Ponta l-a asigurat pe omologul sârb de „sprijinul total”

Premierul Victor Ponta l-a asigurat vineri pe omologul său sârb, Ivica Dacic, de „sprijinul total” al României pentru începerea procesului de negociere privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, oficialul de la Belgrad exprimându-şi speranţa ca data pentru demararea discuţiilor cu Bruxelles-ul să fie anunţată în curând.

„Am vrut să-mi exprim şi public admiraţia şi sprijinul pentru eforturile pe care primul-ministru Dacic şi Guvernul Serbiei le fac pentru modernizarea şi racordarea Serbiei la procesul de integrare europeană. În numele Guvernului României, vreau să exprim sprijinul total pentru începerea procesului de negociere privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană şi, în baza prieteniei noastre, am oferit sprijinul instituţiilor noastre, al experienţei noastre – uneori pozitivă, alteori negativă – în procesul de preaderare, iar România va fi gata să dea orice sprijinul necesar Serbiei, pentru a îndeplini cât mai rapid toate procedurile”, a subliniat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.