncuși rămâne în patrimoniul statului român — felicitări lui Dacian Cioloș pentru decizie! Aș vrea însă să nu uităm că această operă a fost a României timp de peste 50 de ani și a fost retrocedată printr-o decizie pe care nu am voie să o calific ca să nu aibă iar pretext faimosul și fiorosul CSM să mă sancționeze / și așa 11 milioane de euro din banii românilor pleacă în buzunare private ca să plătim ceea ce era al nostru !!! Bună treabă, nu?”, a scris Ponta pe Facebook.
Premierul Dacian Cioloș a anunțat miercuri că sunt șanse foarte mari ca statul român să reintre în posesia „Cumințeniei Pământului” a lui Constantin Brâncuși.
Miercuri seara, ministrul Culturii a anunţat că proprietarii sculpturii lui Brâncuşi, ”Cuminţenia Pământului”, au acceptat oferta de achiziţie de 11 milioane de euro propusă de comisia de negociere mandatată de Guvern, Executivul plătind jumătate din sumă, restul, MC prin subscripţie publică naţională.